CURS VALUTAR
1 EUR = 4.98 RON UP | 1 USD = 4.54 RON UP | 1 GBP = 5.84 RON DOWN

Călin Georgescu dezminte orice legătură cu rețeaua traficanților de influență anchetată de DNA

0 comentarii / 3220 vizualizări / 5 noiembrie 2025

”Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, astăzi, 5 noiembrie 2025, în care numele meu este vehiculat în legătură cu o presupusă „angajare fictivă” în Austria și cu anumite persoane aflate în atenția autorităților, fac următoarele precizări:
Nu am avut și nu am niciun contract, colaborare, discuție sau alt tip de raport profesional ori personal cu persoanele menționate. Nu le cunosc și nu am fost implicat în niciuna dintre situațiile vehiculate.
Orice afirmație care sugerează o astfel de implicare este nefondată.
Nu voi transforma un neadevăr într-o scenă, dar nici nu voi accepta răspândirea de informații care aduc atingere valorilor fundamentale în care cred și pe care le susțin: democrație, libertate și demnitate umană.
Le mulțumesc celor care aleg să verifice faptele înainte de a le transforma în verdict.
Încrederea publică se câștigă prin transparență, echilibru și respect reciproc — nu prin bârfe sau prin asocieri neprobate” a scris pe Facebook fostul candidat prezidențial Călin Georgescu. (B.T.I.).

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998