CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cand doi se bat, al treilea castiga

0 comentarii / 1519 vizualizări / 23 noiembrie 2011

Iar acesta s-ar putea numi Gyorgy Frunda. Sau, in ultima instanta, Marko Bela. Cand pentru sefia Senatului, vacantata prin demiterea lui Mircea Geoana, se lupta doua forte relativ egale, USL si PD-L, exista toate sansele ca marele castigator sa fie UDMR. Asta in eventualitatea in care acest partid nu va negocia cu PD-L niscaiva favoruri consistente sau nu va parasi pur si simplu coalitia, rupand-o cu aceasta ocazie a desemnarii noului presedinte al Senatului.
Chiar in ziua declansarii conflictului, atunci cand presedintele PSD Victor Ponta a iesit la scena deschisa, prin intermediul unor senatori, si a cerut inlocuirea lui Mircea Geoana, cu totul si cu totul intamplator m-am intalnit cu acesta din urma. In sala de asteptare a Antenei 3, unde fusese invitat in prima parte a emisiunii lui Gadea, eu urmand sa intru in partea a doua. Si i-am spus domnului Mircea Geoana ca nu are nici cea mai mica sansa sa ramana presedinte al Senatului, atat timp cat partidul care l-a pus acolo, respectiv PSD, nu-l mai doreste in aceasta pozitie si intrucat PD-L, aflat atunci intr-o mezalianta cu partidul domnului Geoana, a consimtit aceasta numire. Este o regula elementara a democratiei. Intotdeauna trebuie sa invinga majoritatea. Si mai exista o regula a simetriei actelor juridice. Daca a fost nevoie ca o majoritate sa voteze pentru a instala un personaj in cea de-a doua functie in stat, tot o majoritate poate sa-i retraga functia respectivului personaj. Domnul Mircea Geoana a considerat ca exista o alta cale prin care ar putea rasturna asemenea rationamente. Si a esuat.
Acum, asa cum era de asteptat, e doar o chestiune de timp, si nu de prea mult timp, pentru ca succesiunea la sefia Senatului sa fie oficial deschisa. Este cat se poate de firesc ca USL sa doreasca cea de-a doua functie in stat. Si sa spere sa o obtina printr-un hazard. Pentru ca altfel nu se poate. PD-L nu este dispus sa intre in logica USL conform careia cea de-a doua functie in stat i se cuvine de jure si de facto. La randul sau, PSD profita de situatie pentru a obtine un avantaj neasteptat. Si se va lupta sa puna mana pe sefia Senatului. Aritmetica, insa, incurca lucrurile.(Sorin Rosca Stanescu)

Cititi mai mult pe CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998