CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9484 RON DOWN | 1 USD = 4.2646 RON DOWN | 1 GBP = 5.8523 RON DOWN

Când Gorghiu este politician, iar Buşoi nu

1 comentariu / 2076 vizualizări / 8 ianuarie 2016

Iată că în noul PNL se contrazic nu numai vechii liberali cu cei noi. Există opinii tranşante diferite şi între cei mai importanţi coechipieri. Şi asta se întâmplă în chestiuni extrem de importante. În timp ce copreşedintele PNL Alina Gorghiu lasă deschisă posibilitatea oricăror alianţe politice la alegerile care urmează, Cristian Buşoi, luat de val, o contrazice brutal. Încercând să trântească poarta unei colaborări cu un alt partid de dreapta. Cel al fostului preşedinte Traian Băsescu. Este o uriaşă eroare strategică.
Alegerile locale se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin. Asta se întâmplă în condiţiile în care la ele se vor prezenta două partide mari, PSD şi PNL, şi mai multe partide mici. Dacă scena politică, dacă electoratul ar fi împărţit doar între PNL şi PSD, nu s-ar pune problema unor alianţe. Numai că lucrurile nu stau deloc aşa.
O analiză fie ea şi superficială ne arată că la alegerile locale vor participa multe dintre partidele mici, care vor lipsi la parlamentare sau vor fi nevoite să cerşească liste comune cu PNL sau cu PSD. Aproape în totalitate, partidele mici care vor participa la locale, fie că fac parte din prima sau din a doua categorie, sunt de dreapta.
Această situaţie se impune ca o fatalitate. De dreapta este UDMR, chiar dacă, pe parcursul istoriei sale, a încheiat alianţe şi cu stânga. De dreapta este şi Mişcarea Populară care, sub conducerea reală a lui Traian Băsescu, va reuşi să adune suficient electorat pentru a deveni eligibilă, atât la locale, cât şi la parlamentare. De dreapta este şi ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, aflat şi el în plină ascensiune. De dreapta este şi PNŢCD. Acest partid, chiar dacă are un electorat foarte mic, se va implica, cu succes, în unele localităţi, la alegerile locale şi va obţine, desigur, atât Primarii, cât şi funcţii de consilieri. Şi, în paranteză fie spus, s-a văzut, de foarte multe ori, cum un singur consilier poate face diferenţa într-o majoritate. Să nu uităm că preşedinţii Consiliilor Judeţene nu vor mai fi aleşi direct de către cetăţeni, ci indirect de către consilieri.
Această realitate a fragmentării electoratului de dreapta, în timp ce electoratul de stânga va merge pe liste comune sau, în cel mai rău caz, într-o alianţa stabilă, PSD-UNPR, impune o politică versatile a PNL.
Dacă PNL nu vrea să se sinucidă politic, dacă PNL nu vrea să piardă alegerile locale pe linie, atunci nu are decât o singură soluţie. Să încheie, pretutindeni, alianţe, astfel încă să obţină, de câte ori poate, scorul cel mai bun. Asta implică, ca să fiu extrem şi chiar dureros de explicit, ca, în anumite situaţii, PNL să susţină candidatul UDMR sau ALDE sau chiar PNŢCD. Şi, cu certitudine, vor fi situaţii în care vor trebui susţinuţi, pentru ca PNL să beneficieze, la rândul său, de susţinere, şi candidaţi ai Partidului Mişcarea Populară. Ceea ce înseamnă, practic, nu neapărat alianţe între liderii partidelor, dar, cu certitudine, alianţe între electoratele acestora.
Când Alina Gorghiu lasă deschisă această posibilitate, pentru ca, în fapt, să creeze terenul propice tratativelor, ea dovedeşte că este un bun politician. Când dimpotrivă, Cristian Buşoi îl contrazice pe liderul partidului, nu dovedeşte nici că are personalitate, nici că înţelege ceva din marea politică. Din această perspectivă, cred eu că zilele lui Cristian Buşoi sunt numărate. Errare humanum est. Perseverare diabolicum est. Nu prea îmi vine să cred că PNL va persevera în a îl menţine pe Cristian Buşoi candidat la Primăria Generală a Capitalei. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. […] siluetă”, “Această realitate a fragmentării electoratului… impune o politică versatilă”, “Celulele stem adulte nu sunt la fel de versatile ca celulele embrionare stem”, […]

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *