Un ministru al Apărării, bietul de el, a fost silit să demisioneze după ce a afirmat că în presă există agenți acoperiți ai serviciului secret de informații al Armatei. Atenție însă, nicio lege, cu excepția celor morale, ori a normelor deontologice, nu-i interzice unui ziarist să funcționeze ca acoperit, și nici vreunul serviciu secret să-l racoleze. În justiție, agenții acoperiți ai serviciilor secrete sunt fără număr. Și nu există nici cea mai mică tentativă de a proceda conform legii, de a-i scoate din sistem, de a-i sancționa penal, la fel cum ar trebui sancționați penal, conform legii, și cei care i-au recrutat. Cum este posibil?
Sediul materiei este în articolul 7 din legea 303/2004. Conform alineatului 1 din acest act normativ, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex personalului de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații. Observați că în conformitate cu acest alin. 1 al art. 7, cercul de persoane din justiție cărora le este strict interzis să colaboreze cu serviciile secrete este extrem de larg. Și nu întâmplător. Dacă ne gândim fie și numai la ravagiile pe care le poate face într-un dosar penal sau chiar într-un dosar civil, orice membru de rând al personalului auxiliar. Care sunt consecințele încălcării acestei norme legale extrem de stricte? Prima consecință este eliberarea din funcția deținută, indiferent care ar fi aceasta.
Dar ce mecanism de control există și în ce măsură este el aplicat? Această întrebare este esențială pentru a vedea de ce, într-un mod absurd, total de neînțeles, până în prezent nu există niciun caz, nici măcar unul singur deconspirat. În ciuda faptului că, de mai multe ori, chiar și asociațiile magistraților au solicitat ca instanțele să se lepede de cârtițe. De agenți puși să facă treaba murdară ordonată de unii șefi din serviciile secrete. Așadar, conform alin. 3, există obligația completării anuale a unei declarații olografe pe propria răspundere, din care să rezulte că semnatarul nu a fost și nu este lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al vreunul serviciu de informații. Redactarea și semnarea în fals a unei asemenea declarații se pedepsește penal.
A doua aparentă linie de apărare este interdicția legală a Serviciilor de Informații să racoleze vreuna dintre persoanele pe care le-am enumerat mai sus. Încălcarea acestei interdicții este infracțiune împotriva independenței justiției și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar în cazul în care infracțiunea este comisă de un ofițer cu funcții de conducere sau la instigarea acestuia, limitele pedepsei se majorează cu o doină. Până și tentativa se pedepsește. Atenție! Aproape în totalitate, cele de mai sus sunt preluate ad litteram din lege. Totul pare atât de strict, încât este firesc să ne punem întrebarea, unde Dumnezeu se împotmolește acest mecanism prin care justiția și, respectiv, cetățeanul, urmează să fie apărați?
Nu o să vă vină să credeți. Legea se împotmolește în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Acest consiliu, care în realitate, conform Constituției, este doar un organism constatator și nu o instituție executivă este instrumentul prin care anual ar trebui să se exercite un control asupra tuturor oamenilor din justiție, pentru a fi identificați și sancționați cei care au fost transformați în cârtițe, precum și cei care i-au racolat. Și ceea ce este de-a dreptul năucitor e că niciodată CSAT nu a identificat vreun racolat și nici vreun ofițer de informații care să fi încălcat legea, transformând oameni din justiție în cârtițe. Așa să stea lucrurile oare? Dacă justiția este în totalitatea ei imaculată, cum se explică afirmația generalului Dumitru Dumbravă, din vremea în care conducea cu o mână de fier Departamentul Juridic al SRI, cum că instituția și-a deschis importante culoare în justiție? Explicația este pe cât de simplă pe atât de șocantă. Cei însărcinați de la nivelul CSAT cu controlul modului în care este respectată legea în cazul oamenilor din justiție sunt chiar reprezentanți ai serviciilor secrete. Dacă aceștia ar deconspira vreun caz, deși ar face-o conform unor obligații legale, ar putea fi sever sancționați pentru că au încălcat normele de conspirativitate și, în definitiv, nu au niciun interes să trădeze sursele serviciilor pe care le reprezintă. Mai mult decât atât, dacă ar devoala anumite situații de acest fel, conform legii, lucrătorii serviciilor secrete implicați ar putea fi sancționați penal cu ani grei de pușcărie. „Așa că legea tăcerii” a funcționat și funcționează în mod impecabil.
Stimați cititori, vă informez că nu mai este nevoie de protocoale încheiate de serviciile secrete, în special de SRI, cu instituțiile din justiția română, sau cu alte instituții civile ale statului. Nu mai sunt necesare protocoalele pentru că sistemul prin care normele constituționale, norme ale unui stat de drept sunt încălcate, funcționează impecabil. Așa că nu vă mai mirați când auziți de sentințe nedrepte cărora le cad victime persoane din viața politică, din presă, sau din lumea afacerilor.
Cum de este posibilă o asemenea duplicitate din partea asociațiilor de magistrați? Sau a CSM? Pe de-o parte, aceștia solicită insistent decăpușarea, demonstrând că sunt conștienți de amploarea fenomenului, dar pe de altă parte, cunoscând la perfecție modul în care este blocată aplicarea legii, refuză cu obstinație să pună degetul pe rană. Și când stai să te gândești că acești magistrați, dintre care nu se știe câți lucrează nu pentru întronarea justiției în România, ci pentru subordonarea ei, beneficiază din partea cetățenilor de venituri substanțiale de inamovibilitate, de posibilitatea de a ieși la pensie mai devreme și cu pensii dintre cele mai mari din câte există.