CURS VALUTAR

Cataramă: Vreau ca PNL să își continue existența, dar nu băltind la 20%

1 comentariu / 1218 vizualizări / 30 mai 2017

Viorel Cataramă, unul dintre cei trei candidați la președinția PNL, a declarat azi la Buzău că în acest moment formațiunea politică pe care o reprezintă este ”fracturată” și că ”din aceste fracturi au apărut de-a lungul timpului partide”.

”Nu există primejdia apariției unui nou partid (după alegerile interne din PNL — n.r.), pentru că există o altă primejdie, să apară un alt partid care să adopte această ideologie și vă reamintesc că săptămâna trecută toate ONG-urile provenite din Colectiv și Piața Victoriei s-au constituit pe o platformă care se spune, dar cu mult temei, că vor constitui un partid politic condus de domnul Cioloș și care va prelua locul PNL, care nu poate performa”, a spus, pentru Agerpres, Viorel Cataramă.

Potrivit acestuia, la nivelul opiniei publice există percepția că PNL nu se poate reforma.

”Există deja la nivelul de percepție a opiniei publice că partidul nostru nu se poate reforma, că în interior există lupte pentru putere pentru ocuparea unor funcții prezente și viitoare și că nu există posibilitatea, cel puțin astăzi, și perspectiva clară că partidul va adopta o ideologie, va alege un lider de natură să capteze electoratul de dreapta către PNL”, a afirmat Cataramă, menționând că vrea ca ”partidul să își continue existența, dar nu băltind la 20%, ci ajungând la 40-45%”.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Domnu’ Catarama, parca te pregatesti de Congres, nu? Zici ca PNL nu se reformeaza in perceptia publica pentru ca va avea loc un Congres? Adica, lupte pentru putere, pentru functii prezente si viitoare … esti tare la logica! Noroc ca esti doar de decor.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *