Respingerea contestațiilor opoziției la legea pensiilor ridică o problemă care ar merita o mai amplă dezbatere în presă, cred eu, cu atît mai mult cu cît e vorba de decizii care afectează nu o persoană, ci o țară întreagă.

Presa de ieri și cea de azi consacră spații generoase unei chestiuni aparent incitante: a votat sau nu pesedistul Ion Predescu în favoarea respingerii contestațiilor PSD și PNL, și dacă da, ce jocuri politice face?

Nu știu dacă Predescu, fostul meu coleg de partid și de parlament, a votat așa ori ba, nici dacă are sau nu dreptate. Sau dacă a făcut te miri ce jocuri politice oculte. Mi-e teamă, în schimb, că nu vedem pădurea din cauza copacilor. Adevărata problemă este faptul că 4 dintre cei 9 judecători, indiferent care, au analizat îndelung legea, mai bine de o săptămînă, și au ajuns la concluzia că este neconstituțională.

Or, judecătorii Curții sunt specialiști de prim rang, juriști cu experiență, oameni care știu să analizeze o lege cu ochiul profesionistului versat. Nu e vorba de verdicte ale presei, ori ale politicienilor care se perindă de dimineață pînă seara pe micile ecrane. Și observăm, în același timp, că opinia unei singure persoane face ca o lege să devină din constituțională, ne-constituțională și viceversa. O lege care are implicații pentru milioane de români, pentru ani sau decenii de aici încolo, cel puțin teoretic. O lege care poate împinge mulți bătrîni la disperare, sau poate chiar la sinucidere, este considerată în afara legii de 4 judecători și în interiorul ei de 5.

Percepția la nivelul opiniei publice e simplă și justificată: dacă patru din nouă judecători consideră legea cu probleme, înseamnă că ceva ar putea fi în neregulă acolo. Și dacă ar fi fost vorba de o singură opinie contradictorie și tot am fi avut un semnal de alarmă. Mă întreb dacă legea de funcționare a Curții Constituționale nu ar trebui modificată după modelul oferit de sistemul proceselor cu jurați, acolo unde nu există verdict fără unanimitate. Dacă un singur jurat vede lucrurile altfel, condamnarea nu se poate pronunța, iar deliberările continuă pînă cînd se pun toți de acord. Se poate ajunge chiar la rejudecarea procesului, în cazul absenței unanimității, funcție și de reglementările statale în țări federale precum SUA, spre exemplu.

Mesajul e simplu: un om nu poate fi condamnat, iar viața lui nu poate fi distrusă, dacă, într-un juriu, există persoane, chiar în minoritate, care consideră probele insuficiente.

De ce, oare, e posibil ca viețile a milioane de români să fie sever afectate de o lege față de care 44% (matematic calculat) dintre judecători au rezerve? Poate că aici ar trebui canalizate dezbaterile din media, iar rezultatul ar trebui să fie o propunere de modificare a legii de funcționare a Curții, nr. 47/1992, măcar în sensul introducerii majorității de două treimi, dacă a unanimității nu e posibil. Și dacă tot vorbim de modificarea legii, poate nu ar fi o idee rea să se renunțe și la sistemul desemnării judecătorilor de către instituții politizate, pentru a elimina orice fel de suspiciuni legate de posibila influențare ocultă a acestora. Curtea Constituțională trebuie să fie o redută absolut neutră și o stavilă împotriva abuzurilor politice cărora le cade victimă cetățeanul, nu o emanație a acelorași structuri politice care produc obiectul muncii judecătorilor, adică legile. (Dan Ioan Popescu – www.danioanpopescu.ro)