CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

CC: Legea Educatiei nu e o urgenta

0 comentarii / 1642 vizualizări / 12 noiembrie 2010

Curtea Constituţională arată, în decizia privind Legea educaţiei, că, dacă la prima vedere, posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusiva a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut.
„Aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, respectiv prin Decizia 1557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 40 din 19 ianuarie 2010, «la aceasta modalitate simplificată de legiferare (prin asumarea răspunderii de către Executiv -n.r.) trebuie să se ajungă în extremis, atunci când adoptarea proiectului de lege în procedura obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă»”, se arată în decizia, luată cu majoritate de voturi, a Curţii privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Executiv, publicată azi de Mediafax.
Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai statuat că “angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. […] Prin urmare, chiar dacă la prima vedere posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusiva a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut, pentru că exclusivitatea Guvernului este opozabilă numai Parlamentului, şi nu Curţii Constituţionale ca garant al supremaţiei Legii fundamentale.”
Din această perspectivă, Curtea constată că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, în condiţiile în care proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională, a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe, cu nerespectarea cadrului constituţional care o circumstanţiază, s-a încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare.
Legitimarea unui astfel de act, cu argumentul că art.114 din Constituţie nu face nici o distincţie cu privire la posibilitatea Guvernului de a-şi angaja răspunderea, argument fundamentat pe ideea că tot ce nu este interzis este permis, ar putea conduce, în final, la crearea unui blocaj instituţional, în sensul că Parlamentul ar fi în imposibilitate de a legifera, adică de a-şi exercita rolul său fundamental, de unică autoritate legiuitoare.
Curtea subliniază în acest context importanţa, pentru buna funcţionare a statului de drept, a colaborării dintre puterilor statului, care ar trebui să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituţională, comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Astfel, în situaţia în care Parlamentul este sesizat cu un proiect de lege deosebit de complex, apreciat însă de Guvern ca fiind vital pentru programul său de guvernare, ceea ce presupune şi o anumită urgenţă, şi faţă de faptul că textul constituţional de referinţă, respectiv art.75 din Constituţie, nu prevede nici un termen în care Camera decizională trebuie să se pronunţe asupra proiectului de lege adoptat de prima Camera sesizată, buna desfăşurare a procesului de legiferare şi atingerea finalităţii sale, respectiv realizarea actului de guvernare în conformitate cu voinţa poporului, exercitată prin reprezentanţii săi, care constituie Parlamentul, este condiţionată şi de colaborarea dintre Guvern şi Parlament.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998