Ce nu se spune romanilor? Ministrul Aurescu – discutie misterioasa cu Big Pharma americana
7 comentarii / 13518 vizualizări / 22 ianuarie 2021
Comunicat oficial, sec: ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut, ieri, o discuţie online cu reprezentanţii conducerii Comitetului Evreiesc American (AJC), context în care a pledat pentru o prezenţă economică și militară americană cât mai consistentă în România şi a solicitat sprijinul AJC pentru includerea României în programul Visa Waiver.
Potrivit unui comunicat MAE transmis Agerpres, în cadrul discuţiei, ministrul Aurescu a abordat priorităţile de politică externă ale României, perspectivele Parteneriatului Strategic România – SUA, relaţiile cu caracter strategic România – Israel, relaţiile UE – Israel, precum şi angajamentul ţării noastre faţă de combaterea antisemitismului, xenofobiei şi discriminării şi pentru păstrarea memoriei Holocaustului. Ministrul de Externe a făcut referire la importanţa Iniţiativei celor Trei Mări, care are ca obiectiv reducerea decalajelor dintre Estul şi Vestul Europei şi care reprezintă o contribuţie valoroasă la creşterea coeziunii UE şi la consolidarea cooperării transatlantice, aspect pe care România l-a promovat substanţial şi constant în ultimii trei ani. El a evidenţiat importanţa realizării proiectului feroviar Constanţa – Gdansk (Rail2Sea) şi a celui rutier Via Carpathia, proiecte transnaţionale cu impact strategic asupra dezvoltării economice a regiunii celor Trei Mări, dar şi cu implicaţii strategice.
Lucruri bune și frumoase.
Dar parcă ceva nu se leagă.
AJC este o foarte respectabilă instituție de advocacy, o asociație, cea mai veche în domeniu, care militează pentru drepturile evreilor de pretutindeni, pentru egalitate socială și eliminarea discriminărilor din societate.
Este firesc ca reprezentantul guvernului român să discute cu AJC despre recrudescența antisemitismului ori despre relațiile României cu Israelul.
Dar e cel puțin bizar, în umila noastră opinie, ca ministrul român de Externe să discute cu președintele acestui comitet despre vizele românilor sau sporirea efectivelor militare ale SUA în România, despre prioritățile politicii externe a României ori despre calea ferată Constanța-Gdansk.
Nici măcar nu e vorba de Congresul Mondial Evreiesc, condus de Ronald Lauder, cea mai mare organizație a evreilor, ci, repetăm, de o foarte respectabilă asociație de lobby evreiesc, dar fără anvergura necesară implicării în chestiuni care țin de Departamentul de Stat ori de Pentagon. O asociație care, în trecut, a fost condusă de fostul ambasador american în România, Alfred Mosen.
Și atunci de ce să fi avut loc această misterioasă discuție a lui Bogdan Aurescu, ministrul nostru, cu preşedintele AJC, Harriet Schleifer?
Și încă într-un moment în care ne miram ieri că președintele Klaus Iohannis nu a marcat nici măcar cu două rînduri împlinirea a opt decenii de la cumplitul pogrom al evreilor, comis de Mișcarea Legionară. Asta, apropo cît de mare e interesul acordat problemelor evreiești în statul român.
La fel de ciudat e că la discuție nu a fost invitat să participe și președintele Federației Comunităților Evreiești din România, ori măcar deputatul evreilor.
Un scaun în plus nu ar fi deranjat pe nimeni.
Nu știm care o fi fost adevăratul subiect al discuției ministrului de Externe cu doamna Harriet Schleifer.
Dar știm cu precizie un lucru: doamna în cauză este, împreună cu soțul, patroana multimiliardară a uneia dintre cele mai puternice firme din Big Pharma, cunoscuta Regeneron Pharmaceuticals.
Compania care a devenit încă mai celebră pe mapamond în octombrie, cînd a preparat un medicament care l-a vindecat de Covid 19 pe Donald Trump, după care i s-a acordat suma de 500 de milioane de dolari din partea guvernului american pentru a lansa și testa respectivul medicament în regim de urgență, pentru a fi lansat cît mai rapid pe piață.
În acea perioadă, Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș” din București a fost inclus într-un studiu clinic în care este testat medicamentul cu anticorpi REGN-COV2 dezvoltat de Regeneron, care nu este, trebuie spus, un vaccin. Aflam din presa vremii că Balș este, interesant, singura instituție din Uniunea Europeană inclusă în acest studiu. În cadrul studiului, unii pacienți cu forme severe de Covid-19 urmau să primească tratament cu medicamentul experimental REGN-COV2.
La finele lunii octombrie, presa americană relata că Regeneron a oprit temporar testele după ce au apărut probleme la unii pacienți, apoi le-a reluat.
La finele lunii noiembrie, Administraţia Americană pentru Medicamente (FDA) a emis o autorizaţie în regim de urgență – s-a vorbit inclusiv de presiuni făcute asupra administrației pentru grăbirea lucrurilor – pentru terapia companiei Regeneron Pharmaceuticals, destinată în primul rînd pieței americane. Și mai aflam din presă că aprobarea venise după testarea ei pe 799 de adulţi ne-spitalizaţi cu simptome uşoare până la moderate de COVID-19. După obținerea autorizației, acțiunile la bursă ale Regeneron Pharmaceuticals au crescut semnificativ.
În acest moment, compania lucrează duduind la fabricarea dozelor – deloc ieftine – pentru cetățenii americani, prioritatea nr.1.
Ca o picanterie, în paralel cu lucrul asiduu la medicamentul anti-Covid, familia Schleifer s-a văzut confruntată, acum cîteva luni, cu un scandal neobișnuit. Fiul Adam Schleiferr, candidat pentru congres în New York din partea democraților, a intrat în vizorul presei americane pentru sumele imense cheltuite în campanie din banii familiei, obligînd The New York Times să lanseze întrebarea ”Poate un fiu de miliardar să-și cumpere locul în Congres?”.
Dar nu asta era marea problemă. Ci faptul că, înainte de alegeri, mai mulți candidați care dețineau acțiuni la companii Big Pharma au fost solicitați să promită solemn că, în caz de victorie, vor renunța la respectivele acțiuni spre a spulbera temerile că vor să ajungă în congres rămînînd în solda respectivelor firme.
Singurul care a refuzat să promită a fost Adam Schleifer, deținător al unui pachet de zeci de milioane de dolari la firma familiei, dar și la altele. Spre norocul lui, scandalul nu a atins cotele maxime pentru că a ratat alegerile.
Revenind la întîlnirea de ieri, e cel puțin o coincidență interesantă decizia lui Bogdan Aurescu de a antama o discuție cu președintele AJC pe teme mult în afara sferei acesteia de preocupări, același președinte fiind, însă, proprietar al unei firme care acum nu multe săptămîni, a ales România, din întreaga Europă, pentru a-și testa un medicament – probabil foarte bun – care va aduce firmei foarte multe miliarde doar în acest an și o va urca spectaculos în topul Big Pharma mondial.
Să fi fost, însă, doar o coincidență, sau discuția a avut alte teme, iar poveștile cu trupe americane și vize pentru români să fi fost doar praf în ochi?
De ce oare Regeneron nu a testat medicamentul pe americani și a ales o țară îndepărtată din Est?
La fel de interesant ar fi să aflăm dacă cei 799 de subiecți ai testelor noului medicament au fost integral din România, sau au mai existat cobai și în alte state? (Bogdan Tiberiu IACOB)
„simptome usoare spre moder4ate”…pai, asa s-ar explica de ce „autoritatile” au continuat, in ciuda dictatului OMS si a deciziei CCR, sa sechestreze in spitale oameni infectati fara simptome, sau cu simptome usoare…Nu cred ca mai avem leac. toate informatiile in legatura cu genocidul dictaturii politico-medicale apar la TV, in ziare, pe net, dar sunt repede contracarate de propaganda…Oricum, Matei-Bals e un bastion al BigPfarma, acolo sunt testate toate „potiunile”, acolo tratamentele sunt experimentale pentru afectiuni la care exista schema de tratament…acolo, sunt, probabil, cei mai multi medici in solda…Acolo, daca s-ar urmari aflarea adevarului, ati afla raspunsul la intrebarea „de ce s-au interzis autopsiile la mortii declarati (!!!) de covid?”
P.S. Dupa „reeducarea” de tip Pitesti, efectuata de DNA, avem, pe langa magistrati, acum si medicii, facand parte dintr-o categorie privilegiata, deasupra legii, „parteneri” ai puterii politice…poporul asta nu mai are nicio scapare!Concluzia unui student la medicina nu poate fi decat ca, mai usor scapi de pedeapsa dupa uciderea, din culpa, a unui pacient decat daca ai primi o ciocolata de la acelasi…
& Vreo cercetare despre îndatorare și îmbătrânirea și reducerea populației , ?
Va mai aduceti aminte pasii vizitei lui Iohanis in SUA?! Parca si asta a inceput cu lobistii, a urmat CIA, plata armamentului casat, dupa care l-a primit si Trump sa-si faca o poza cu „tatucul”…a doua oara a venit cu mai multi bani si a primit si o sapca pentru „deranj”…DNA-ului nu-i crapa obrazul de rusine sa-l ancheteze pe Dragnea pentru niste bani dati, totusi de un privat si sa nu intrebe nimic de pretul (miliarde!) dati pe-o sapca…plus promisiunea sustinerii, materializata, la prezidentiale…
Articolul ii isterizeaza pe conspirationisti si pe cei care cred ca preocuparea BigPharma este de a omori oameni, in special batrani, ca si cum acestia ar fi nemuritori si n-ar pieri oricum de moarte naturala, fara o cheltuiala suplimentara din partea statului. De ce tot suspectam Big Pharma si nu ne legam de supermarketuri, care vand fructe si legume contaminate cu pesticide sau alimente aditivate cu substante cancerigene si disruptori hormonali ? Alimentatia promovata de supermarketuri si ingerata in decenii este cea care ne incoloneaza spre cimitir, nu vaccinurile si anticorpii monoclonali ! Daca Donald Trump, in calitate de presedinte si de multimiliardar, a fost COBAI pentru REGENERON, romanul de rand nu poate avea incredere in acest produs? Ar fi un privilegiu nesperat ca Romania sa primeasca moca ceea ce Germania a achizitionat pe bani grei. „Health Minister Jens Spahn told German newspaper Bild am Sonntag that the government had purchased a new antibody-based drug to fight the coronavirus.Starting next week, the monoclonal antibodies will be used in Germany as the first country in the EU. Initially in university clinics,” he said. „The federal government has bought 200,000 doses for €400 million ($487 million).”
„Conspirationistii” de azi sunt urmasii „deviationistilor” din anii 50?! Ca si atunci tot „dictatura medicala”(!!!) suportam, ca baza societatii era dosarul sanatos… Supermarketurile se ocupa de cometz, asa ticalos, cu voie de la stapanire, cu cartel, cu bataie de joc la adresa populatiei…dar, comertz…BigPharma nu e acuzata de c fabricarea si comercializarea medicamentelor ci de practici criminale, in complicitate cu puterea politica si cu lipsa de probitate morala a medicilor…Cand faza a treia a unui experiment o exerciti pe popiulatie, direct , e criminal…cand mai esti si platit pentru asta (in mod normal ai „subiecti” informati, platiti) e ticalosia guvernelor care-si incaseaza parandaratul….cand toate astea devin obligatorii, ba faci si o ideologie din fortzarea oamenilor sa se supuna experimentelor, deja, avem nazism ghebos de care si dr. Mengele s-ar fi dezis…
Cand a fost trecuta bariera de la „grija pentru sanatatea populatiei” la „administrarea obligatorie a experimentelor BigPharma”, mai ales „moca”, pentru ca „stim noi mai bine” si „ciocu mic, acum noi suntem la putere”?! Undeva intre astea doua a murit democratia…astept vanatoarea de deviationisti, incarcerarea tuturor c elor care-si pun intrebari si care refuza sa manance bigpharma inainte de a citi prospectul…
@Da ce bă,nevaccinați nu puteți să vă păstrați funcțiile politice, că după ce se vaccinară niște politicieni se anunță că a scăzut numărul de cazuri, ?
Discuția ar mai putea fi dacă să se vaccineze populația, când zic „liderii politici”, ca să își poată păstra politicienii funcțiile pe unde sunt puși, politicieni care au făcut „utilă” vaccinarea, chiar și pentru a obține funcții politice pe care să le exercite „după bunul plac”, ? Ar fi totuși interesant și cât de des ar trebui să se vaccineze politicienii ce au funcții de conducere dacă cei vaccinați ar fi mai puțini, ? Sunteți de părere că liderii de la conducere ar putea încerca eventual și să înlocuiască susținerea votului cu susținerea vaccinului prin „încercări” de a „convinge” ,prin diverse moduri, populația, ?
Chestia ar fi dacă ăștia de își zic lider politici vor ei să se vaccineze populația ,când au ei nevoie, ca să își păstreze funcțiile pe care le-au obținute sau cele pe care vor să le obțină, ?
& O fi vreun vaccin anticorupție pentru cei ce nu rezistă tentației și au și activități anterioare „suspecte”, ?