Probabil că puține sondaje au fost atît de popularizate în media precum cel de ieri, al IPP, temele principale fiind scăderea PDL și dorința de debarcare a lui Băsescu de către un număr zdrobitor de mare de români. Și totuși, ceva e în neregulă cu această cercetare care s-ar putea dovedi, mai degrabă, un măr otrăvit oferit opoziției și opiniei publice de către Traian Băsescu.

În primul rînd, trebuie remarcat din capul locului că IPP, institutul care a realizat sondajul, e cunoscut ca apropiat de Băsescu și de PDL, mai degrabă decît de actuala opoziție, ceea ce e un prim semn de întrebare major, știind că nicăieri nu se aplică mai bine ca în România zicala ”cine plătește comandă muzica”. Oficial, directorul adjunct Adrian Moraru susține că sondajul nu e comandat de un partid politic, ci de mediul de afaceri, tema politică fiind doar o anexă de final.

Oricum, adevărata bombă a sondajului, cel mai puțin comentată de presă, este, în opinia noastră diferența de numai 5% plasată între PDL, primul partid de suflet al lui Băsescu, și UNPR, cel de al doilea. Faptul că UNPR ar fi ajuns la 7% în sondaje merita comentarii mult mai serioase, pentru că e vorba de un procent de-a dreptul uriaș pentru un partid născut de vreo trei luni, lipsit de locomotive electorale autentice și – aici e marea bubă! – aflat în coaliția de guvernare care se duce pe tobogan din cauza felului cum conduce țara. E absolut imposibil, sociologic vorbind, ca trei partide să guverneze frățește, două să scadă, PDL și UDMR, iar al treilea să crească exploziv. Pentru a se masca umflarea UNPR și a se evita disecarea ei de către analiști, s-a aruncat pe piață, în sondaj, ciozvîrta generoasă a suspendării președintelui, o aberație, sociologic vorbind, pentru că e ilogic să vorbești de sancțiune atît timp cît nu există, deocamdată, fapta incriminabilă.

7% înseamnă mult pentru un partid care nu e de mase: este procentul maxim al UDMR, partid susținut de o minoritate maghiară solidă, este procentul pe care l-a avut, în general, PRM (cu excepția anului 2000), partidul lui Vadim avînd un bazin tradițional în Ardeal, este procentul pe care l-a avut PNL în perioada Stoica-Stolojan și este procentul pe care l-a avut, ani de zile, PD-ul lui Petre Roman. O explicație ar putea fi că sondajul e sponsorizat, din umbră, de UNPR, dar e greu de crezut că Gabriel Oprea și-ar fi permis să îi dea undă verde fără acordul lui Traian Băsescu. În plus, e suspect faptul că omul preșdintelui, Cristian Preda, s-a repezit imediat să valideze, prin comentarii, sondajul în cauză, exemplu urmat și de alți băsescieni pedeliști, precum Valeriu Tabără, iar vocile contestatare au cam lipsit, lucru neuzual.

Inducerea publică prin sondaje de acest tip a ideii de cădere abruptă a PDL dublată de creșterea spectaculoasă a UNPR ar putea ascunde dedesubturi mai mult decît interesante. Pe de o parte, Băsescu amenință PDL indirect, forțînd reformarea partidului prin debarcarea vechii gărzi și înlocuirea ei cu noii săi favoriți. Președintele nu mai are răbdare, are nevoie de o clarificare a apelor în PDL cît mai rapidă, pentru că dezastrul politic efectiv bate la ușă. ”Egalizarea” progresivă între PDL și UNPR poate fi imboldul decisiv de care membrii de partid au nevoie pentru a trece la curățarea dorită de președinte. În ultimă instanță, însă, poate fi mai mult de atît. Dacă Băsescu e înfrînt de vechea gardă în partid, soluția e găsirea unui alt vehicul politic. Acesta este în mod clar UNPR, dar există un aspect demn de toată considerația: UNPR e un partid declarat de stînga, înfipt într-o coaliție de guvernare de dreapta. Se pune întrebarea: oare nu cumva Băsescu, un cameleon politic perfect, a decis să nu își pună toate ouăle în același coș, alegînd deliberat să păstorească două partide cu doctrine diferite pentru a fi sigur că are cale de repliere în orice situație?

Acum cîțiva ani, decizia lui Băsescu de a trece de pe stînga pe dreapta s-a luat peste noapte, doar pentru că șeful statului știa că, în Europa, curentul de dreapta era pe val. Acum, criza economică amenință să aducă în prim plan, din nou, stînga, și încă pe cea radicală, în dauna celei reformiste. Ar fi momentul optim pentru o nouă vopsire politică. Este de remarcat că, și în cazul în care Băsescu ar reuși să alunge baronii PDL de la conducere, ar apărea o tragere spre stînga a partidului fie și numai pentru faptul că locul lor ar fi luat de intelectuali precum Sever Voinescu, Cristian Preda, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Teodor Baconschi, denunțători perpetui ai oligarhiei din partid șamd.

Nu e neapărat nevoie ca Băsescu să anunțe explicit renunțarea la doctrina de dreapta, mai ales că are încă patru ani și jumătate de ”neutralitate” politică în față. E suficient să își lipească imaginea, tot mai puternic, de un partid de stînga care să ia locul PDL în prim plan și să încerce dizlocarea de voturi de la PSD, pe mai departe. La viitoarele alegeri, se știe clar, felia stîngii va fi mult mai generoasă decît cea a dreptei, aflată în declin total, iar lunecosul Băsescu nu va rata ocazia să încerce strecurarea, fie și pe ușa din dos, la masa celor aflați pe val.

De altdel, analiști de prestigiu au remarcat de multă vreme faptul că, în realitate, PDL a fost mereu un partid eterogen, niciodată limpezit doctrinar, adept al unor măsuri de stînga amestecate lejer cu cele de dreapta, un talmeș-balmeș politic perfect și derutant. (Aici ar trebui căutată și explicația refuzului de a adopta titulatura de Partid Popular și de a se despărți de trandafirul socialist din siglă, propuse de voci din partid la începutul anului. Confuzia trebuia menținută cu orice preț). Inclusiv în Parlamentul European oamenii săi au avut atitudini ambigui, votînd cînd alături de socialiști, cînd de populari, cînd de liberali. O duplicitate naturală sau, dimpotrivă, artificial întreținută, dar care și-ar putea arăta pentru șeful statului roadele din nou, în perioada următoare. Traian Băsescu a condus pe banda dreaptă a șoselei politice TIR-ul numit PDL. Nu e exclus să continue drumul pe banda din stînga, cu dubița UNPR-istă, ori cu un PDL băgat în service și revopsit. (Bogdan Tiberiu Iacob)