Ce scapa din vedere Ciolacu & comp: Alegerile anticipate – o imposibilitate legislativa
4 comentarii / 2862 vizualizări / 7 octombrie 2021
Alegerile anticipate pe care le visează PSD sunt imposibil de realizat în perioada care urmează nu din motive subiective – opoziția aleșilor etc – ci din motive pur tehnice: nu există legislație și bani. Pentru că asigurarea fondurilor pentru alegeri e o procedură specială, care trebuie să aibă acoperire legală. Iar în prezent, ea lipsește.
Să o luăm metodic.
Alegerile anticipate sunt o procedură inclusă în Constituție, dar numai acolo.
Niciodată după revoluție nu s-a băgat în vreo lege modul de organizare și derulare a unor asemenea alegeri, poate și pentru că niciodată nu se ajunsese ca ele chiar să fie luate în serios.
Anul trecut, la scrut timp după prezidențiale, pentru prima dată, Klaus Iohannis și PNL au hotărît să se bată în mod real pentru asemenea manevră și au luat două decizii importante.
Prima a fost emiterea OUG 26/2020 ”privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate”. În preambul, se arăta explicit că OUG a fost dată ”ținând cont de prevederile art. 89 raportat la art. 63 alin. (2) din Constituția României, republicată, referitoare la procedura dizolvării Parlamentului României și la alegerile anticipate, având în vedere inexistența în legislația primară a reglementărilor care să acorde eficiență juridică dispozițiilor constituționale menționate”. Altfel spus, se recunoștea gaura legislativă.
Ordonanța conținea foarte multe prevederi absolut necesare fără de care anticipatele nu puteau fi organizate. Luăm un singur exemplu: ”potrivit legislației în vigoare, perioada electorală este stabilită la cel puțin 90 de zile, necorelată cu termenul de 3 luni prevăzut de legea fundamentală în care trebuie să aibă loc alegerile parlamentare anticipate” se arăta în text.
Mai concret, legea alegerilor parlamentare spune că data alegerilor se comunică CEL PUȚIN cu 90 de zile înaintea lor, în timp ce în cazul dizolvării parlamentului, conform art.63 din Constituție, alegerile anticipate se organizează în CEL MULT trei luni, deci iese din cadrul permis de legea 115/2015.
Un al doilea demers important a fost introducerea în legea bugetului de stat pe 2020 a unei derogări de la legea finanțelor publice care suna cam așa:
”Art. 54 Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului în anul 2020 se pot aloca sume, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru ordonatorii principali de credite cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor şi ale alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale”.
ciolacu stie bine ca nu se pot organiza alegeri anticipate. Ce clameaza el,este o smecherie de golan de cartier pentru a ascunde alte motive legat de blatul pe care il promoveaza de 2 ani.
Constituția prevede posibilitatea alegerilor anticipate. Există fondul de urgență la dispoziția PM. Orice altă abordare duce, în final, la o sesizare / pronunțare a CCR în favoarea alocării fondurilor necesare desfășurării alegerilor, chiar și printr-o rectificare bugetară. Ce să vezi: democrația costă ! Pentru cei ce cred că nu-s posibile alegeri anticipate ptr. că nu au fost prevăzute în buget, pe lângă problema de logică – alegerile anticipate nu pot fi prevăzute, nici în RO, nici la alții – au o problemă de sistem, prin faptul că doresc, sub motivări false, prezervarea puterii. Păi soluția există, adoptăm un regim autoritar sau dictatorial și partidul decretat ca fiind „alesul lui D-zeu în RO” va dăinui veșnic – sau până ce va veni episodul 3 de după Yalta și Malta când, Doamne ferește, ne trezim cu liderii judecați & împușcați, în uralele mulțimii sătule de „binefacerile” acestora.
Desigur, eu nu sunt pro, dar istoria ne zice că e posibil !
lasati ca se poate – alegeri anticipate. Numa sa fim hotarati!
Hai să nu mergem după fenta lui Ciolacu. PeSeDe nu vrea să guverneze. E o perioadă grea. Criză. Îl vede cineva pe Ciolacu în stare să fie prim ministru? E doar gargară băgată pe gât oamenilor în cârdășie cu Klaus.