CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9484 RON DOWN | 1 USD = 4.2646 RON DOWN | 1 GBP = 5.8523 RON UP

Ce schimbă moartea lui Corneliu Vadim Tudor?

2 comentarii / 2106 vizualizări / 17 septembrie 2015

Evident, mă gândesc, exclusiv, în plan politic. Îmi pun această întrebare privind distribuţia bazinelor electorale în raport cu partidele existente. Şi, evident, mă gândesc şi la românii care nu răspund, pentru moment, cercetărilor de piaţă decât la rubrica “nu ştiu – nu votez”. Dispariţia lui Corneliu Vadim Tudor, care este efectiv ultimul reprezentant al naţionalist-comuniştilor, al fostei şi actualei poliţii politice din serviciile secrete şi a cât a mai rămas din fosta nomenclatură comunistă, va contribui oare ea la redistribuirea unor voturi? Există sau nu o moştenire politică marca Vadim?
Partidul România Mare a dispărut, practic, de pe scenă politică în urmă cu şapte ani, chiar dacă numele a rămas şi a continuat să fie, din când în când, vehiculat. Mai ales atunci când unul sau altul dintre apropiaţii lui Vadim a încercat să înhaţe ştampila. Dar electoratul, în sine, s-a pulverizat. Realitatea este că doar o mică parte din fostul electorat PRM, acel PRM care a obţinut un scop de 25%, mai gravitează, în prezent, nu pe aceeaşi orbită, dar pe o orbită relativ apropiată.
Golul PRM nu a mai putut fi umplut de cel puţin şapte ani. A fost un electorat bătrân, retrograd, ultra conservator, în sensul dorinţei manifest de a salva ceva din simbolistica, din retorica şi din paternele comuniste şi el s-a consumat pe cale naturală. A existat atunci, în zilele de glorie ale PRM un electorat relativ solid, alcătuit din cealaltă extremă a societăţii. Tineri, mulţi dintre ei chiar intelectuali, care dintr-un motiv sau altul – motivele fiind, în general, bine întemeiate – refuzând pe rând ofertele inconsistente ale celorlalte partide politice, şi-au imaginat că se regăsesc sub drapelul PRM. Ceea ce a mai rămas sau s-a perpetuat prin noile valuri de tineri din acest electorat contestatar şi, în esenţă lui, anti-sistem a fost preluat de alte partide. Sau, în mod direct, de alţi lideri politici care, căţărându-se la putere cu ajutorul sistemului, se manifestau cât mai vocal ca lideri anti-sistem. Din această perspectivă, campion este Traian Băsescu. Până şi duşmanii săi cei mai înverşunaţi trebuie să admită faptul că, la un moment dat, acesta a ştiut să coaguleze în jurul său o imensă masă de tineri care îşi manifestau dispreţul faţă de întregul sistem politic şi social pus la dispoziţia lor. Până şi astăzi, Traian Băsescu păstrează în jurul său un nucleu dur, este adevărat, extrem de restrâns numeric, al acestui bazin electoral.
În fine, vorbim despre naţionalişti fervenţi şi despre naţionalişti extremişti. Pentru că nu este adevărat şi a fost o mare minciună în epocă, lansata de prietenii lui Corneliu Vadim Tudor şi, respectiv, de adversarii săi cei mai înverşunaţi, că susţinătorii PRM ar fi fost doar unii sau doar ceilalţi. Când Corneliu Vadim Tudor a fost la un pas de a câştiga preşedinţia României, se bucura de susţinerea ambelor categorii. Ce se întâmplă cu acest electorat? Naţionalişti extremiştii, după opinia mea, pur şi simplu, s-au resorbit. Numărul acestora a scăzut atât de mult încât, pentru moment, în România, un partid gen partidul fundamentat de Le Point în Franţa şi reprezentat astăzi de fiica acestuia, nu se poate regăsi în România. Atâţia câţi mai sunt aceşti naţionalişti extremişti bâjbâie şi se îneacă între alte bazine electorale, strigătul lor de luptă nemaifăcându-se auzit.
Rămâne însă un electorat masiv, care cred că este în creştere, cel naţionalist, a cărui amprenta de ultimă ora este, dacă nu anti-europenismul, anti-atlantismul sau anti-globalismul, în orice caz, euroscepticismul şi atitudinea circumspectă rezervată faţă de asaltul unor pseudo-valori occidentale asupra societăţii româneşti. Aceşti cetăţeni sunt în egală măsură preocupaţi de independenţa, de suveranitatea naţională şi de siguranţa naţională, în sensul larg şi generos al termenului.
Ei bine, PRM, având, până la trecerea în nefiinţă a lui Corneliu Vadim Tudor, un lider din ce în ce mai prăfuit şi mai oboist în ultimii ani, a fost incapabil să coaguleze acest bazin electoral aflat în creştere. Nu a reuşit să o facă nici Traian Băsescu care s-a identificat, de prea multe ori, cu valori contrare aspiraţiilor acestor cetăţeni. Trădând sau sacrificând sau batjocorind idealuri şi crezuri naţionale. Naţionalismul sănătos, din ce în ce mai manifest, nu a putu fi adjudecat, nici de PSD ale cărui mesaje patriotice, fie au lipsit, fie au fost false, şi nici de UNPR care, în mod vizibil, a fost mai degrabă un partid de strânsură, alcătuit, fie din dejecţii ale altor partide, fie, pur şi simplu, din politicieni traseişti care nu s-au putut regăsi niciunde altundeva.
Spaţiul, aşadar, rămâne gol. Iar un spaţiu gol, aflat în creştere, poate reprezenta, în perspectivă, o veritabilă gaură neagră pentru politică românească. Cred că societatea se află, efectiv, în aşteptarea unui lider autentic al naţionaliştilor. (Sorin Rosca Stanescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. Douã vorbe, trei minciuni. Nu insistãm cu explicatii. Liderul autentic al nationalistilor – NU extremisti, nu puteau sã fie extremisti, exact dupã modelul aceluiasi Vadim – a fost si încã mai e, în mentalul colectiv, chiar el, Vadim . Asta cu retrograzii si extremistii e gogorita voastrã, a celor ce ati rãmas lichele autentice, Stãnescule.

  2. Iar de Le Point si fiica acestuia nu am auzit. Sînteti – vorba aia – varzã…

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *