CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9297 RON UP | 1 USD = 4.6851 RON UP | 1 GBP = 5.7419 RON UP

Ce studii au miniștrii Apărării din NATO? Actorie, jurnalism, economie, istorie, agricultură, doar 4 militari

7 comentarii / 3946 vizualizări / 1 noiembrie 2022

S-a bătut monedă la noi că, mai ales cu războiul din Ucraina în preajmă, a fost numit un ministru al Apărării, Vasile Dîncu, care era la bază sociolog, iar noul ministru, Angel Tîlvăr, e profesor de engleză. Interesant de remarcat, însă, în statele membre NATO destui miniștri ai Apărării au studii la fel de conectate cu milităria precum ale celor de la noi. Ori chiar nu au deloc. Excepția vine exact de la țările cele mai puternice, SUA, Marea Britanie și Turcia, care au absolvenți de academii militare.

Dacă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, este economist și a profesat și ca ziarist, numărul doi, adică Mircea Geoană, e absolvent de Politehnică, Mecanică, oficial, Metalurgie, conform unor surse demne de încredere. Vom prezenta mai jos studiile miniștrilor Apărării din statele NATO care au fost în funcție pe parcursul acestui an, cu precizarea că unii vor fi fost schimbați între timp, dar asta nu impietează asupra conturării unui tablou reprezentativ al situației:

Albania – inginer electronist
Belgia – manager, ziarist
Bulgaria – academia militară
Cehia – finanțe, drept
Canada – avocat
Croația – economist, matematician
Danemarca – administrație publică, științe sociale
Estonia – drept
Franța – drept
Germania – științe administrative
Grecia – economie și relații internaționale
Ungaria – inginer agricol
Islanda – drept
Italia – economist
Letonia – istorie, științe politice
Lituania – istorie
Luxemburg – doar liceu
Muntenegru – economist
Olanda – istorie, administrație
Macedonia de Nord – drept administrativ
Norvegia – administrarea afacerilor
Polonia – istorie și administrație publică
Portugalia – sociologie, științe sociale
România – sociolog/limbi străine
Slovacia – științe politice, relații internaționale
Slovenia – actor
Spania – drept
Turcia – academia militară
Marea Britanie – academia militară
SUA – academia militară
(Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

7 Comentarii

  1. -adica Armata nu se poate apara PE SINE!

    • pana si lu Stalin i-a fost mai usor:
      i-a scos din gulag pe vechii generali
      si -ia trmis pe front…..

  2. Dar ce garantie ne puteti oferi ca nu sint TOTI(exceptie cei 4 militari declarati) ofiteri conspirati de informatii/contrainformatii militare ?
    Haideti, d-le Iacob, dati-ne un argument, caci doar sinteti ”rezervist” !

  3. ANGEL TALVAR A FOST PROFESOR DE LIMBA ENGLEZA? ZAUUUU?! UNDE A PROFESAT SI CATA VREME? EXISTA VREUN ELEV DE-AL SAU CARE SA ISI AMINTEASCA DE PROFESORATUL SAU? FIU DE BANI GATA SI GARGARIST…SUNTEM O NATIE BATJOCORITA PE TOATE PARTILE…PROMOVAT DE MARIAN OPRISAN PENTRU LEGATURA SECURISTICA CU TATAL LUI ANGEL TALVAR…PROFESOR DE ENGLEZA PE DRACU….BINE CA AVETI AMANUNTE DESPRE ELAN MUSK LA CASTELUL BRAN! AVEM UN ALT MINISTRU LA APARARE GARGARIST SI NECALIFICAT SI MUCLES!

  4. Lumea e o scena, actorii – asa zisii ministri/politicieni in general, iar spectatorii inlemniti, suntem noi.De aceea lumea arata asa, din cauza ca nu exista profesionisti, ci scamatori.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată.

STRTIME=1662721998