Regimurile autoritare manifestă întotdeauna o ”grijă” deosebită față de cetățean și pentru asta nu ezită să-l apere și – sau mai ales – de el însuși. Pentru că guvernanții cu aplicare spre derapaje știu mereu mai bine decît vulgul de ce anume are acesta nevoie și nu ezită să-l ajute și cu forța, dacă e nevoie..

Anii ’80.
România e tot mai grav afectată de ceea ce am putea numi virusul comunist, care înfometează cetățenii și duce economia spre distrugere.

Atent cu nevoile și sănătatea oamenilor, dictatorul Nicolae Ceaușescu decide să-i protejeze cu orice preț.
În octombrie 1981, el dă un decret care prevede pușcărie de la şase luni la cinci ani pentru cetățenii care cumpărau în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună a unor produse precum carne, făină, zahăr, ulei, mălai, orez etc.

Nu e suficient, însă.
Românii, inconștienți, continuă să mănînce exagerat și să facă stocuri de parcă venea pandemia peste ei.
În iulie 1982, el convoacă urgent Comitetul Politic Executiv pentru altă măsură de ”protecție”: aprobarea programului de alimentație științifică menit să îmbunătățească sănătatea și speranța de viață a românilor. Soluția magică era scăderea numărului mediu de calorii zilnice de care avea nevoie un român, în medie, de la 3.300 la 2.800. Președintele Colegiului Central de Partid de la acea vreme, Petre Lupu, ridică obiecții: nu-i cam puțin, totuși? Replica lui Ceaușescu a venit imediat, conform siteului memoria.ro:

”Așa prevăd normele Organizației Mondiale a Sănătății(!!) pentru țara noastră, nu trebuie să depășim 2.800 de calorii media. Acum nicio țară din Europa nu trebuie să depășească 2.800 de calorii consum. Noi spunem că normal nu trebuie să mănânce mai mult decât atât. Dar noi îl publicăm și îl discutăm, pentru că cine vrea să mănânce mai mult n-are decât, dar nu pot să spun că cine mănâncă mai mult moare mai repede”.

Îi ținea isonul savanta mondială, care venea cu o completare: ”Asta este. Noi publicăm, dacă vor să mănânce mai mult, să mănânce, riscul este al lor”.

De coordonarea programului se ocupa medicul Iulian Mincu. La fel de medic precum Raed Arafat.
Un program care avea să cuprindă ”cerințele fundamentale ale unei alimentații echilibrate și direcțiile în care trebuie să acționeze pentru realizarea acesteia: cercetarea științifică, agricultura, industria alimentară, comerțul, alimentația publică și activitățile privind educarea populației”. Programul stabilea, în mod orientativ, pentru cetățenii patriei noastre ce este normal să se consume ”cantitativ și structural” în funcție de vârstă și sex, de specificul activității și efortul fizic, de obiceiurile și tradițiile de consum din diferite zone ale țării, în așa fel încât ”să se prevină bolile generate de un consum alimentar necorespunzător și să se asigure o stare bună de sănătate a populației”.

Programul extrem de minuțios prevedea exact ce cantități de carne, lapte, ouă, pîine șamd trebuie să consume românii anual spre binele lor, desigur. Din păcate, nu stipula și de unde puteau fi ele procurate, dar probabil de vină era o eroare a grupului de suport științific.

Nu era suficient doar să se lanseze, însă, acest program: mai trebuia și o mediatizare corespunzătoare. Așa că regimul ceaușist a decis ca de educarea populației să se ocupe: presa scrisă, radioul și televiziunea, Uniunea Tineretului Comunist, comitetele femeilor, care trebuiau să organizeze acțiuni de promovare în cadrul cluburilor ”Femina” etc.
Spre exemplu, se stabilise să se editeze permanent materiale de propagandă, iar în publicațiile destinate femeilor să fie consacrate rubrici permanente pe probleme privind alimentația științifică.
Știm sigur că în respectiva campanie nu se investiseră peste 40 de milioane de euro, pentru că respectiva monedă încă nu se născuse.

Doi ani mai tîrziu, pentru că sănătatea nu se îmbunătățea neam, Ceaușescu operează o modificare în programul științific și reduce drastic cantitățile prevăzute de prima versiune.
De atîta grijă guvernamentală românii își făcuseră din procurarea mîncării preocuparea principală de zi cu zi.
Contestatarii programului și ai autorilor lui se calificau instantaneu drept dușmani ai poporului, vînduți străinătății ori manipulați de odioasele Europa liberă ori Vocea Americii.

La 8 ani de la implementarea alimentației științifice, grijulii nației au fost împușcați la Tîrgoviște, populația nerecunoscătoare s-a răsculat, iar statisticile internaționale ne plasau pe ultimele locuri în Europa la mai toți parametrii de alimentație, sănătate, economie șamd.

Programul de alimentație științifică nu reușise să facă românii mai sănătoși și mai plini de viață poate și pentru că Ceaușescu nu se gîndise să dea amenzi drastice celor care nu îl urmau.

Desigur, orice asemănare cu situații ori metehne guvernamentale actuale e întîmplătoare și nedorită de autor.
Important e că grija guvernanților pentru apărarea românilor de ei înșiși a rămas neștirbită…(Bogdan Tiberiu IACOB)