CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cel mai longeviv lider de partid, debarcat: Funar, noul presedinte al PRM

0 comentarii / 1612 vizualizări / 28 iulie 2013

Congresul Extraordinar al Partidului România Mare (PRM) desfăşurat, sâmbătă, la Alba Iulia, la care au participat în jur de 700 de delegaţi, a decis excluderea din partid a lui Corneliu Vadim Tudor şi alegerea lui Gheorghe Funar în funcţia de preşedinte.

Delegaţii prezenţi la Alba Iulia au hotărât, prin vot deschis, la propunerea Biroului Permanent, cu patru voturi contra şi trei abţineri, excluderea lui Corneliu Vadim Tudor din PRM. ‘PRM-ul condus de Corneliu Vadim Tudor, chiar şi din umbră, intră în groapă pentru totdeauna’, a declarat unul dintre organizatorii congresului, Dumitru Badea, preşedinte al PRM Neamţ şi membru fondator al partidului.
Acesta a susţinut, conform Agerpres, că Vadim Tudor ‘vrea să ducă partea infimă cu care a mai rămas din PRM în tabăra Mişcării Populare, intenţionând să fuzioneze prin absorbţia PRM de către acest partid, oferindu-i-se un post de europarlamentar şi cinci de parlamentar în Camera Deputaţilor’. ‘Îmi exprim convingerea că lucrările Congresului Extraordinar vor fi momentul hotărâtor pentru scoaterea PRM din conul de umbră în care se găseşte nemeritat şi reintrarea în scena politică românească, pentru realizarea idealurilor sale naţionale şi justiţiar-democratice care au animat speranţele unor importante categorii de cetăţeni din 1991 încoace’, a spus, la Alba Iulia, Dumitru Badea.

Pentru funcţia de preşedinte al PRM au candidat trei persoane – Gheorghe Funar, Corneliu Ciontu şi Ştefan Valentin Varga. Acesta din urmă, membru al organizaţiei judeţene Sibiu, s-a autopropus pentru această funcţie, el motivându-şi candidatura prin faptul că PRM are nevoie de un om tânăr. Din cele 667 de voturi exprimate, au fost valabile un număr de 660. Gheorghe Funar a obţinut 530 de voturi, Corneliu Ciontu 113 voturi, iar Varga, 17 voturi. În debutul lucrărilor, s-a menţionat că participă la lucrări 720 de delegaţi, numărul celor prezenţi în sală scăzând după prima pauză.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998