CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cercul se inchide: UNP si-a ”tras” presedinte – Cristian Diaconescu

0 comentarii / 1890 vizualizări / 24 februarie 2010

Pînă acum au fost doar un grup de parlamentari independenți, de acum se conturează forma unui partid veritabil: demisionarii din PSD și PNL au, începînd de astăzi, vectorul de imagine așteptat, în persoana lui Cristian Diaconescu.

Va fi numit la șefia Externelor?
Uniunea Națională pentru Progres (titlu provizoriu) a obținut piesa care îi lipsea cel mai mult, un lider de imagine. Demisia lui Cristian Diaconescu din PSD a fost determinată, din informațiile intrate în posesia Inpolitics, de oferta făcută de Gabriel Oprea și cei aflați în spatele său: președinția viitorului partid, care începe să dețină, pe lîngă pondere parlamentară, și forță teritorială, mai ales dup ă achiziționarea lui Ioan Munteanu și Culiță Tărîță. Mutarea a fost rapidă și spectaculoasă, luînd prin surprindere mai toți membrii grupului independenților, singurul implicat în discuții fiind Gabriel Oprea, care a avut o discuție aseară, cu Diaconescu, imediat după plecarea acestuia din studioul emisiunii ”Vorbe grele”, a Antenei 2. Partidul UNP, pritocit de Oprea și de PDL, s-a confruntat, pînă acum, cu o problemă majoră, în sensul că generalul Oprea nu are nici imaginea, nici anvergura potrivită pentru a fi plasat la conducerea unei noi formațiuni. Acum, chestiunea este rezolvată în mod strălucit.
Mai mult, se vehiculează informații fierbinți, potrivit cărora Diaconescu va reveni în cîteva zile la ministerul de Externe în locul lui Teodor Baconschi, care tocmai a călcat pe bec declanșînd scandalul țiganilor, la această oră în Piața Victoriei fiind miting pentru demiterea acestuia. Vom reveni. (Bogdan Tiberiu Iacob)

UPDATE
Senatorul Cristian Diaconescu a confirmat, într-o declaraţie acordată cotidianului „Evenimentul Zilei”, faptul că a demisionat din PSD, spunând că nu doreşte să facă alte comentarii. „Da, am demisionat, dar nu vreau să fac alte comentarii”, a declarat Diaconescu, conform sursei citate.

UPDATE 2: Oprea confirma ca Diaconescu va avea ”un rol important” in UNP

Cristian Diaconescu va avea o poziţie de conducere în viitoarea formaţiune politică pe care o conduce ministrul Apărării, Gabriel Oprea. „S-a înscris în grupul independenţilor şi, în viitoarea construcţie politică, va avea un rol important, a declarat, pentru Gândul, Gabriel Oprea.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998