Cezar Preda: Dacă Udrea are alt proiect politic, trebuie s-o spună
0 comentarii / 1703 vizualizări / 24 ianuarie 2014
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda susţine, potrivit RFI, că dacă Elena Udrea are alt proiect politic în afara PDL, ar trebui să o spună, el remarcând faptul că deputata „se învârte pe lângă Mişcarea Populară, ca să-i dea satisfacţie preşedintelui Traian Băsescu” alături de alţii.
„Ce am observat eu la doamna Udrea este următorul lucru: îşi ia avânt, în momentul în care domnul Blaga reacţionează se retrage, iar îşi ia avânt pe urmă. Deci are o chestiune aşa, de a muşca şi nu de a întreprinde şi de a duce la capăt o acţiune, să-şi ducă vreun proiect politic şi apoi reintră în cochilie şi spune «Numai eu fac opoziţie USL-ului, restul, nimeni în ţara asta»”. I-am şi spus doamnei Udrea că nu face bine, i-o mai spun, dar nu ştiu cât efect are pentru domnia sa, dacă dânsa are alături de alţii alt proiect”, afirmă, conform Mediafax, Preda.
Comenteaza