Cezar Preda: ”Udrea nu va fi premier”
0 comentarii / 1659 vizualizări / 1 noiembrie 2009
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, azi, într-o conferinţă de presă la Buzău, că Elena Udrea nu este luată în calcul de partidul său pentru funcţia de prim-ministru. Liderul democrat-liberal a spus că formaţiunea politică din care face parte nu se gândeşte la o astfel de variantă, ca Elena Udrea să fie numită în postul de premier.”La noi nu s-a pus problema că Elena Udrea să fie propusă pentru premier, nu cred că e o variantă a PDL pentru prim-ministru. Văd că e varianta lui Mircea Geoană mai mult. El o îmbrăţişează”, a declarat Preda, citat de Mediafax. Cezar Preda s-a referit, în acelaşi context, şi la modul în care se desfăşoară campania pentru alegerile prezidenţiale, apreciind că aceasta este „foarte moale şi fără zvâc”. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Galaţi, că dizolvarea Parlamentului, menţionată, sâmbătă, de şeful statului, este „cea mai proastă variantă”, afirmând că Traian Băsescu doreşte prelungirea crizei, „o vrea pe Elena Udrea prim-ministru şi nu îi pasă de popor”.
Comenteaza