CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

Cheia unui mister: de ce a luptat Basescu in 2009 pe frontul anti-criza

0 comentarii / 1333 vizualizări / 4 noiembrie 2013

Una dintre enigmele ultimilor ani rămase neexplicate, cel puțin la nivel public, este straniul comportament al președintelui în anul electoral 2009, cînd, în locul fireștii conservări a popularității în fața tăvălugului crizei, lăsînd guvernul PDL-PSD să încaseze măciucile oprobiului public, Băsescu, dimpotrivă, s-a băgat la înaintare cît a putut. Pînă într-acolo încît ajunsese să se vorbească despre premierul Băsescu, omul care face toate anunțurile grave privind măsurile nepopulare șamd. De ce a ales șeful statului acest tip de comportament care părea menit doar să îl prăbușească în ochii electoratului și încă într-un an cînd urma să dea piept cu alegătorii pentru un nou mandat?

De răspunsul la această întrebare a depins realegerea sa ca președinte; în egală măsură, el ar putea folosi, însă, și actualilor aspiranți la fotoliul prezidențial, anul viitor.
Cu atît mai mult cu cît – ciudățenie maximă -, în acest moment, șeful statului ar avea ocazia să iasă mult mai des la rampă și să critice bîlbele economice ale unui guvern de care nici măcar nu îl leagă ceva profund, precum de cabinetul Boc, în 2009. Dar, nu prea o face, iarăși spre mirarea multor observatori…

În aceste condiții, cu atît mai legitimă întrebarea: de ce s-a agitat Băsescu în perioada de la finalul lui 2008 pînă la alegerile prezidențiale din 2009?
De ce s-a repezit să ia fața guvernului în ce privește anunțarea măsurilor anti-criză, să dea indicații prețioase premierului, să prezideze des ședințe de guvern, să bata țara cu pasul vizitînd mari companii afectate de criză, să reclame împrumuturi de la FMI, să critice aspru diverse segmente sociale care nu înțeleg importanța sacrificiilor, să fluture cînd mesaje pesimiste, cînd unele auritor-optimiste șamd?

Toate aceste acțiuni nu făceau decît să îl pună într-o poziție riscantă în fața electoratului, aceea de a deveni paratrăsnet al nemulțumirii populare în locul guvernului.

Ce l-a apucat pe Băsescu a fost, multă vreme, o întrebare la ordinea zilei pe buzele analiștilor. Un răspuns clar nu a venit nici pînă azi, poate și pentru faptul că, realegerea lui Băsescu pentru un nou mandat a ”liniștit”, în mare măsură, toate frămîntările respective. După reinstalarea lui la Cotroceni, nu mai conta ce făcuse în anul electoral.

Pentru Băsescu, nu, într-adevăr.

Pentru potențialii săi succesori, însă, ar putea conta decriptarea acelei strategii.

Nu vom avansa aici nicio ipoteză proprie în acest sens.
Vom da, însă, cuvîntul, unui personaj de mare calibru politic care – atenție sporită! – a anticipat cu maximă precizie comportarea lui Băsescu din 2009 cu aproape trei ani înainte.
E vorba de fostul președinte Emil Constantinescu.

Aflat, astfel, în luna iulie a anului 2006, în studioul Antenei 3, la ”Sinteza zilei”, fostul președinte a dezvăluit cea mai mare temere a lui Traian Băsescu din acel moment, pornind de la un enunț extrem de sigur pe el făcut de Constantinescu. Enunț pe care, la vremea respectivă, a refuzat să îl detalieze ori explice: ”Dînsul e obligat să mai fie încă odată președinte!”.

Nu știm pînă azi ce l-a determinat pe Constantinescu să fie atît de categoric în a decreta încă din 2006 că Băsescu e OBLIGAT să ia încă un mandat atît timp cît analiști reputați, precum Ion Cristoiu, erau convinși în vara lui 2009 că Băsescu nu va mai candida, măcar, pentru un nou mandat.
Poate fostul președinte știa cu precizie cine sunt cei care l-au propulsat la Cotroceni pe outsiderul Băsescu în 2004 și ce planuri au cu el, pe mai departe.
Sigur e că profeția s-a împlinit cu brio, Băsescu a candidat și a cîștigat. Dubios, foarte dubios, dar a cîștigat.

Mai mult de atît, însă, Constantinescu a spus și ce are nevoie disperată să facă Traian Băsescu pentru a cîștiga un nou mandat, mai ales în condițiile unui impediment oarecum neașteptat, și anume integrarea în UE, programată la cinci luni după emisiunea amintită, adică la 1 ianuarie 2007.
Și aici ajungem la miezul problemei.
O dată cu integrarea României în UE, explica Emil Constantinescu, șeful statului se va trezi într-o uniune de țări în care nu prea mai există președinți-jucători, iar cei care dețin frîiele puterii sunt premierii.

”Atunci (după integrare n.n.), miza domnului Traian Băsescu nu va mai exista, ca persoană. De ce e disperarea asta cu 1 ianuarie 2007?… Pentru că atunci vor descoperi că nu există nici un preşedinte jucător în Europa, că de fapt guvernele sînt cele care fac în Europa, care rezolvă problemele” spunea Constantinescu.

Cine erau, însă, cei care ”vor descoperi” slăbicunea președintelui?

”Oamenii din zona economică, oamenii de afaceri să nu descopere că preşedintele nu are nici un rol în economie şi în Executiv”, afirma același Emil Constantinescu.

Trăgînd linie și adunînd, fostul președinte anticipa, în iulie 2006, că pentru a obține un nou mandat prezidențial Băsescu are nevoie disperată nu atît de sprijinul popular, cît de cel al mediilor de afaceri, iar pentru asta trebuia să arate, după integrarea în UE, că el și nu primul-ministru, oricare ar fi fost el, deține adevăratele pîrghii ale forței economice.

Adică exact ceea ce a făcut Băsescu începînd cu finalul anului 2008 și pe tot parcursul anului electoral 2009.

Prin măsurile sale, el și-a îndepărtat o bună parte a alegătorilor, care l-au asimilat aducătorului de vești proaste. Dar, a reușit în mod categoric să dea semnalul care îl interesa – inclusiv cu sprijinul presei adverse, căzute în capcană – anume că tot el e jupînul guvernării.
O strategie cu atît mai importantă cu cît, după alegerile din 2008, la putere se afla și un partid ostil, PSD. După realegere, în 2010, Băsescu a continuat, vrînd-nevrînd, să dea aceleași mesaje vizavi de criză, ceea ce i-a atras o prăbușire dramatică în sondaje, pe parcursul anului 2010, pînă sub 10%, la un moment dat. O informație ținută la secret de sociologi pînă în decembrie 2011, cînd Alin Theodorescu a rupt, brusc, vălul minciunii. Ce mai conta, însă, odată ce Băsescu reușise să obțină un nou mandat?

Revenind, dacă e să dăm crezare afirmațiilor lui Emil Constantinescu, cele care au dus la confirmări atît de spectaculoase doi ani mai tîrziu, într-o țară ca România contează mai mult, în alegeri, sprijinul potentaților cu bani decît simpatia alegătorilor de rînd.

Din acest punct de vedere, și anul viitor ar trebui să cîștige nu neapărat candidatul cel mai bine plasat în sondaje, ci acela care va reuși să convingă cel mai bine greii afacerilor că e potrivit pentru Cotroceni.
Deocamdată, pe lista potențialilor candidați se găsesc două nume, Ponta și Antonescu, destul de departe de îndeplinirea acestei condiții.
Pînă la finele anului viitor mai e, însă, timp pentru surprize. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *