CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

China descinde la Bucuresti

0 comentarii / 2228 vizualizări / 25 noiembrie 2013

Prim-ministrul chinez, Li Keqiang, a ajuns la Bucureşti, pentru prima vizită în România a unui premier al Chinei după 19 ani, fiind aşteptat la aeroport de către premierul Victor Ponta.

Premierul român l-a întâmpinat la scara avionului pe prim-ministrul chinez. Li Keqiang a fost primit cu pâine şi sare de doi tineri îmbrăcaţi în costume naţionale româneşti. Apoi, garda de onoare a intonat imnurile de stat. Cei doi şefi de guvern vor merge împreună, conform Mediafax, la Palatul Victoria, unde vor avea o discuţie legată de stadiul relaţiilor politice şi economice dintre cele două state şi vor asista la semnarea mai multor documente de cooperare bilaterală în domeniile energiei, sanitar-veterinar, industrial, societăţii informaţionale şi culturii. Va fi adoptată şi o Declaraţie comună a Guvernului României şi Guvernului Republicii Populare Chineze privind aprofundarea cooperării bilaterale.
Miercuri, premierul Li Keqiang va fi primit de preşedintele Traian Băsescu, va avea întrevederi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi va susţine un discurs în Parlament. Premierul chinez se va afla în România în perioada 25-28 noiembrie.
Mîine, România organizează a doua reuniune la nivel de prim-miniştri din Europa Centrală şi de Est şi China, la care vor participa 16 şefi de guvern.
Aceasta este a doua reuniune a şefilor de guverne din ţările Europei Centrale şi de Est şi China, după cea organizată anul trecut la Varşovia.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998