Alexandru Muraru, lider de prim rang al PNL, îl acuză de extremism și antisemitism pe George Simion, liderul AUR. Deci pe reprezentantul celui mai important concurent al partidului din care face parte. Și nu o face la cafenea sau la vreo șezătoare politică. Ci la case mai mari. Trage de urechi literalmente pe aceasă temă Ambasada Israelului. Care însă îi dă un răspuns promt. Din care rezultă cine este de fapt extremistul.
Ce i se impută lui George Simion? Faptul că și-a permis să ia legătura cu ambasadorul Israelului la București și, la invitația acestuia, să poarte un dialog în numele partidului pe care-l reprezintă. Dialog din care au rezultat atât pozițiile, cât și intențiile de viitor ale AUR. În dialogul purtat, George Simion a exclus, așa cum era și rațional, orice atacuri pentru care ar putea fi acuzat de extremism, de antisemitism, de xenofobie sau de alte rele sancționate de comunitatea internațională. Cu înțelepciunea și experiența conferintă de rangul său, Excelența Sa Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România, a admis că George Simion și partidul pe care-l reprezintă sunt frecventabili. Și, fără să o spună direct, a lăsat deschisă posibilitatea ca George Simion să continue acest dialog cu personalități de rang și mai înalt de la Ierusalim. Moment în care Alexandru Muraru s-a opărit.
Printr-o declarație publică, fratele ambasadorului nostru la Washington îl trage de urechi pe reprezentatul statului Israel la București. Mustrându-l în termeni extrem de duri. În sensul că a acceptat să stea de vorbă cu un extremist. Și ce a urmat? Acesta explică tot public faptul că are tot dreptul să poarte discuții cu liderii politici din România, înțelegându-se prin asta, fără să o spună în mod tranșant, că nu trebuie să-i ceară aprobare în acest sens unui oarecare Alexandru Muraru. Numai că Alexandru Muraru nu este un oarecare. Obrăznicia lui ieșită din comun, manifestată în mod repetat, uneori prin dăscălirea autorităților din Israel, se bazează pe faptul că domnia sa, utilizând poziția puternică pe care o are în PNL, în Parlament și pe lângă președintele Klasus Iohannis, al cărui consilier a fost fratele său până la numirea acestuia la Washington, a întreprins cu succes diligențele necesare pentru un proiect generos, cu care toată lumea este de acord, crearea în București a Muzeului Holocaustului. Muraru și-a închipuit că, dacă se pune în fruntea unui asemenea demers, dobândește o poziție atât de puternică, încât își poate permite să dea lecții statului Israel. Despre ce politică ar trebui să adopte statul Israel în ceea ce privește competiția politică din România. Iar lecția pe care a primit-o este usturătoare. Și ea dovedește că, uneori, cei care-i acuză pe alții de extremism din prea mult exces de zel se transformă ei înșiși în extremiști. Pentru că să stăm strâmb să judecăm drept. Este extremist cel care încearcă să scoată un partid concurent din competiția politică cu propriul partid, utilizând acuzații extrem de grave, dar nefondate împotriva acestuia. Interesant este însă faptul că stafful PNL n-a încercat în niciun fel să domolească zelul justițiar al lui Muraru. Un zel care până la urmă îi pune într-o poziție absolut penibilă pe liberali. Care-și imaginează că autoritățile din Israel nu sunt la curent cu faptul că toate cercetările de piață, inclusiv cele comandate de liberali, plasează partidul AUR într-o poziție de vârf a clasamentului, peste nivelul partidului reprezentat de Alexandru Muraru. Și că ranchiuna împotriva AUR și utilizarea perversă a unor valori ale civilizației europene împotriva acestui partid, cu intenția vădită de a-l demoniza, este doar reflexul unei ranchiune de ordin politic.