CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cine ii pune mina pe picior doamnei Geoana?

0 comentarii / 1479 vizualizări / 21 noiembrie 2009

Primele observații, ”la cald”, despre confruntarea televizată Băsescu-Geoană-Antonescu ar fi acelea că pesediștii se prezintă publicului larg ca o mare familie unită. Atît de unită încît, atunci cînd liderul partidului vorbește în lumina reflectoarelor, pe coapsele soției sale adastă o mînă de bărbat. Care nu e soțul legitim, ci baronul local Liviu Dragnea, unul dintre greii partidului. Să mai spunem că, înainte ca Liviu Dragnea să facă o mișcare atît de neinspirată sub obiectivul camerelor de luat vederi– în alte vremuri bărbații galanți nu îndrăzneau, în public, nici să atingă cu buzele mîna femeii care le era prezentată, ci se opreau la cîțiva milimetri – Mihaela Geoană tocmai primise un bilețel misterios de la Victor Ponta și Șerban Nicolae, aflați în spatele ei, pe care erau scrise 4-5 cuvinte, cu semnul întrebării la sfîrșit. După ce l-a citit, femeia a vrut să îl restituie, dar i s-a sugerat să îl păstreze. Cîteva secunde mai tîrziu, doamna Geoană i-a susurat cîteva vorbe, foarte probabil despre bilet, lui Iulian Iancu, aflat în dreapta ei, moment în care, brusc, pe coapsele sale a poposit, obraznică, mîna lui Liviu Dragnea, din stînga, și indicația certă de a distruge bilețelul amintit. După o scurtă ezitare, Mihaela Geoană s-a executat, rupînd meticulous misteriosul răvaș.(B.T.I.)UPDATE: Prezent la Antena 3, după confruntare, pesedistul Victor Ponta a declarat că pe bilețelul misterios scria avetismentul ca Mircea Geoană să nu uite de flori. O intoxicare crasă, în condițiile în care textul respectiv se termină, cum am mai spus, cu un uriaș semn de întrebare. Pe de altă parte, un text atît de inofensiv nu ar fi necesitat distrugerea bilețelului de către Mihaela Geoană, la sugestia lui Dragnea.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998