În luna decembrie, într-o ieșire furtunoasă la scenă deschisă, Liviu Dragnea a decis. A decis că, la mijlocul lunii ianuarie, Guvernul va da o ordonanță de urgență privind repararea răului produs de completurile ilegale de judecători. Și a mai decis o măsură extremă, punitivă, împotriva lui Klaus Iohannis. Și nu s-a mai întâmplat nimic. Ne apropiem de mijlocul lunii februarie. Cine râde de noi?
Sunt foarte mulți, din ce în ce mai mulți, cei care arată cu degetul spre Tudorel Toader. În definitiv, de la ministrul Justiței și nu din altă parte se așteaptă o serie de inițative legislative. Care nu mai vin. În general, este vorba de ordonanțele de urgență, care să tranșeze tema atât de discutată în ultimii doi ani a amnistiei și grațierii, a punerii în ordine a deciziilor Curții Constituționale cu Codul penal și cu Codul de procedură penală precum și o altă ordonanță, care să le permită tuturor persoanelor, care se socotesc victime ale completurilor ilegale, să solicite redeschiderea proceselor, pentru a li se face dreptate. Sunt doar câteva dintre actele normative, care au intrat într-un orizont stresant de așteptare. Iar Tudorel Toader, ministrul Justiției este insistent arătat cu degetul. Și învinuit pentru amânarea sine die a unor asemenea măsuri.
Dacă așa stau lucrurile, Tudorel Toader nu ar mai avea ce să caute la portofoliul Ministerului Justiției. Numai că el afirmă că proiectele de acte normative, cel puțin unele dintre ele, au fost discutate la Guvern. Și încă de mai multe ori. Dacă au fost discutate, înseamnă că ele există. Dacă ele există, înseamnă că Tudorel Toader și-a făcut treaba. Și că altcineva nu și-a făcut-o.
Următorul pe listă este premierul. Dacă Tudorel Toader a elaborat și a predat Guvernului, după discuții prealabile, proiectele de ordonanțe de urgență pe care le așteaptă societatea, iar ele nu au fost puse pe ordinea de zi și nu au fost promovate, următorul vinovat de serviciu este premierul Dăncilă. Aparent, în ciuda insistențelor liderului colaliției majoritare Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, din postura de prim-ministru, îl sabotează literalmente pe șeful PSD, sabotând-l în prealabil pe ministrul Justiției. În aceste condiții, se pune întrebarea de ce Liviu Dragnea nu reacționează. De ce preferă să ridice nonșalant din umeri și să dea misterios ochii peste cap, atunci când vine vorba de asemenea proiecte importante legate de Justiție. Nu cumva el însuși pune frână? Dacă e așa, înseamnă că utilizează un dublu limbaj.
Aminteam mai sus că, tot în luna decembrie, Dragnea s-a angajat solemn pentru mijlocul lunii ianuarie să acționeze în baza unui document sintetic, ce urma să fie realizat de doi dintre principalii săi colaboratori, împotriva președintelui Kaus Iohannis, prin măsuri de natură punitivă. Concret, urma să fie elaborat, promovat și pus în operă un document despre acte și fapte ale președintelui, care să fie punctul de plecare al unei acuzații de înaltă trădare. Acest document urma să fie elaborat în Parlament. Fără vreo contribuție a ministrului Justiției, Tudorel Toader. Fără a fi necesară intervenția Executivului, condus de premierul Viorica Dăncilă. Ne apropiem de mijlocul lunii februarie și nimeni nu a văzut un asemenea document. Oficial, în partidul majoritar nici măcar nu se mai vorbește de acest îndrăzneț proiect politic.
Dacă, în ceea ce privește ordonanțele de urgență, am putea la limită să ne imaginăm că Tudorel Toader a tras de timp, fără ca Viorica Dăncilă să-l fi tras de mânecă sau că Viorica Dăncilă a tras de timp, fără ca Liviu Dragnea să o fi tras de mânecă, în privința punerii sub anchetă a președintelui pentru înaltă trădare, explicația nu poate fi căutată în altă parte decât în proximitatea liderului majorității. Acesta a luat în decembrie mai multe decizii ferme, le-a făcut publice, a dat termene precise și apoi s-a făcut că plouă. Deci cine ne ia peste picior? Tudorel Toader sau Liviu Dragnea? (Sorin Roșca Stănescu)