Au fost, in prima sesiune parlamentara, sute de proiecte legislative, facute de unul sau mai multi parlamentari, membrii ai tuturor formatiunilor politice, care au primit aviz negativ de la Guvern. In cateva zile voi publica o statistica in acest sens pe care o voi prezenta intr-o noua declaratie politica pe aceasta tema. Proiectele legislative care au primit un aviz favorabil de la Guvern sunt intr-un numar cu totul si cu totul nesemnificativ. Concluzia ar fi ca deputatii si senatorii sunt incapabili sa-si duca treaba la bun sfarsit. Sa legifereze. Sau munca lor este sabotata. Care este adevarul? Si ce consecinte are acest fenomen?

Atunci cand se face bilantul, ce constata opinia publica? Faptul ca a trecut un an sau au trecut doi, trei ori patru, iar parlamentarul X nu se poate lauda cu nicio lege promovata si, uneori, cu niciun amendament. Si atunci, pe buna dreptate, oamenii se intreaba: „ce cauta domnul X in Parlamentul Romaniei? De ce il platim noi cu atatia bani?”. Acest tip de judecata se aplica, din pacate, nu doar unui senator sau unui deputat, nu doar unui grup restrans de alesi, ci tuturor. Si, cel putin in aparenta, oamenii au perfecta dreptate. Bilantul asa arata. Activitate legislativa zero. Si asta in conditiile in care principala atributie si obligatie a Parlamentului ca institutie si a parlamentarului ca persoana este de a face legi bune pentru oameni.

Cum de asistam, in Romania, la aceasta situatie stranie care ne singularizeaza? Prima explicatie care ne vine in minte este ca cetatenii au ales gresit. Au ales senatori si deputati lipsiti de interes care nu sunt dispusi sa faca nici cel mai mic efort pentru a-i ajuta pe cetatenii care i-au ales, promovand legi mai bune. Sau care nu se pricep, neavand cunostintele elementare sa scrie un act normativ sau un amendament. Cel mai comod este sa le aplicam prezumtia relei-credinte. Sa spunem, asa cum se si intampla adesea, pur si simplu ca politicienii se zbat sa ajunga in Parlament pentru a trage chiulul si pentru a incasa, degeaba, 4.000 de lei pe luna la care se adauga alte costuri, mult mai mari, ale institutiei. „Este un pret al democratiei”, spun cei mai optimisti. „Ce sa facem? Trebuie sa il platim pentru a intra in randul lumii, pentru a avea si noi un Parlament”. „Este o rusine, spun altii, Parlamentul ar trebui dizolvat si cu asta basta”. Mai exista, desigur, si ipoteza conform careia domnii parlamentari nu au minimum de cunostinte necesare si atunci tot ceea ce propun este o simpla gangaveala. Proiecte de legi si amendamente nefundamentate, fara vreo finalitate, simple gangaveli. Si atunci cum ramane cu sutele de consilieri platiti de Camera Deputatilor si de Senat? Care este rostul lor? Nu cumva tocmai acela de a-i ajuta, din punct de vedere tehnic, pe deputati si senatori sa-si formuleze initiativele? Sunt toti acesti specialisti prosti? Sau rauvoitori? Sau, pur si simplu, sabotori?

Cele de mai sus sunt aparente care, in mod cert, odata imprimate in cortexul memoriei colective, reduc, pana la o limita alarmanta, credibilitatea cele mai importante institutii democratice a unui stat. Dar ce exista dincolo de aceste aparente?

Exista reflexe autoritariste de care se face vinovat fiecare Guvern. Ca sa nu mai vorbesc de staff-urile tehnice ale ministerelor. Iar consecinta acestor reflexe este nu numai scandaloasa, ci si dezastruoasa. Voi reveni. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews