CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cine sunt afaceristii din spatele Rosia Montana

0 comentarii / 1404 vizualizări / 8 septembrie 2011

Exploatarea de la Roşia Montană e pe peron. Trenul ei a fost anunţat la difuzor de preşedintele Băsescu, jumătate de bilet a fost dat de Kelemen Hunor iar cealaltă jumătate se tipăreşte la ministrul Borbely. Dar cine conduce trenul?

Probabil că cel puţin o dată aţi avut curiozitatea de a şti cine e Gabriel Resources, compania care deţine 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation. În calitate de acţionar majoritar, Gabriel e pionul cel mai important al acestei afaceri care, în ciuda publicităţii făcute, nu ne va aduce niciun mare beneficiu, doar mari rezerve de cianură şi spaimă.

Ei bine, Gabriel Resources nu e oricine, Gabriel e cineva. În spatele „lui” se ascund trei dintre cele mai puternice nume ale afacerilor internaţionale cu aur, precum John Paulson, Beny Steinmetz, Thomas Kaplan. Deşi a fost înfiinţată în 1997 de omul de afaceri Frank Timis (a cărui „istorie” se împiedică în controverse parfumate de heroină în Australia anilor ’90), compania e în prezent gestionată de această treime poleită de câştiguri enorme din industria auriferă. Şcoliţi la Harvard şi Oxford, ridicându-se pe propriile puteri sau moştenind semi-imperii de la predecesori, fiecare dintre cei trei gestionează sume imense, investindu-le şi reinvestindu-le în activităţi de profil. Paulson, om de afaceri american, preşedinte al Paulson&Co., se clasează în topul Forbes pe locul 39 dintre toţi miliardarii lumii, Steinmetz (Beny Steinmetz Group) deţine cea de-a doua avere a Israelului iar Kaplan (Electrum Strategic Holdings) e o „surpriză” pentru opinia publică, în calitatea sa de profesor de istorie reprofilat în investitor care a reuşit să facă aproape 10 miliarde de dolari până în 2010.

Cu asemenea dosare de prezentare mi se pare destul de greu să anticipez un deznodământ fericit pentru Apusenii noştri. Investitori precum cei amintiţi au, de regulă, o voinţă care le depăşeşte averea şi nu sunt, niciodată, obişnuiţi să nu obţină ceea ce îşi propun. Dacă privirea lor s-a fixat pe Roşia Montană, toţi ochii statului român, cu preşedintele în frunte, se vor închide binevoitori. Desigur, nu degeaba, ci pentru comisioane de ordinul miliardelor de dolari. (Mugurel Surupăceanu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998