După consultări cu președintele Nicușor Dan, liderul USR, Dominic Fritz, a ieșit în fața camerelor cu o poziție pe care o putem numi, cu toată generozitatea, creativă. Altfel i-am fi spus cinism incredibil. USR și PNL negociază, a spus el, cu parlamentari individuali din afara coaliției — inclusiv din AUR, SOS și POT — pentru a bloca o eventuală moțiune de cenzură. Dar nu cu partidele acestora ca entități, ferească Dumnezeu. Partidele sunt extremiste. Oamenii care la alcătuiesc, în schimb, sunt minunați. Ca și cum niște lorzi englezi ar spune că e sub demnitatea lor să calce pragul bordelurilor, dar nu au probleme să cheme curvele la castel.

Întrebat despre o colaborare cu parlamentarii AUR, Fritz a răspuns că USR este deschis discuțiilor, însă exclude o negociere formală cu partidul AUR.
„Eu nu exclud că există parlamentari care momentan se regăsesc la AUR, care sunt și ei îngrijorați de situația actuală și, bineînțeles, suntem oricînd deschiși pentru o discuție. Ce excludem este o negociere formală cu partidul AUR”, a declarat Dominic Fritz.

Anterior, Fritz a invocat, la RFI, un argument care sună impecabil în teorie: „Într-o democrație, este absolut legitim să vorbim cu parlamentarii votați de români.” Corect. Și asasinii au mame care îi iubesc. Asta nu înseamnă că orice context face orice conversație la fel de neutră.

Un parlamentar AUR nu este un cetățean cu vederi proprii care a decis, dintr-un avînt civic personal, să candideze independent. El este acolo pentru că AUR l-a recrutat, finanțat, instruit, promovat și trimis în Parlament cu un mandat ideologic explicit. A-l aborda „individual”, ocolind partidul, seamănă izbitor cu a comanda același produs, dar printr-un intermediar, ca să nu apară numele furnizorului pe factură.

Substanța e aceeași. Doar hîrtia e diferită. ”Cordonul sanitar” e cu fermoar

Europa democratică a experimentat, în ultimele decenii, conceptul de cordon sanitar față de partidele extremiste: nu negociezi cu ele, nu le dai legitimitate, nu le oferi putere de negociere. România și-a declarat și ea, cel puțin discursiv, adeziunea la acest principiu.
Problema cu cordonul sanitar al lui Fritz este că are fermoar. Se deschide miraculos cînd e mai multă nevoie de el — adică în momentele de criză, cînd fiecare vot contează și tentația pragmatică devine copleșitoare.

Dacă AUR este cu adevărat periculos pentru democrație — și Fritz susține asta cu maximă convingere —, atunci un vot al unui parlamentar AUR în favoarea guvernului nu devine mai puțin „extremist” prin faptul că a fost obținut printr-o cafea și o strîngere de mînă 9ori mai mult), nu printr-o negociere oficială între partide. Focul rămîne foc, indiferent de cum l-ai aprins.
Logica coaliției pro-europene pare a fi: vă condamnăm public, vă curtăm privat, și vă mulțumim că nu spuneți nimic. E un aranjament confortabil pentru toată lumea, mai puțin pentru alegătorul care a crezut că „linie roșie față de extremism” înseamnă altceva decît „linie roșie față de fotografie comună la conferința de presă.”
Liderul USR a descoperit o distincție filosofică remarcabilă: poți negocia cu „extremiștii” atîta timp cît o faci om la om, nu instituție la instituție. Democrația și moralitatea sunt salvate.

Concluzia ar fi că există crize politice care scot la suprafață caracterul oamenilor și principiile reale ale partidelor — nu cele din programe, ci cele din sala de negocieri, la ora două noaptea, cînd miza e mare și camerele sunt stinse. Și fără microfoane în pereți, vorba lui Fritz.

România traversează o astfel de criză. Și ce vedem este că acel ”cordon sanitar” față de extremism rezistă perfect în timp de pace, cînd nu costă nimic să-l menții. Devine, însă, brusc negociabil cînd sunt în joc guvernul, PNRR-ul și supraviețuirea politică. Urăsc trădarea, dară iubesc pe trădători.

Dominic Fritz este lider al unui partid care a vorbit cel mai mult despre principii și moralitate, tocmai de aia această poziție dezamăgește mai mult decît ar face-o din partea altcuiva. De la el, publicul se aștepta la o altă soluție — sau, cel puțin, la onestitatea de a spune că nu există una bună.
În schimb, am primit o distincție filosofică între partid și parlamentar, livrată cu toată seriozitatea unui om care știe, în sinea lui, că nu prea ține, dar cui îi pasă? (Bogdan Tiberiu Iacob)