Tot ceea ce se întîmplă în ultima vreme – și care cam scapă logicii politice tradiționale – îndreptățește o ipoteză fierbinte, anume că se pregătește de zor apariția unui nou partid, unul de dreapta, prezidențial, care va îngropa PNL și, foarte probabil, USR, rămas la stadiul de experiment doar parțial reușit. Un rol important în operațiune îl au mișcările de stradă, dar, paradoxal, și atitudinea PSD, partid care demonstrează tot mai limpede că nu era pregătit să cîștige puterea la un mod atît de categoric.

Care ar fi marile ciudățenii ale perioadei?

În primul rînd, tărăgănarea incredibilă a reorganizării PNL, partid făcut zob în alegerile din 11 decembrie. S-a vorbit de congres organizat imediat după alegeri, ianuarie-februarie, apoi s-a avansat luna martie, pentru ca azi să avem luna iunie pe tapet. Un congres în debutul vacanței înseamnă amînarea acțiunii concrete pentru toamnă, adică atunci cînd aproape se face anul de la alegeri.
De ce ar pierde PNL timp atît de prețios, cînd problemele cu care se confruntă se dovedesc tot mai mari cu fiecare zi care trece?
Un partid ne-organizat și cu o conducere ultra-provizorie nu poate face opoziție ca la carte, iar în fața unei forțe politice atît de redutabile (cel puțin pe hîrtie) precum PSD-ALDE e necesară adunarea tuturor resurselor.

PNL pare, din contră, să-și risipească vertiginos puținele resurse pe care le are.
Informațiile din interior vorbesc despre conflicte între vechii liberali și cei noi, între pedeliști și liberali, între pedeliștii lui Blaga și cei din gruparea lui Boc, între tineri și bătrîni etc.
În plus, saltul de la Gorghiu la Turcan nici nu merită comentarii.
Avem, deci, un prim mare mister: de ce băltește PNL?

O altă ciudățenie e atitudinea electoratului de dreapta. Apatic și incapabil să se mobilizeze la alegeri, el se revitalizează, brusc, exact în perioada de după, atunci cînd, invariabil, noile guverne beneficiază de o minimă perioadă de grație. Situația e atît de ridicolă încît, pentru a-i micșora efectele, participanții la proteste au grijă să anunțe, periodic, că nu vor căderea guvernului păcătos, doar îndreptarea lui.

Miza protestelor, grațierea ori modificarea Codurilor penale, nu e, nici ea, extrem de populară; așa cum arătam zilele trecute într-o altă analiză, românii nu au ieșit în stradă nici măcar pentru mize mai mari și care îi ardeau direct la buzunare.
Ideea unor demostrații cu pancarte pro-DNA ori declarațiile liderilor dreptei în favoarea unor bugete mai mari pentru servicii ies, și ele, din sfera normalului. Liberalii, cel puțin, s-au remarcat mereu mai degrabă ca susținători ai limitării puterii structurilor de forță; cum de s-a răsturnat căruța taman acum e greu de înțeles prin raționamente ordinare.

Mai e un aspect extrem de important legat de aceste proteste, care întărește impresia că ele sunt minuțios aranjate.

E vorba de caracterul lor pașnic. Prea pașnic.

Să fim bine înțeleși: nici nu se pune problema să îndemnăm cetățenii la manifestări violente.

Totuși, istoria mondială a protestelor demonstrează fără drept de apel: ieșirea în stradă, mai ales neautorizată, e o soluție a disperării, e o umplere a paharului răbdării populare, cu rezultate ”contondente”.
În toate statele civilizate – acelea în care cetățenii nu se încaieră în trafic doar pentru neacordarea priorității, ca la noi – protestele de stradă sunt mai mereu violente.

În SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Belgia, oamenii nervoși distrug, incendiază, sparg, produc pagube de milioane la proteste, PENTRU CĂ SUNT NERVOȘI, PENTRU CĂ SUNT DISPERAȚI.

Anul trecut, în întreaga Franță au avut loc proteste agresive contra…aplicației Uber.
Taximetrişti furioşi au incendiat maşini, au tăiat cauciucuri şi au blocat aeroporturi şi gări. La periferia Parisului, taximetriştii au luat la bătaie şoferi Uber, cărora le-au incendiat maşinile. Alte vehicule au fost răsturnate, iar confruntări violente au avut loc între o minoritate de taximetrişti grevişti şi membri ai Companiilor Republicane de Securitate (CRS) trimişi la faţa locului, după cum relata Euronews. Despre protestele din Grecia anului 2014 nu are rost să vorbim. Nici despre cele generate de alegerea lui Trump. În 2015, studenții englezi au protestat violent și s-au bătut orbește cu poliția din cauza unei decizii a guvernului privind bursele.
Tot în acel an, zeci de persoane au fost rănite şi sute au fost arestate în timpul confruntărilor violente care au avut loc în oraşul german Frankfurt cu câteva ore înainte de deschiderea oficială a sucursalei BCE, bancă criticată de protestatari pentru rolul ei în măsurile de austeritate introduse în state membre al UE. Ulterior, mii de protestatari anticapitalism și antiausteritate s-au confruntat în Frankfurt cu scutieri, mai multe autoturisme au fost incendiate, iar câteva străzi au fost blocate de grămezi de cauciucuri și coșuri de gunoi cărora li s-a dat foc.

La Florența, în 2013, sute de manifestanţi cu cagule s-au bătut cu poliţiştii la un miting anti-guvernamental, cu doar câteva săptămâni înainte de un controversat referendum cu privire la reforma constituţională iniţiat de premierul Matteo Renzi. Protestatarii au aruncat bombe fumigene, pietre şi petarde în poliţişti.
La Metzingen, în nordul Germaniei, Politia a recurs la gaze lacrimogene si tunuri cu apa pentru a dispersa opozantii unui convoi cu deseuri radioactive, în 2011. Manifestantii au aruncat cu sticle, pietre si au folosit materiale pirotehnice, fortele de ordine raportînd ca zece politisti au fost raniti.

Proteste violente, în ultimii 5-6 ani la Paris după legalizarea căsătoriilor gay, la Kiev, după adoptarea unor legi anti-corupție, proteste violente ale agricultorilor în întreaga Franță, în Cehia, față de anunțata sosire a imigranților din Orient, la Dresda, din același motiv, proteste violente la Malmo, în Suedia, la un miting electoral. Peste 1.000 de manifestanti radicali au rasturnat masini, au incendiat pubele si au atacat fortele de ordine, după un miting gigantic la Bruxelles provocat de un program de reforme economice si sociale. În capitala democrației europene, Politia a replicat cu gaze lacrimogene si tunuri cu apa. Tot acolo, protestatarii au bombardat cu pietre parlamentul european, iar euroaleșii au fost scoși sub pază. Proteste violente și arestări la Washington, în ziua înscăunării lui Trump. Proteste violente în Bulgaria, soldate cu asedierea parlamentului și sechestrarea unor demnitari, pe fondul problemelor legate de corupție.

Dacă în cele mai civilizate țări ale lumii se întîmplă asta, vă dați seama ce e mai înspre periferie.

Protestele de stradă din ultima vreme au fost, în schimb, dubios de pașnice, la noi. O singură amendă dată de jandarmi în toată țara, după mișcările de duminică.
De altfel, am asistat la o fraternizare între jandarmi și mitingiști mai înduioșătoare decît cea cu armata, la revoluție. ”Vă așteptăm și duminica viitoare” suna replica unui jandarm, citată pe un site media.
De unde atîta calm și înțelepciune la cel mai isteric popor din Europa?
Cumva de la lipsa unei mize reale, sincere, a protestatarilor?
Coroborat cu răspunsurile candide ale unor mitingiști la întrebările reporterilor privind scopul protestelor, imaginea de ansamblu devine și mai clară.

Asistăm la mișcari bine organizate și deloc spontane, a căror miză e eminamente politică.
Protestele sunt concepute să fie repetate periodic și să antreneze un număr tot mai mare de oameni; aceștia trebuie să aibă, însă, garanția că nu riscă să se aleagă cu capetele sparte în stradă.
Prezența copiilor și a cîinilor la mitinguri nu e întîmplătoare, ea transmite mesajul subliminal că situația e sub control, că lucrurile sunt OK.

Scopul?

Nu e vorba doar de reînălțarea președintelui în sondaje și de salvarea sistemului de forță, zguduit de dezvăluirile lui Ghiță și de altele asemenea, ci și de crearea unui cadru optim pentru lansarea unui nou partid ”al lui”, pe structura de conducere a fostului guvern Cioloș.
Care Cioloș, conform unor surse politice, nu s-a reîntors la Bruxelles, ci a rămas în țară și lucrează de zor, în culise, în contul noului partid, programat să fie lansat curînd.

Un partid care va trage membri din cadavrul politic numit PNL, din fracturatul USR și, foarte probabil, din așa-zisa societate civilă. Un partid care să poată mobiliza dreapta la viitoarele alegeri, pentru că PNL s-a văzut că nu mai poate.
Nu e întîmplător mesajul lansat recent de liberalul Ovidiu Raețchi către tinerii din stradă să facă pasul spre politică, ceea ce i-a atras furia colegilor din PNL.
„Marea şansă pentru revigorarea PNL este capacitatea de a aduce alături de noi tinerii implicaţi civic în aceste zile(…)Aflat într-un moment decisiv de reformă internă, dispus să îşi asume erorile trecutului, PNL are – în viziunea mea – datoria de a invita tinerii care se implică civic în aceste zile să i se alăture pentru a pune umărul la renaşterea acestui mare partid al dreptei” a spus Raețchi.

Dacă PNL se opune acestui demers, cum s-a văzut deja, care ar fi soluția?
Evident, un alt ”mare partid” al dreptei.

Totul e în grafic.

Și lăsarea din brațe a PNL și a USR, care lasă, la rîndul lor, electoratul de dreapta ”în aer”.
Și revigorarea lui Klaus Iohannis.
Și relansarea puternică a mesajului anticorupție după două rînduri de alegeri care au relevat neimportanța sa în ochii electoratului.
Și ”reorganizarea” din SRI după eliminarea incomodului Coldea, care avea un uriaș ascendent asupra Cotrocenilor.
Și salvarea Laurei Kovesi, mătrășitoarea de pesediști.
Și recuperarea echipei Cioloș.
Și loviturile administrate RTV, B1TV și Antenei 3, mai puțin deschise către Iohannis și dreapta; în paralel, cei ”buni”, de la Digi 24 și Realitatea TV, sunt mîngîiați pe cap, iar patronul pușcăriaș al celei din urmă – intrată în al șaselea an de insolvență – e scos discret și condiționat din închisoare, zilele trecute. Gest care i-a fost refuzat lui Adamescu ori Voiculescu.

Dar, de departe cel mai straniu element e atitudinea de ciobănaș resemnat mioritic a PSD.
Prin tot ce a întreprins pînă acum, de la alegeri, partidul lui Dragnea a făcut jocurile perdanților din 11 decembrie.
În locul acțiunilor concrete, în forță, PSD a împroșcat cu vorbe-vorbe-vorbe și a practicat dansul ”un pas înainte-doi înapoi”. Amenințări peste amenințări, nimic palpabil.
Liderul maxim frizează, deja, ridicolul: delimitarea aiuritoare de ordonanțele grațierii, tolerarea jocului penibil de la Comisia SRI la audierea lui Hellvig, îngăduința față de excesele de-a dreptul neconstituționale ale lui Iohannis, indecizia față de o serie de acte de guvernămînt, bugetele mari acordate DNA și SRI, toate prăbușesc PSD lent, dar sigur, de pe soclul uriaș unde tocmai fusese cocoțat de votul popular.
Dragnea măsoară politic de 10 ori și la final uită să taie.
Ori amînă.
Moliciunea PSD a permis dreptei să scoată capul neașteptat de rapid după colapsul din decembrie.
Cel mai activ pesedist, Victor Ponta, pare să fi abandonat, și el, lupta, de ceva vreme.

În ritmul acesta, pînă în toamnă social-democrații pierd tot.

Nu știm dacă strategia impusă de Dragnea se subsumează, în secret, acțiunilor de relansare a dreptei și a lui Iohannis, de pregătire a startului pentru noul partid ”al lui”.
Sigur e, însă, că ăsta e efectul obținut. (Bogdan Tiberiu Iacob)