CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Ciudatul marș al lui Ștefan cel Mare

1 comentariu / 2107 vizualizări / 7 iulie 2015

În timp ce românii de dincoace de Prut sunt preocupați de întoarcerea sau neîntoarcerea premierului Victor Ponta și, eventual, de drama declanșată de referendumul de la Atena, au loc evenimente, cel puțin remarcabile, declanșate la Chișinău. Iar ele se consumă, din nefericire, într-o mare confuzie. S-ar putea să trăim, fără să știm, un moment înălțător. Sau, dimpotrivă, să fie pusă la cale o mare comedie. Cine ne spune care este adevărul?
După unii, treizeci de mii de cetățeni moldoveni, după alții, o sută de mii, au participat la un mare miting la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale. S-a întâmplat la sfârșitul săptămânii. Obiectivul declarat a celor mai mulți dintre organizatori este urgentarea unirii cu România și, în felul acesta, rezolvarea, pe un drum mai scurt, a integrării Basarabiei în Uniunea Europeană. Sloganurile lansate au și ele o puternică încărcătură emoțională. De pildă: „Domnule președinte Iohannis, primiţi-ne acasă!”, „Jos hotarul de la Prut!”, „Basarabia, pământ românesc!”. Mai mult decât atât, organizatorii, într-o versiune, Platforma Unionistă Acțiunea 2012 și Asociația Tinerilor Moldoveni, iar în altă versiune, Consiliul Onorific al Blocului Unității Naționale, din care fac parte patruzeci de asociații, au declarat că pornesc într-un marș al lui Ștefan cel Mare. Care, conform tuturor versiunilor, va ajunge la Prut, unde va fi reeditat Poduri de flori al anilor ‘90, iar, într-o a doua versiune, va continua până la Iași și, în fine, într-o a treia versiune, acest marș, făcut pe jos, la care nu se știe câți români vor participa, se va opri la București. Între timp, are loc și o întâlnire a celor doi președinți, ai României și Republicii Moldova, dar semnele de întrebare continuă să se acumuleze .
Poate că preocupat prea mult de criza politică internă sau de criza declanșată în interiorul Uniunii Europene, poate din alt motiv care îmi scăpa pentru moment, acțiunea declanșată la Chișinău se transformă, cumva, într-o nebuloasă. Oare asistăm cu adevărat la un răspuns dat de basarabeni unei invitații, destul de explicite, spectaculoasă chiar, făcută de Klaus Iohannis în timpul campaniei prezidențiale, când acesta le-a transmis compatrioţilor noștri de la Chișinău că dacă vor dori vreodată unirea cu România, nu vor trebui decât să o ceară? Oare sub presiunea teribilă a războiului din Ucraina , a amenințărilor legate de prezența în Tiraspol a unei părți din Armata a Paisprezecea a Federației Ruse, nu cumva Basarabia încearcă să se protejeze, făcând presiuni pentru urgentarea integrării ei în Uniunea Europeană? Sau șantajul economic al Moscovei, prin care, practic, este blocată o bună parte din exportul Republicii Moldova, dar și importul de energie, are drept efect dorință Chișinăului de a se reîntoarce la patria-mamă? Asistăm la un înălțător moment patriotic, care anunță evenimente remarcabile pentru întregul popor român? Sau, Doamne fereşte, așa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori, utilizând sentimentele naționale și unioniste, Moscova încearcă, manipulând masele de oameni, să pună la cale o nouă provocare?
Sunt întrebări extrem de dureroase, la care cred că opinia publică din România, dar și din Republică Moldova trebuie să primească răspunsuri de la oficiali. Răspunsuri lipsite de orice echivoc. Dacă există, cu adevărat, o voință populară, i se alătura acesteia și o voință politică? Da sau nu! Până când vor veni aceste răspunsuri, le sugerez jurnaliștilor să stea mai mult cu ochii pe acest eveniment care, indiferent de ce natură ar fi, nu poate juca decât un rol important în viața noastră. (Sorin Rosca Stanescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Nu o sa apara si pe pc? wtf… si Dante’s Inferno se pare ca o sa aiba aceeasi pbmolera. That sucks, eu nu prea folosesc console (deloc), asa ca imi pare rau ca nu o sa pot sa le joc

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998