CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

”Clarificarea doctrinară” vs. ”Atacul energetic”

0 comentarii / 1832 vizualizări / 19 ianuarie 2010

Insistența lui Ion Iliescu în a promova teza ”clarificării ideologice a PSD”, teză folosită, de regulă, de domnia sa înaintea marilor schimbări interne, ne face să credem că ieșirea la rampă a fostului președinte al social-democraților nu este deloc întâmplătoare. Dimpotrivă, această implicare energică în viața internă a PSD arată că Ion Iliescu va încerca să joace un rol determinant în impunerea viitoarei conduceri a partidului. Iar tema ”clarificării ideologice a PSD” nu este decât strategia discursivă prin care Ion Iliescu intenționează să influențeze votul Congresului. Mai trebuie spus că, întâmplător sau nu, această poziționare pragmatică și lucidă a președintelui de onoare al PSD, vine să contrasteze cu mesajele debusolante ale lui Mircea Geoană de a fi fost victima unui atac energetic în ultimele alegeri. Dar să revenim la strategia lui Ion Iliescu. Apelul la clarificare doctrinară are, din perspectiva fostului președinte al PSD, o dublă motivație. În primul rând, vorbim de mesajul care se transmite în interiorul partidului. Și aici trebuie să subliniem faptul că, încercarea lui Ion Iliescu de a motiva schimbarea actualului leadership al partidului printr-o necesitate obiectivă a momentului are cel puțin două avantaje. Mai întâi, la nivel de argument, se oferă o platformă unică împotriva actualei conduceri. Ion Iliescu este conștient de faptul că fragmentarea taberelor din PSD este cel mai mare impediment pentru impunerea unei noi echipe, oricare ar fi aceasta. De aceea încearcă să pună accentul pe principiile schimbării și nu pe persoane concrete. În acest fel, se oferă baza compromisurilor politice dintre taberele partidului. Cel de-al doilea avantaj al ”clarificării doctrinare” este că oferă o punte, o scuză comodă dacă vreți, pentru cei dispuși să trădeze actuala conducere a PSD. Și aici trebuie spus că, în pofida presiunii mediatice, nu toți liderii, centrali și locali, sunt atât de hotărâți și de ”curajoși” precum Victor Ponta în a trece de partea cealaltă a baricadei. E vorba, până la urmă, de un anumit confort psihologic pe care Ion lliescu îl înțelege și îl folosește cu abilitate. Pe lângă mesajul care se transmite în interiorul PSD, apelul la clarificare doctrinară are și o motivație exterioară. Vorbim aici de felul în care se poziționează în aceste zile social-democrații în ochii propriilor alegători și a opiniei publice, în general. Tabloul oferit până acum de PSD alegătorilor săi este unul dezolant. Tabere care se contestă una pe cealaltă, lideri politici care încearcă să rupă o felie cât mai mare de putere în interiorul partidului. În aceste condiții, propunerea unei ”clarificări doctrinare” are meritul de a oferi o dezbatere pe fondul problemelor și de a abate atenția publică de la conflictul, extrem de personalizat, din interiorul PSD. Ion Iliescu înțelege acest lucru și, tocmai de aceea, propune un fel de temă-paravan, care să abată atenția media de la tensiunile și răfuielile dintre taberele partidului. Mai ales că, potrivit aceluiași Ion Iliescu, niciun alt partid, în afara PDL, nu are un lider de tip locomotivă, care să tragă în sus propria formațiune. Pe cale de consecință, șansa PSD se leagă de mesajul echipei care va rezulta în urma Congresului. Dacă acest mesaj va fi unul convingător, PSD va avea șansa unei reveniri în 2012. Dacă nu, nu. (Nicolae Calistru)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998