CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Clarvazatoarea lui Vadim Tudor vrea sa scoata Romania din criza

0 comentarii / 2432 vizualizări / 17 mai 2010

“Detectivul paranormal” Nina Petre, cea care a sustinut ca seful peremist Vadim Tudor este “a saisprezecea incarnare a istoricului grec Tucidide”, loveste din nou. Mai exact, pe blog-ul propriu, clarvazatoarea da povete spiritiste clasei politice romanesti pentru a scoate tara din drastica criza economica internationale.

Turism si agricultura
“Psi-detectivul” Nina Petre sustine ca a descoperit solutia iesirii din marasmul financiar dupa ce si-a dat in carti. “M-am tot gândit, folosindu-mi calităţile de clarvăzător, cam ce s-ar putea face pentru revigorarea economiei şi a societăţii româneşti. Scenariul meu, perfect posibil, ar necesita doar un plus de curaj şi bunăvoinţă din partea populaţiei României. Dacă tot s-a renunţat parţial la marea industrie autohtonă, locul acesteia ar trebui să fie ocupat de micii meşteşugari, mica industrie manufacturieră, activitatea turistică şi agricultura. De aşa ceva ar avea nevoie o ţară mică şi modestă ca România. Să nu uităm situaţia „normală” a ţării noastre din perioada interbelică, economia de atunci bazându-se pe micii producători şi comercianţi”, descopera clarvazatoarea, repetand ceea ce, de fapt, stie tot romanul.

“Afaceristii sa renunte la amante!”
Ea ii sfatuieste pe afaceristii romani sa fie “modesti”, sa renunte la amante, si sa nu mai fie obsedati de acumularea averii. “Mai multă modestie le este absolut necesară tuturor oamenilor de afaceri români. La ce bun să deţină un singur om sute de apartamente, zeci de terenuri şi automobile, numeroase vile, câteva amante de lux şi multe alte chestii de genul acesta? Paranoia acumulării averii le-a denaturat mintea multor afacerişti inteligenţi şi capabili. Chiar nu le-a spus nimeni până acum acestor oameni naivi că, în coşciug, se vor afla doar cu hainele de mort pe ei?!”, explica o noua axioma “detectivul paranormal” Nina Petre.

Vadim, a saisprezecea incarnare a lui Tucidide
Mentionam ca Nina Petre, de loc din Brasov, a sustinut ca Vadim Tudor este a saisprezecea incarnare a istoricului grec Tucidide. De altfel, Tribunul a publicat, pe larg, in oficiosul “Tricolorul”, acest punct de vedere. Argumentele clarvazatoarei Nina Petre sunt de-a dreptul irefutabile: pasiunea comuna a lui Vadim si Tucidide pentru studiul istoriei si aruncarea cu sulita, sport practicat de Tribun in copilarie. (Razvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998