CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

CNA a încălcat propria sa lege

0 comentarii / 799 vizualizări / 21 martie 2023

Adică a săvârșit o fărădelege. Instituția a stabilit în mod ferm și în conformitate cu normele europene că nu pot fi difuzate imagini ale unor copii minori, mai ales dacă nu există acordul părinților în acest sens. Și a comis-o. Mai marii CNA au postat pe site-ul instituției fotografii în care apare imaginea unor copii invitați acolo pentru a discuta despre rostul și rolul Consiliului Național al Audiovizualului. Printre acestea este și imaginea fiului meu. Așa că sunt silit să reacționez.
Avocatul George Papu a luat în studiu acest caz, prezentat pe larg într-un articol care poate fi citit AICI, și va face cuvenitele demersuri în justiție. Se impune cu certitudine efectuarea unei anchete pentru a se stabili circumstanțele în care a fost luată această decizie prin încălcarea legii și persoanele care se fac în mod direct vinovate. Până una alta însă, războiul între CNA și Clubul de Presă continuă, înainte ca el să se desfășoare și în cele două Comisii de cultură ale Parlamentului României. Unde membrii CNA sunt chemați pentru a explica de ce și prin ce metode îi hingheresc pe jurnaliști, suprimând libertatea de expresie. Întâmplarea a făcut ca până atunci să intervină un nou eveniment intens dezbătut de presă și anume dialogul suprarealist dintre membrii CNA și copiii de la un liceu bucureștean, invitați la dialog, care au pus întrebări incomode și au înregistrat și difuzat unele răspunsuri extrem de discutabile ale membrilor CNA. După care reprezentanții instituției i-au amenințat pe acești copii minori cu dosare penale. Și în plin scandal intens mediatizat de presă s-a mai întâmplat ceva.
Timp de o săptămână, YouTube mi-a interzis să mai postez cele patru „pastile” pe care le difuzam zilnic. O voi face totuși pe Facebook.
De unde până unde această interdicție? De ce? Pretextul invocat de YouTube este că, pentru a doua oară, m-am referit la vaccinurile anti-Covid. Și, vezi Doamne, nu aveam voie să o fac. Vaccinurile sunt sacrosante. Și în ce context m-am referit la ele? M-am întrebat, pe bună dreptate, cum de este posibil ca industria farma să trimită în România noi transporturi de vaccinuri anti-Covid, în condițiile în care ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rafila, deci cea mai importantă autoritate în domeniu a statului român, a explicat cu subiect și predicat că vaccinurile nu mai au nicio eficiență față de noile tulpini, că România nu mai are nevoie de ele, că nu le vom mai cumpăra, că nu le vom plăti, iar vaccinurile care încă există în țară nu pot fi nici vândute, nici donate în altă parte, ci pur și simplu trebuie distruse. Asta a fost tot. Asta este vina mea, în încercarea pe care o fac zilnic de a-l informa pe cetățean asupra unor evenimente pe care le socotesc importante.
Dar oare asta este tot? Activitatea de o viață de jurnalist de investigație m-a învățat că nu este bine să cred în coincidențe. Și știu bine că există o legătură strânsă între CNA și autoritățile YouTube. Și că CNA are într-o oarecare măsură capacitatea de a interveni și de a influența deciziile YouTube. Ba mai mult, instituția încearcă din răsputeri să dobândească dreptul legal de a controla asemenea postări și de a interveni în forță nu numai în domeniul audiovizual, ci și în mediul virtual. Până una alta însă, am simple suspiciuni și așa va rămâne până când voi deține și probe.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998