Cine nu cunoaște trecutul, nu-și cunoaște viitorul. Și viseză cai verzi pe pereți. Coaliția care se încropește acum, sub binecuvântarea lui Klaus Iohannis, indiferent pe cine va avea la vârf ca premier sau președinte de Cameră, este condamnată la un deces destul de rapid. Începând din 1990 și până în prezent, au existat cinci coaliții de guvernare. Dintre acestea, doar una singură a rezista patru ani. Ultimele coaliții s-au pulverizat până la jumătatea ciclului electoral. De ce niciuna, cu o singură excepție, nu a rezistat patru ani? Cheia o avem doar dacă analizăm comportamentul, prestația președintelui din perioada respectivă.
Numai un președinte integrator, conciliant, diplomat și versatil la nevoie poate menține în funcțiune o coaliție într-un ciclu întreg electoral. Singurul președinte de acest fel pe care l-a avut România a fost Emil Constantinescu. Dovada că așa stau lucrurile o prezint succint mai jos.
1.Patrulaterul roșu (1992-1995) este formula prin care presa a denumit colaborarea politică dintre PDSR (actualul PSD), PRM, PUNR și PSM din timpul guvernării Văcăroiu. Coaliția a luat ființă neoficial în 1992 și a funcționat în formula originară până la finele anului 1995, când s-a produs o ruptură între PRM și PDSR.
2.Conventia Democrata din Romania (1992-2000) impreuna cu Uniunea Social Democrata (PD+PSDR) şi UDMR au format din 1996 pana la alegerile locale din 2000 o coalitie politica la guvernare.
3.Alianta Dreptate si Adevar (2003-2007) formata intre PNL si PDL a functionat ca alianta politica la guvernare intre 2004-2007. In aprilie 2007 ea s-a desfiintat formal.
4.Parteneriat Pentru România (2008-2009), alianta politica la guvernare intre PDL, PSD si PC. A functionat un singur an.
5.Uniunea Social Liberala (2011-2014), alianta politica formata intre PSD, PNL si PC. A fost la guvernare numai 2 ani, intre 2012-2014.
Cu excepția lui Emil Constantinescu, toți ceilalți președinți ai Republicii România, respectiv Ion Iliescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis au fost într-o măsură mai mare sau mai mică conflictuali. Ei nu au mediat decât într-o mică măsură sau deloc între forțele politice, adică între putere și opoziție, pe de-o parte, iar pe de altă parte între forțele care compuneau coaliția afată la guvernare. Din acest motiv, nu numai că au căzut guvernele unul după altul, ceea ce se întâmplat și sub mandatul lui Emil Constantinescu, care a schimbat trei guverne, dar coalițiile în sine nu au rezistat. Cu atât mai mult așa-zisa coaliție de dreapta va sucomba cât se poate de repede.
Klaus Iohannis este opusul unui jucător de șah politic. În mod cert, el nu are calitățile necesare unui mediator. Unui arbitru între forțele poliice. Și nici măcar nu a făcut vreun efort pentru a dobândi cumva asemenea calități. În aceste condiții, e greu de presupus că vreun guvern, oricare va fi acesta, poate cu excepția unui guvern de mână forte, va rezista mai mult de un an. Dar asta nu este încă atât de grav. Mai grav este faptul că, sub mandatul lui Klaus Iohannis, este cu neputință ca o coaliție alcătuită din trei partide să reziste și să nu se rupă înainte de termen. Adevărata instabilitate politică, care poate degenera în criză, este nu atunci când cade un guvern, ci atunci când cade o coaliție.
Din această perspectivă, arhitecții actualei coaliții, negociatorii unui guvern al Dreptei, indiferent cine va fi premier, fac din capul locului o greșeală de calcul fatală pentru stabilitatea politică a României. Ei proiectează și ne vorbesc despre un guvern de patru ani. Când în realitate balamalele nu vor rezista mai mult de un an. Mai rațional, mai inteligent ar fi ca planul politic să fie etapizat. În ce fel?
În 2021, România are nevoie să pună capăt pandemiei, să repornească școlile și economia. Evident că în acest sens noul guvern și nicidecum Palatul Cotroceni ar trebui să elaboreze și să pună în operă o corectă strategie de vaccinare. Cu priorități asemănătoare altor state. Cam peste tot prioritățile vizează corpul medical, la pachet cu corpul profesoral. Medicii, asistentele medicale, diverșii reprezentanți ai serviciilor medicale precum și profesorii, învățătoriii și personalul auxiliar din școli ar trebui să fie prioritatea numărul unu și în România. Atâta doar că președintele Klaus Iohannis a hotărât altfel. Cu totul și cu totul alte priorități decât cele raționale. Prima consecință, extrem de gravă, este că școlile nu se redeschid după sărbători. Această informație este oficială și a fost transmisă de doctor colonel Valeriu Gheorghiţă, strategul șef al operațiunii de vaccinare a populației. Acesta a anunțat ieri în mai multe rânduri faptul că, în cel mai bun caz, școlile se vor redeschide la primăvară. Și asta numai dacă corpul profesoral va fi de acord să se vaccineze. Să lăsăm la o parte faptul că o asemenea cerință reprezintă o constrângere inadmisibilă. Să lăsăm la o parte chiar și avertismentul că, în caz contrar, școlile nu vor fi redeschise nici măcar în primăvară. Această situație ne îndreaptă către un colaps. O parte din învățământ va funcționa, spre deosebire de restul statelor europene, prin teleșcoală. Cea mai mare parte a școlii prin internet funcționează prost. Din motive care deja au fost pe larg dezbătute. Dar o bună parte din sistemul școlar nu mai funcționează deloc. Pentru că nu există condițiile de a pune în aplicare mecanismele specifice școlii prin internet. Sute de mii de copii vor face școală prin telepatie. Adică școală deloc. Toți aceștia vor fi discriminați. În concluzie, una dintre principalele așteptări pe care populația României le are în primul an de la noul guvern nu va putea fi onorată.
Faptul că nu repornește școala va crea serioase dificultăți și în ceea ce privește repornirea economiei. Până acum, sub Guvernul Orban doi și jumătate, măsurile economice s-au rezulmat mai mult la promisiuni și, eventual, la cheltuirea cu totul și cu totul inutilă a unor resurse obținute prin împrumutri masive cu dobânzi ridicate. Doi dintre principalii responsbili ai acestor stări de lucruri au fost Ludovic Orban și Florin Cîțu. Tocmai aceștia sunt chemați acum să joace un rol important în normalizarea activității economice. O sarcină imposibilă pentru cei doi. Ca dovadă, prioritatea numărul unu a lui Florin Cîțu, susținut de coaliție pentru poziția de premier, este să îndatoreze și mai mult România. În timp ce prioritatea numărul unu a lui Ludovic Orban, dacă acesta va ajunge președintele Camerei Deputaților, este să suprime legea care permite anchetarea și sancționarea procurorilor și judecătorilor care comit abuzuri și alte infracțiuni. O asemenea lege nu conține în articolele sau anexele ei nimic de natură economică. Mai mult. În eventualitatea în care premier va deveni până la urmă preferatul lui Klaus Iohannis, generalul de armată retras strategic la PNL, Nicolae Ciucă, trebuie să ne fie limpede că acesta habar nu are cum anume ar putea fi redresată economia României. Chiar și în eventualitatea în care ar fi bine intenționat, el nu dispune de bagajul de cunoștințe necesar.
Și mai rămâne ca sarcină în primul an combaterea pandemiei. Și această obligație asumată de așa-zisa Dreaptă politică va rămâne neonorată, chiar dacă vor veni în țară zeci de vaccinuri și chiar dacă, treptat, armata va organiza astfel lucrurile, încât românii să aibă încredere și să dorească să se vaccineze, iar treaba să poată fi cumva finalizată pe parcursul viitorului an. Noul guvern va rata acest obiectiv pentru că prioritățile legate de vaccinare sunt stabilite alandala. Iar aceste priorități aiuristice vor amplifica în mod exponențial neîncrederea populației în autorități. Și în campaniile puse de acestea la cale.
Prin urmare, este proiectat un guvern de patru ani, când de fapt nu vom avea decât un guvern de un an, sunt proiectate sarcini pentru acest guvern pe care nu le va putea duce și este gândită o coaliție care, sub președinția lui Klaus Iohannis, este exclus să reziste patru ani. (Sorin Roșca Stănescu)