Actuala coaliție de guvernare parcurge exact traseul celei din regimul Constantinescu, iar ultimele poziționări ale beligeranților nu prea mai lasă loc de întors. Căruța e ca și ruptă, rămîne marea întrebare ce va fi după momentul rupturii; cum anticipatele sunt practic imposibile, vor trebui analizate restul opțiunilor, de la guvern minoritar la readucerea USR la guvernare șamd.

PNL și PSD au sabia lui Damocles deasupra capului.

Marcel Ciolacu știe că Iohannis are opțiunea nucleară în pix, arma care poate devasta PSD, și a ieșit aproape violent la atac, preventiv. Acea armă este refuzul desemnării ca premier a lui Ciolacu, după model Sevil Shaiddeh. Doar că de data asta președintele poate merge un pas mai departe: nu doar să îl respingă pe Ciolacu, ci să desemneze din proprie inițiativă un alt pesedist. Cum ar fi Mihai Tudose. Iohannis ar putea invoca faptul că Tudose a mai fost premier între 2017-18 și are deja o anume experiență care lui Ciolacu îi lipsește, iar situația geopolitică e complicată și nu ne permitem tărăgănări bla-bla-bla. Sau poate va face ca în mai toate situațiile, adică nu va da nicio explicație. Punct.

În secunda doi după nominalizarea lui Tudose, PSD s-ar împărți în două: o tabără s-ar grupa rapid în jurul lui Tudose – care deja se conturează ca un critic al unor idei pesediste, precum cea a prezidențiabilului din afara partidului -, țintind demnități în eventualul său guvern, iar alții ar rămîne alături de Ciolacu și ar încerca să blocheze formarea executivului. Timp în care la butoane ar rămîne tot Ciucă.

PSD are deja experiența tristă a căderii guvernului Grindeanu, cu tot circul care a însoțit-o, ca să își permită un episod similar în anul preelectoral.
Pentru a evita o situație în care să ajungă la mîna lui Iohannis, Ciolacu a început deja ridicarea ștachetei la un nivel suficient de înalt pentru ca PNL să refuze să o sară.
Ne referim în primul rînd la încălcarea acordului politic de guvernare, pe care Ciolacu nu vrea să îl mai respecte.

”La schimbarea premierului, conform rotației politice convenite, se vor înlocui și următorii reprezentanți în guvern : vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul Transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; ministrul Finanțelor publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei Prim-ministrului” scrie în acord.

Acum, PSD vrea să păstreze Transporturile și Finanțele, nu vrea să ia Justiția, vorbește de luarea Dezvoltării de la UDMR, vrea preluarea Energiei, vrea păstrarea SGG șamd.

Nicolae Ciucă – și nu doar el – spune tot mai răspicat, de cealaltă parte, că acordul se va aplica exact așa cum a fost adoptat de cele trei formațiuni.

O poziție care îi oferă un avantaj greu de contestat, acela de respectare a cuvîntului dat, adică exact ceea ce nu mai vrea PSD.
Unii își mai amintesc, poate, că tot protocolul de guvernare a dus la spargerea CDR în 2000, cînd PNL a cerut renegocierea documentului și dreptul de a participa la locale pe liste separate, iar PNȚCD s-a opus categoric. Finalmente, PNL a mers pe liste proprii, iar CDR fără liberali a mers la lada de gunoi, la parlamentare.

Pentru a-și susține poziția de forță, Ciolacu amenință cu anticipatele, dar uită că România nici măcar nu are legislația electorală acoperitoare, termenul de anticipate apărînd doar în Constituție. Nimeni din PSD nu a suflat vreo vorbă recentă despre modificarea legislației, care ar permite organizarea de anticipate, presupunînd că s-ar ajunge realmente la dizolvarea parlamentului, lucru total improbabil.

Dacă Tudose ar ajunge premier fie și cu sprijinul doar al unei părți a PSD, în timp record ar prelua partidul de la Ciolacu, iar acesta ar putea să rămînă inclusiv fără șefia Camerei, în toamnă, că doar avem exemple recente.

Soluția lui Ciolacu e să provoace un conflict politic în coaliție mult înaintea momentului rotației, adică 25 mai, prin tot felul de cereri populist-mărețe, incluzînd schimbarea sistemului de impozitare, taxarea multinaționalelor, sprijinirea persoanelor defavorizate șamd. Ori prin tergiversarea legilor educației.
Iar semințele acestui conflict deja sunt plantate oficial și udate zilnic, ca să dea rod.

PNL va merge pe respectarea protocolului, iar PSD pe binele poporului.

Asta va duce la o ruptură clară.
Ruptura dintre PSD și PNL e previzibilă, dar consecințele ei, mai greu.

PSD poate alege să se retragă din cabinet – Ciolacu a amenințat deja cu asta – și să tolereze un guvern minoritar PNL care să ia în cap toate măciucile social-economice și să își scadă dramatic zestrea electorală.
La fel de bine, însă, poate apărea o mișcare de disidență din interiorul său, care să sprijine fățiș, inclusiv participativ, guvernarea Ciucă, în numele ”interesului național”, printr-un număr de parlamentari, pe care Ciolacu s-ar vedea obligat să-i excludă, cu toate daunele care ar rezulta de aici. Și ar trebui să-i excludă repede, ca să poată invoca schimbarea compoziției politice a guvernului și nevoia unui vot de încredere în parlament.

Ar exista, teoretic, și varianta căderii guvernului Ciucă și încercarea PSD de a aduna în jurul său o majoritate care să-i sprijine un guvern propriu, fie și doar în plan parlamentar, caz în care măgăreața blocajului politic i-ar reveni lui Iohannis. Pentru că președintele ar trebui să aleagă din ce tabără să desemneze noul premier.

În egală măsură, dacă PNL ar satisface cererile actuale ale lui Ciolacu, ar fi mare semn de slăbiciune în fața principalului adversar politic. Iar plecarea lui Ciucă de la guvern ar însemna dispariția sa rapidă ca lider de partid și intrarea PNL în dispozitiv de război intern pentru noua configurație de conducere. Iar la cît de întinși sunt nervii în PNL, e greu de anticipat care ar fi rezultatul, de care depinde scorul electoral de anul viitor.

O bubuială în interiorul coaliției ar putea însemna și momentul demult așteptat al răcirii relației liberalilor cu Klaus Iohannis, tot mai des acuzat în partid, pe mutește deocamdată, de haosul din PNL și de lipsa lui de orizont. Evadarea din chingile cotroceniste ar putea duce la anumite clarificări și la o evoluție benefică a PNL, dar vor fi avînd liberalii curajul necesar pentru asta?

Ecuația politică a momentului este teribil de complicată, pentru că avem de a face cu două săbii mari care nu (mai) încap în aceeași teacă, cu o opoziție debilă și cu un președinte spre final de mandat care pare tot mai evident că e dezinteresat de soarta țării și are privirile ațintite spre exterior.

Cum ne-am obișnuit de mult cu sacrificarea intereselor țării pe altarul celor electorale, putem spune că tensiunile din coaliție lasă deja să se întrevadă nori foarte negri la orizont pentru români. (Bogdan Tiberiu IACOB)