Coaliția Nicu și Marcel – un eșec răsunător. Ce strategii falimentare mai pritocește Ciolacu?
0 comentarii / 2123 vizualizări / 17 iunie 2024
Împachetate ca o mare victorie de către PSD și, ceva mai ponderat, de PNL, alegerile comasate din 9 iunie s-au dovedit, de fapt, un eșec răsunător și o temă de reflecție de viitor pentru ambele partide. Doar că, la cum se prezintă lucrurile, PSD pregătește destoinic o altă manevră falimentară, prezidențiale devansate, care i-ar putea aduce un eșec și mai mare, pînă într-acolo încît începi să te întrebi dacă nu cumva Marcel Ciolacu joacă în mod controlat împotriva propriului partid?
Exit-pollurile de la închiderea urnelor s-au dovedit extrem de generoase cu PSD și PNL: 54-55% la europarlamentare și scoruri uriașe și la locale. Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan și alții s-au repezit în presă cu declarații sforăitoare despre marea victorie.
Care are o hibă, însă: nu există!
La ora redactării acestor rînduri, aseară, după orele 20,00, BEC nu dăduse publicității niciun rezultat final dintre cele 5 posibile, lucru mai mult decît suspect. Practic, vreo 90% dintre voturi au fost numărate demult, dar cu restul de cîteva procente s-a blocat treaba, în mod foarte suspect.
Oricum, am avut cele mai dezastruoase alegeri de după 1996 din punctul de vedere al organizării, începînd cu hîrtia de vot, atît de subțire încît trecea tușul pe pagina de dedesubt, și terminînd cu numărul imens de voturi anulate, aproape 1,5 milioane.
Alegerile au stat de mult sub semnul haosului. Un an de zile și mai bine românii au asistat la discursuri aprinse despre necesitatea ori ba a comasării algerilor. Decizia s-a luat în buza alegerilor, printr-o OUG total neconstituțională, nedemocratică și imorală, pe care Avocatul Poporului nu a contestat-o, lăsînd asta pe seama ÎCCJ, iar mai apoi CCR a ”rezolvat-o” magistral, decretînd, sec, că totul e OK. Primul mare pas spre fraudarea alegerilor, putem spune.
Campania electorală aproape a lipsit, europarlmentarele nu au fost temă de discuție, dezbateri om la om nu au existat. Toate astrele au fost aliniate samavolnic spre binele strict al PSD și PNL.
Numai că, ce să vezi, numărătoarea voturilor a relevat zi după zi scăderea lentă a celor două partide. La europarlamentare, de la 55% s-a ajuns la 48,5%, ceea ce înseamnă un procent mai puțin decît au însumat PSD și PNL la precedentele alegeri. Păi, cînd faci alianță, o faci ca să iei mai mult decît scorul individual al partidelor componente, nu mai puțin.
La locale, PSD a scăzut de la 39% la primari, la 35,5%, iar la consilii locale, spre exemplu, la 33,5%.
PNL a scăzut la 26,8% la consilii locale și la 30,2 la primării. La șefia consiliilor județene liberalii au zbîrcit-o cel mai rău, pierzînd 5 șefii din 17 cîte aveau, deși pretindeau în campanie că vor sfîrși prin a avea cîteva în plus.
La precedentele alegeri locale, PNL luase 32,3% la votul politic național, iar PSD 30,3%.
PNL a scăzut, iar PSD a crescut nițel, dar asta grație cumpărării masive și mizerabile de aleși locale de la alte partide, operate în ultimele luni.
S-a spus că scopul comasării a fost stăvilirea ascensiunii extremiștilor în parlamentul european, dar rezultatele arată că suveraniștii au 9 fotolii (6 AUR, 2 SOS plus Maria Grapini) în timp ce ”euroatlantiștii” PNL au doar 8 fotolii, în scădere cu 20% față de 2019.
Marea victorie a fost de fapt o scădere per ansmblu pentru PNL, și ceva progrese pentru PSD, dar mult sub ce se aștepta de la măreața alianță. La 48,5%, împreună, rezultă un 30-32% pentru PSD și 16-18% pentru PNL. (Bogdan Tiberiu Iacob – Materialul complet AICI)