CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Coincidenţă? Geoană, desemnat candidat în zi cu proteste sindicale

0 comentarii / 1123 vizualizări / 14 mai 2009

Două evenimente se împletesc astăzi într-un mod subliminal în conştiinţa publică, astfel încât suprapunerea acestora nu ni se pare deloc întâmplătoare. Ne referim la protestul BNS şi la oficializarea de către Consiliul Naţional al PSD a candidaturii lui Mircea Geoană la preşedinţia României. La prima vedere, cele două evenimente nu au nicio legătură. Dacă, însă, analizăm discursul lui Mircea Geoană din ultima perioadă, o să vedem că alegerea momentului oficializării candidaturii sale la Preşedinţie nu a fost întâmplătoare. Regia este eficientă, pentru că apelează la un silogism extrem de simplu: sindicatele sunt nemulţumite de Guvern, politicianul care contestă politicile Executivului este Mircea Geoană, rezultă de aici că Mircea Geoană este apărătorul interesului celor mulţi (ai sindicaliştilor). „Fotografia” care rezultă din acest silogism (şi care, suntem convinşi, va fi exploatată şi de către organele media care îl susţin pe preşedintele PSD) este a unui Mircea Geoană, „înscăunat” în urale sindicale în calitate de lider al „oamenilor muncii”. Vor urma, probabil, băile de mulţime în teritoriu, în care Mircea Geoană va încerca să „coboare în popor”, eventual în tricou şi blugi pentru a da bine la electorat. Dincolo de efectul de imagine, întrebarea de fond este dacă liderii BNS şi-au coordonat această acţiune cu conducerea PSD sau nu. Pentru că, dacă „ortacii” lui Dumitru Costin au trecut „cu arme şi bagaje” în tabăra social-democraţilor, acest lucru va da un semnal serios în rândul sindicaliştilor, dar şi la nivelul întregii societăţi. Miza este una principială pentru alegerile prezidenţiale din toamnă. Din două motive. Primul, pentru că ar putea genera o temă de campanie – nemulţumirea faţă de guvernarea Boc – negativă pentru Traian Băsescu. Al doilea, pentru că ar putea legitima tot discursul lui Mircea Geoană care, în acest moment, este unul puţin credibil. Nicolae Calistru

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998