În decurs de numai cîteva luni, Europa se confruntă cu un al doilea caz de înalt politician condamnat la închisoare de justiție în timp ce la putere se află un adversar politic de marcă, după ce fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko a fost trimisă după gratii în mandatul lui Viktor Ianukovici.

Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoșenko, a fost condamnată în toamna trecută la 7 ani de închisoare și la plata unor daune de aproape 200 milioane de dolari, după ce a fost găsită vinovată pentru că și-a depășit „drepturile și autoritatea” „în scopuri infracționale” cînd a semnat, în ianuarie 2009, un acord de aprovizionare cu gaz rusesc fără a avea aprobarea Guvernului de la Kiev.
Iulia Timoșenko a fost premier al regimului portocaliu venit la putere în Ucraina în 2004, cu Viktor Iușcenko în frunte, în dauna rusofilului Viktor Ianukovici. Lupta a fost extrem de strînsă între cei doi lideri, finalmente candidatul pro-moscovit fiind înfrînt mai ales după protestele de stradă, iar Timoșenko i-a luat locul lui Ianukovici la șefia guvernului. În 2010, din postul de premier, ea a candidat contra lui Ianukovici la prezidențiale.

A fost, însă, rîndul acestuia să își ia revanșa, devenind președinte, și a declanșat imediat după aceea vendetta contra foștilor adversari. Iulia Timoșenko, adversara sa directă, a fost ”executată” prompt, după demiterea de la șefia guvernului, printr-un proces care a reușit să scandalizeze și estul și vestul, în egală măsură.
Ca o dovadă a relei-credințe și a politizării justiției ucrainene, la două luni după condamnarea fostului premier Iulia Timoşenko la şapte ani de închisoare, un tribunal ucrainean a decis închiderea anchetei împotriva fostului preşedinte Leonid Kucima, la fel de rusofil ca Ianukovici, acuzat că ar fi ordonat uciderea jurnalistului Gheorghi Gongadze în 2000. Dușmanii da, amicii ba.

Adrian Năstase, alt fost premier din estul Europei, e condamnat azi la doi ani închisoare în timpul mandatului adversarului său direct de la alegerile din 2004, Traian Băsescu. Un proces încă și mai cusut cu ață albă decît cel al lui Timoșenko, demarat de procurorii fideli președintelui exact de ziua de naștere a acestuia, pe 4 noiembrie 2005. Un dosar presărat de acuzații confuze, cu un număr record de martori, peste 900(!!), fără dovezi palpabile, tărăgănat ani de zile, ceea ce a și dus la opinia separată a unui judecător dintre cei trei, în condițiile în care unul dintre ceilalți doi magistrați era fost consilier al șefului DNA, care a instrumentat dosarul.

Adrian Năstase e al doilea politician din regimul Băsescu, al ultimilor 7 ani, care e condamnat la închisoare cu executare (după Ioan Mureșan) și primul fost premier, de la Iuliu Maniu încoace, care ajunge în această postură în ultimii 65 de ani.

Niciun alt senator, deputat, ministru, secretar de stat, consilier prezidențial, lider de partid șamd, actual sau fost, nu a ajuns în această situație și încă într-un an electoral despre care se spune că va fi cel mai tensionat din istoria post-decembristă.
Greu, spre imposibil de crezut că nu există ingerințe politice în acest caz.

Ca și în cazul Iuliei Timoșenko, cancelariile europene se vor întreba, dacă justiția din Ucraina ori România sunt corecte și imparțiale, cum se face că se dau condamnări grele doar adversarilor regimurilor la putere?
Acuzațiile împotriva lui Timoşenko au fost criticate în mod deschis de Uniunea Europeană şi Statele Unite, care le consideră politice şi cer punerea ei în libertate pentru a putea participa la alegerile legislative din octombrie 2012.
Zilele trecute, noului președinte al PE, Martin Schulz, i s-a cerut explicit de către deputații europeni ca prima sa vizită oficială să fie în Ucraina, la Timoșenko. La Bruxelles, tricourile parlamentarilor cu chipul Iuliei Timoșenko și inscripția ”Free Iulia” sunt la ordinea zilei.
Pe 19 decembrie, la summitul de la Kiev, liderii Ucrainei și UE au anunțat finalizarea negocierilor pentru Acordul de asociere, dar documentul nu a fost încă parafat, avînd în vedere „îngrijiorarea” europenilor pe tema statului de drept în Ucraina.

Președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a spus că parafarea depinde de cazul Timoșenko.

E complet inocentă Timoșenko? Este exclus ca toți liderii europeni care au contestat condamnarea acesteia să îi fi studiat, atent, dosarul și să ajungă, invariabil, la concluzia că e o făcătură cap-coadă.

Explicația e mult mai simplă într-un asemenea caz: neîncrederea.

Occidentalii știu o regulă de fier: justiția se face de dragul justiției, nu al intereselor politice ale adversarilor. Și sunt prea hîrșîiți în ale democrației ca să înghită gogoașa că singurul care merită băgat după gratii într-o țară unde infractorii de mare anvergură sunt eliberați pe bandă rulantă e exact politicianul care îi stă cel mai rău în gît președintelui în exercițiu și regimului său. Un președinte care a ajuns să țipe public că e inadmisibilă necondamnarea altui mare adversar, Ion Iliescu, pentru presupuse fapte de acum 22 de ani.

Poate ei nici nu cred că fostul premier ucrainean o fi fost ușă de biserică; nici Năstase nu o fi fost. Dar cazul Năstase, dacă se va merge pînă la capăt cu menținerea sentinței, va fi recepționat, probabil, într-un mod asemănător: drept o reglare de conturi politică într-o țară în care foștii mafioți sunt ”reevaluați”, prietenii sunt iertați de magistrați, iar dușmanii pedepsiți exemplar.

Foarte interesant de punctat, de-a dreptul simbolic, împotriva condamnării Iuliei Timoșenko s-au pronunțat în PE și europarlamentarii PDL, de la Elena Băsescu la Monica Macovei.
”Actuala putere continua seria de actiuni dirijate impotriva membrilor fostului guvern, cu scopul de a intimida si slabi opozitia. Suntem profund preocupati de folosirea justitiei in scopuri politice, prin actiuni selective care vizeaza exclusiv membrii opozitiei. Acestea pun in pericol consolidarea statului de drept si a democratiei din Ucraina”, spunea Elena Basescu într-un discurs rostit în plenul PE.

Dacă am fi malițioși, am spune că Elena știe cel mai bine ce înseamnă ”acțiuni dirijate împotriva membrilor fostului guvern”. Doar e mîndra fiică a tatălui său, nu?…(Bogdan Tiberiu Iacob)