CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Conflictul coreean: nepotelul lui Kim Ir Sen isi arata muschii?

0 comentarii / 2282 vizualizări / 23 noiembrie 2010

Lumea e în stare de șoc după incidentul produs azi dimineață, cînd Coreea de Nord a atacat cu armata o insulă sud-coreeană, ceea ce a dus la riposta acesteia. Armata sudistă a fost pusă în stare de alertă, iar conducerea statului ia în calcul retragerea tuturor sud-coreenilor aflați pe teritoriul din nord.

În acest moment, e greu de spus care sunt motivele acestui atac al comuniștilor coreeni, știut fiind modul în care țara își protejează secretele și intențiile. Nu au întîrziat să apară nici speculațiile privind startul unui conflict mondial, pornind de la o predicție a legendarei profete Baba Vanga, care vorbea de izbucnirea unui asemenea război pe 11 noiembrie. E foarte posibil, însă, ca la mijloc să fie vorba doar de o demonstrație de forță a micului nepot al lui Kim Ir Sen (sau Kim Il Sung), care, la doar 27 de ani, a primit, practic, ”tronul” țării, dar care se confruntă cu o serie de atacuri, inclusiv din interiorul familiei, legate de vîrsta prea fragedă și de lipsa de experiență.

Faptele, pe scurt: toamna a fost fierbinte, politic vorbind, pentru Coreea de Nord. Șeful statului, Kim Jong Il, fiul legendarului Kim Ir Sen, este, se știe, o legumă umană de mai bine de doi ani, din cauza unui atac cerebral. Problema succesiunii la cîrma statului a fost, însă, complicată de faptul că fiul cel mare este în dizgrația părintelui după ce a părăsit țara și locuiește în prezent în China și Macau, iar cel mic, Kim Jong-Un, are doar 27 de ani, cam fraged pentru a rezista jocurilor de putere dintr-un sistem dictatorial. De altfel, însuși fugarul său frate spune, într-un interviu, că junele Jong-Un nu ar trebui numit la cîrma statului.

Analiști de prestigiu remarcau, anul acesta, că un eventual eșec politic al nepotului ”președintelui etern”, cum e numit Kim Ir Sen, ar putea aduce cu sine prăbușirea regimului comunist însuși, după modelul fostelor republici sovietice și al statelor est-europene. În plus, se pare că anumite centre de putere, inclusiv Beijingul, protector neoficial al regimului de la Phenian, l-ar fi vrut ca succesor pe cumnatul lui Jong, Song Chang-Taek.

Numai că liderul coreenilor se ține tare: la congresul Partidului Muncitorilor, derulat recent, el l-a avansat pe fiul său la rangul de general cu patru stele și l-a făcut secretar general al partidului unic. Nu e vorba, deocamdată, de o transmitere oficială a puterii, dar analiștii externi apreciază că ea s-a produs, de facto. În paralel cu pregătirea congresului sus pomenit, cel mai mare din ultimii 30 de ani, în Coreea de Nord au avut loc, anul acesta, pregătiri ample pentru cea mai mare paradă militară din istorie, eveniment la care micul Jong-Un a primit, de asemenea, un loc de maximă importanță în tribună, pentru a se da semnalul potrivit. După cum se știe, Coreea comunistă are a patra armata a lumii, ca număr de soldați, peste un milion de militari fiind angrenați doar în paza frontierelor, la o populație de 23 de milioane de suflete. Relațiile dintre cele două Coree, care nu au nici azi un tratat de pace, ci doar un armistițiu, după războiul din anii 50, s-au deteriorat grav anul acesta, mai ales după ce comuniștii au scufundat un submarin sud-coreean, în martie. Ulterior, sudul a observat o deplasare de forțe tot mai mare la nivelul frontierelor cu nordul, semn că la Phenian se coace ceva.
Colac peste pupăză, acum doar cîteva zile s-a dezvăluit existența unei uzine de îmbogăţire a uraniului în această ţară și apariția unei noi centrale nucleare.

Incidentul de azi dimineață nu e complet surprinzător: adjunctul ministrului de Externe rus, Alexei Borodavkin, avertiza recent că tensiunile dintre cele două state au ajuns la paroxism și pronostica un apropiat conflict militar, care, de azi dimineață, a devenit realitate.
Este posibil, în consecință, ca atacul militar de azi să aibă o strînsă legătură cu problema succesiunii de la Phenian, iar micul Jong-Un, o copie totală a paranoicului său tată, să facă o demonstrație de forță de la înălțimea proaspetelor sale patru stele de general, pentru a-și arăta mușchii vechi gărzi din partid și a arăta că, deși mic, are ce-i trebuie pentru a prelua oficial șefia statului. (Bogdan Tiberiu Iacob)

UPDATE Coreea de Sud a sesizat ONU în privința atitudinii vecinilor de la Nord, iar SUA, Rusia și China au făcut, și ele, apel la calm și la rezolvarea pe calea negocierii a conflictului. Dacă la discuțiile care se pregătesc, cu marile puteri și organisme internaționale, Coreea de Nord va fi reprezentată de Kim Jong-Un, se cheamă că planul și-a atins scopul, iar junele obține recunoașterea internațională dorită.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998