Decizia conducerii PSD de a contesta rezultatul național al alegerilor nu reprezintă, nici pe departe, un semn că Mircea Geoană mai trage vreo speranță în întoarcerea rezultatului, ci e o strategie a disperării, menită să îl mețină la șefia partidului.Odată ce presa străină a consemnat, deja, alegerea lui Băsescu pentru un nou mandat, iar observatorii străini, în frunte cu cei ai OSCE, nu au găsit nicio fraudă majoră, e limpede că demersul PSD nu va avea nicio finalitate. În plus, el arată că social-democrații nu știu să piardă demn. (Nicio surpriză, în 1996 la sediul central al PDSR s-a propus să se scoată tancurile pe stradă ca să se împiedice cedarea puterii). În realitate, Mircea Geoană are nevoie de un argument forte pentru a nu demisiona din funcție, așa cum a anunțat înaintea alegerilor, raționamentul fiind acela că, neexistînd o înfrîngere curată, nu va exista nici o demisie de onoare. Pe de altă parte, contestarea alegerilor îi va aduce un răgaz de cîteva zile, în care el și oamenii săi vor încerca să se regrupeze pentru a rezista unui eventual asalt al liderilor nemulțumiți de dezastrul în care se află partidul. Din păcate, cel mai puternic argument împotriva demersului PSD este faptul că fraudele majore nu se descoperă la o zi după ce sunt produse, ci în chiar timpul scrutinului. PSD trebuia să organizeze cel puțin 2-3 conferințe extraordinare de presă duminică, în care să denunțe respectivele fraude, iar Geoană trebuia să înfiereze faptele în discursul său de la orele 21,00, chiar dacă era dat de exit-poll-uri pe primul loc. Dar, liderul PSD nu a suflat un cuvînt despre vreo fraudă decît a doua zi, cînd datele BEC l-au lăsat pe locul doi. Una peste alta, decizia de contestare a alegerilor denotă, clar, că Mircea Geoană este pregătit să lupte pe baricade pînă în pînzele albe pentru a-și prezerva funcția, probabil singura legătură cu politica pe care o mai are. (Bogdan Tiberiu Iacob)