Astăzi, când Majestatea Sa Regale Mihai împlineşte 94 de ani, este un bun prilej ca, după ce îi urăm sănătate, să ne gândim la cei care se află în antiteză. La “sistem”. La “sistemul” care a făcut contra-revoluţia, a organizat genocidul şi, mai târziu, represiunea denumită “Mineriada”. Avem, într-o parte, un Rege care a reuşit să rămâne vertical în cele mai cumplite momente prin care a trecut România şi el însuşi. Şi avem, în cealaltă parte, un grup de personaje care au reuşit, în ciuda unei extraordinare presiuni populare şi în ciuda presiunilor democraţiilor occidentale, să frâneze dezvoltarea României.
Pentru că scopul “sistemului” nu este doar acapararea şi menţinerea puterii. A puterii de dragul puterii. Şi nici măcar acela de a ocupa, în mod forţat şi împotriva liberei concurenţe, teritoriul economiei şi finanţelor. Pentru a se îmbogăţi ei, familiile lor şi colaboratorii lor. Scopul final are şi o importantă componentă ideologică.
Aceşti oameni, în frunte cu Ion Iliescu, sunt descendenţii direcţi ai KBG-ului. Ai celei mai dure şi sofisticate structuri a Rusiei comuniste. Iar România, după cum aflăm, chiar şi din declaraţiile lui Vladimir Putin, era gajată la ruşi. Ar fi trebuit să rămână în sfera de influenţă a Moscovei. Cu un regim cosmetizat. Chiar după modelul Federaţiei Ruse. Numai o teribilă, crâncenă şi îndelungată opoziţie a populaţiei, care a beneficiat şi de susţinerea, din ce în ce mai fermă, a democraţiilor occidentale a făcut ca, încet-încet, cu mari poticneli, lucrurile să se schimbe. Iar democraţia din România să nu mai fie pur şi simplu o clonă a “democraţiei” din Federaţia Rusă. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că, în România, se poate afirma că instituţiile democratice ar funcţiona cu adevărat, cât de cât comparabil cu Occidentul.
Deci, planul conspiratorilor, planul celor care au confiscat revoluţia în decembrie 1989 şi în prima parte a anului 1990, printr-o lovitură de stat, desfăşurată în timp, nu a fost îndeplinit decât parţial. Am reuşit, cât de cât, să ne smulgem din orbita Moscovei. Atât politic, cât şi economic. Dar, pe modelul sistemului post-comunist de la Moscova, reprezentanţi ai fostei poliţii politice şi ai fostei nomenclaturi de partid au pus mâna pe putere. Şi, în linii mari, se menţin la putere.
Noi ne uităm astăzi, pentru că aşa a vrut CEDO, la cei care sunt cercetaţi în dosarul “Mineriadei”. Pentru represiune. Pentru o represiune care a făcut victime. Morţi, răniţi, oameni traumatizaţi şi o întreagă istorie dată înapoi. Observăm, cu uimire, cum, de fapt, ei sunt aceeaşi. Tot cu Ion Iliescu în frunte. Aceeaşi cu cei care au pus mâna pe putere. În decembrie 1989, instalând la pupitrul de conducere al României, toate cârtitele şi conservele KGB. Care, evident, s-au grăbit să pună mâna şi pe servicii. Pe aşa-zisele servicii inteligente. În acest caz, în acest dosar al genocidului organizat în decembrie 1989, după ce Ceauşescu fusese capturat, iată că, aşa cum procurorii au procedat şi în cazul „Mineriadei”, dosarul a fost clasat. Aruncat la lada de gunoi. Şi nimic nu-l mai poate readuce în actualitate, cu excepţia CEDO. Dar esenţial este că sunt aceeaşi.
Aceeaşi vizibili şi aceeaşi invizibili. Aceleaşi nume vehiculate împotriva cărora există probe indiscutabile că se fac vinovaţi de uciderea a aproape 1000 de oameni, după ce Ceauşescu fusese capturat şi aceeaşi invizibili, de data asta mult mai mulţi, ca şi la Mineriadă. Ca şi astăzi, oameni buni! Pentru că le simţiţi permanent prezenţa. În primul rând, în serviciile secrete. Unde s-au înfipt din capul locului. Şi mai târziu şi-au creat clone, lanţuri de moştenitori, prin care îşi perpetuează puterea. Şi îi mai vedeţi înfipţi şi în politică. Atunci când vă întrebaţi, de ce Dumnezeu, nu funcţionează cum trebuie Parlamentul. Sau Guvernul. Şi, din nou, îi vedeţi înfipţi în economie şi finanţe. Atunci când descoperiţi, mereu şi mereu, că sunt alţii mai iuţi la mâna care pun mâna pe contacte. Care câştigă licitaţii. În baza unor caiete de sarcini făcute tot de ei.
„Sistemul” s-a clonat şi s-a corcit. S-a corcit niţel, occidentalizându-se, mimând sau schimonosind democraţia. Şi „sistemul” a fost lăsat în pace. Inclusiv de către partenerii noştri euroatlantici. Pentru că, în definitiv, este mai importantă poziţia geostrategică a României decât România în sine.
Altfel ar fi stat lucrurile dacă am fi avut şansa să ne păstrăm Monarhia. Şi Regele. La mulţi ani, Majestate! (Sorin Roșca Stănescu)