CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Corabia s-a gaurit rau. Si se transforma in epava

0 comentarii / 1450 vizualizări / 15 octombrie 2010

Revolta functionarilor din Ministerul de Finante a fost un eveniment mai mult decat tulburator. Uluitor. Finantele sunt o parte din inima sistemului. Din esenta puterii executive. In momentul in care Finantele se paralizeaza, statul insusi este paralizat. S-a intamplat mai mult decat atat.

Chiar sediul Ministerului s-a aflat sub ocupatie. Sub o ocupatie legitima. Greva si revolta au fost cu adevarat spontane. Si admitand ca cineva ar fi formulat acuzatii impotriva functionarilor Ministerului de Finante, ele au fost instantaneu spulberate in momentul in care Guvernul insusi a recunoscut legitimitatea revoltei. Cum? Dandu-le satisfactie oamenilor. Angajandu-se sa le satisfaca solicitarile. Pentru Guvernul Boc, dar si pentru stabilitatea politica a Romaniei, pericolul insa abia incepe.
A trecut un glont, milimetric, pe langa inima statului de drept. Oare doar a trecut? S-a produs o rana. Adanca. Prima hemoragie. Guvernul Boc s-a recunoscut invins. Evident, aceasta este doar aparenta. In esenta, Traian Basescu a fost invins. Pentru ca Presedintele e cel care a impus, si a declarat public acest lucru, masurile care au starnit revolta. Din acest moment functioneaza principiul dominoului. Si alti functionari publici, ai altor ministere, vor proceda la fel. Imi imaginez, si asta s-ar putea intampla foarte curand, cum profesorii, si in general functionarii din invatamant, vor intra si ei intr-o greva generala. Spontana sau organizata. Mai ales ca a crescut acum credibilitatea liderilor sindicali. Ce vor face acestia? Vor ocupa scolile, universitatile, inspectoratele scolare si cladirea Ministerului. Si cum va reactiona Guvernul? Nu mai are loc de intors. Precedentul a fost creat la Finante. Executivul va trebui sa faca la fel. Adica Basescu. Sa dea inapoi ce a luat. Si va fi o noua hemoragie.
Asemenea evenimente se vor declansa si desfasura pe rand sau simultan. Sa ne imaginam ce se va intampla cand ceferistii vor bloca circulatia si vor ocupa garile. Cand medicii si personalul sanitar vor bloca, cu bolnavi cu tot, spitalele. Si asa mai departe. Si de ce nu ne-am putea imagina ca, in ciuda amenintarilor la care tocmai au fost expusi si in ciuda unei legi speciale, politistii si ceilalti functionari ai Ministerului de Interne ar protesta, luand sub ocupatie sediile. Inclusiv sediul central. Daca revolta va fi spontana, ce va face sistemul oricat de represiv ar deveni el? Poate doamna Kovesi, la ordinul lui Basescu, sa deschida dosare penale, simultan, zecilor de mii de politisti? Statul roman se comporta ca o corabie cu atat de multe gauri, incat astuparea uneia face ca apa sa navaleasca in cala, cu si mai multa furie prin celelalte. Repede si sigur, aceasta ambarcatiune se scufunda. Si se transforma in epava. Am vazut in imagini transmise in direct de la sediul Ministerului de Finante nu numai semnele disolutiei institutiilor statului – situatia a fost scapata un timp de sub control, atat de catre demnitarii guvernamentali, cat si de catre liderii sindicali – ci si ale anarhiei care insoteste implacabil disolutia. A fost doar inceputul. (Sorin Rosca Stanescu – www.sroscas.ro)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998