În 2016, nu mult înaintea primei victorii a lui Donald Trump la prezidențiale, un Charlie Kirk de numai 22 de ani se lansa în scrierea primei sale cărți, ”E timpul schimbării”, în care își prezenta crezul. Cine este și ce vrea de la viață, cum s-ar spune. Avînd drept motto spusele lui Edmund Burke, „Singurul lucru necesar pentru triumful răului este ca oamenii buni să nu facă nimic”, Kirk s-a anunțat pregătit să lupte pentru valorile tradiționale ale dreptei în fața ofensivei curentului stîngist progresisto-globalist, cu accent pus pe drepturile LGBTQ, pe politically correct, pe cenzurarea liberei exprimări șamd. Dreapta pare adesea să lupte cu furculițe și linguri împotriva arbaletelor Stîngii, observ el la acea vreme. Pentru a-l înțelege mai bine pe Kirk și viziunile lui despre lume, vă prezentăm mai jos prefața cărții sale, o lectură chiar interesantă, am îndrăzni să spunem.

”Scrierea unei cărți la 22 de ani este o experiență profund umilitoare.
În fiecare zi sunt atît de concentrat pe munca și misiunea Turning Point USA, organizația activistă din campusuri pe care am fondat-o, încît nu mă opresc niciodată să-mi analizez vîrsta. Nu mă „simt” nici deosebit de tînăr, nici bătrîn. Totuși, cînd am început să mă gîndesc la scrierea unei cărți, m-am întrebat despre îndrăzneala (trebuie să recunosc aici că Barack Obama m-a făcut să ezit ușor la folosirea acestui cuvînt) acestei sarcini și cît de des în istorie au încercat și alți tineri să influențeze lumea prin cuvîntul scris.

Așa că am apelat la Google, acea companie minunată, născută într-o piață încă relativ liberă, care a transformat un nume de companie aparent absurd într-unul dintre cele mai folosite verbe din limba noastră, și am căutat „autori celebri sub 23 de ani”. Google mi-a arătat că există aproximativ 289 de milioane de rezultate, iar eu, ca mulți alți mileniali mereu grăbiți, am ales prima sugestie de pe prima pagină: ”23 de scriitori care au devenit celebri pînă la 23 de ani”.

Cîteva lucruri m-au surprins. În primul rînd, nu știam că Mary Shelley avea doar 20 de ani cînd a terminat manuscrisul pentru ”Frankenstein”. (Cum putea o minte atît de tînără să aibă o viziune atît de întunecată asupra științei medicale fără să fie expusă la Obamacare?) În al doilea rînd, imaginați-vă că, la doar 20 de ani, Helen Keller trăise și depășise atîtea adversități încît a putut să scrie o autobiografie. Al treilea lucru care m-a frapat este că, în afară de Shelley și Keller, nu am recunoscut multe alte nume de pe listă.

Așadar, nu este ceva ce tinerii de vîrsta mea fac frecvent.

De vreme ce mulți dintre susținătorii activităților mele compară metaforic munca noastră cu un „război” pentru restaurarea Principiilor Primare Americane, m-am gîndit să apelez din nou la Google și să caut „lideri militari tineri celebri”. Nu pretind nicio clipă că eforturile mele se compară cu cele ale unui soldat pe cîmpul de luptă, dar am considerat că perspectiva ar fi interesantă.

Alexandru cel Mare, educat de Aristotel și devenit rege al Macedoniei în 336 î.Hr. la doar 20 de ani, pornea în prima sa campanie militară la 21 de ani. La doar 17 ani, Sfînta Ioana d’Arc a condus francezii în respingerea englezilor din Orleans în 1429. În 44 î.Hr., Gaius Octavius, mai tîrziu cunoscut ca Cezar Augustus, la doar 18 ani, a condus o armată de 3.000 de oameni în Roma și i-a alungat pe asasinii lui Cezar.

Trei mari lideri tineri, dintre care doi au avut destine care m-ar putea face să-mi reconsider eforturile dacă aș crede că „războiul pentru restaurarea Americii” este mai mult decît o metaforă.

În cele din urmă, am decis să caut „lideri politici tineri celebri”, deoarece eforturile mele par să se încadreze cel mai bine în această categorie. Surprinzător, nu am găsit multe rezultate relevante. Am aflat însă că faimosul rege egiptean Tutankhamon a murit, probabil, la 19 ani, în urma unor răni traumatice severe.

Așadar, există numeroase nume celebre, multe sfîrșite tragice și cîteva realizări incredibile care au devenit legende și au dus la sanctificări. Dar eu nu sunt niciunul dintre acești oameni.

Sunt doar un tînăr de 22 de ani care iubește libertatea individuală.

Scriu această carte ca un tînăr care a ales în mod deliberat să-și dedice viața timpurie luptei pentru a restaura, poate chiar pentru a finaliza construirea, unei Americi așa cum au visat-o Părinții Fondatori. Este descurajant să constat că pînă și termenul „Părinți Fondatori” a căzut în dizgrație în ultima vreme. Acronimul derogatoriu DWEMS (bărbați europeni albi morți), popular în tinerețea părinților mei, a fost înlocuit acum de termeni mai direcți și mai caustici, precum rasist, supremacist și imperialist, cînd se vorbește despre Jefferson, Madison și Washington.

Ca o paranteză, Părinții Fondatori oferă o perspectivă remarcabilă asupra puterii tinereții atunci cînd este unită. Mulți dintre acești fondatori erau foarte tineri cînd Declarația de Independență a fost semnată în 1776. Hamilton (21), Burr (20), Monroe (18), Stuart (20), Madison (25), Ross (24), Lafayette (18) se încadrau toți în categoria de vîrstă a studenților de astăzi, de la licență la master. Chiar și un „bătrîn” ca Jefferson (33 de ani în 1776) ar fi considerat astăzi un milenial.

O întreagă generație de tineri americani este învățată să se distanțeze de acești oameni și de originile Americii. Li se spune că ceea ce este scris în Constituție nu reflectă cu adevărat ce au intenționat Părinții Fondatori sau, cu siguranță, ce ar fi intenționat dacă ar fi știut tot ce știm noi astăzi. Aroganța și condescendența cu care sunt priviți idealiștii din 1776 în secolul 21 mă înfurie, mă întristează și mă face să vreau să ripostez. Citatul lui Edmund Burke, care a deschis acest capitol, este unul care a fost afișat pe peretele clasei mele din clasa a VIII-a și care a devenit parte din valorile mele de bază de atunci încoace.

Odată cu ostilitatea față de oamenii și principiile fondatoare ale Americii vine și ostilitatea față de capitalism și piețele libere. Dacă cineva ajunge la concluzia că libertatea individuală este sinonimă cu opresiunea, următoarea concluzie logică este că libertatea economică echivalează cu aservirea maselor. Oamenii care au avut o influență filozofică puternică asupra mea (Hayek, Mises, Bastiat, Friedman) m-au făcut să cred contrariul. Nu există o propoziție mai simplă care să reflecte mai bine un adevăr incontestabil decît cea folosită de Milton Friedman și alții: nu există libertate politică fără libertate economică.

Această credință profundă și statornică în piețele libere și libertatea individuală m-a determinat să fondez Turning Point USA imediat după absolvirea liceului și mă motivează acum să scriu această carte. Nu cred nicio clipă că angajamentul meu față de aceste sisteme și valori este mai mare decît al marilor apărători ai libertății care au fost înaintea mea. Totuși, recunosc și simt o obligație de a continua lupta lor folosind energia, pasiunea și perspectiva mea. Intenționez, de asemenea, să folosesc armele timpului meu. Imaginați-vă ce ar fi putut face Benjamin Franklin, maestrul citatelor, cu Twitter!

Una dintre provocările cu care m-am confruntat în abordarea acestui proiect a fost cum să-mi separ opiniile și ideile personale de activitățile și misiunea Turning Point. La urma urmei, această carte ajunge pe piață ca o ofertă a lui Charlie Kirk, nu ca un pamflet al Turning Point USA. După ce m-am luptat cu acest concept, am realizat în cele din urmă că nu pot separa Turning Point de mine, pentru că Turning Point și cu mine împărtășim aceleași obiective. Ceea ce a devenit Turning Point este versiunea mai puternică, mai mare și mai rapidă a tot ceea ce am vrut să fiu.

Pentru a putea livra un mesaj înfășurat în libertate individuală pe piața ideilor din America, aveam nevoie de un vehicul și de ajutor. Turning Point este exact asta. Deși Turning Point folosește Facebook ca unul dintre instrumentele sale, într-un fel, Turning Point este propriul său Facebook. A adunat laolaltă milioane de tineri într-un mod care le-a permis să se găsească reciproc, să-și împărtășească speranțele, temerile și aspirațiile și apoi să se unească pentru a acționa.

Pentru că existau oameni ca mine înainte ca organizația să fie fondată, ai putea spune că nu eu am început Turning Point; l-am găsit și l-am făcut disponibil pentru alții.

Desigur, asta poate fi puțin prea abstract. Adevărul simplu este că am fondat Turning Point în iunie 2012 și de atunci mi s-au alăturat studenți și susținători donatori din toată țara. Am luptat neobosit împotriva mașinăriei bine unsă a „Echipei Stînga” și i-am înfruntat agresiv la fiecare pas. Îi combatem cu propriile lor tactici și cu altele noi, pe care nu le-au mai văzut. În principal, încercăm să ne îndepărtăm de scuzele și contraatacurile asociate de obicei cu Echipa Dreapta și să lovim preventiv și puternic. Sper ca această carte să fie una dintre acele lovituri puternice, încurajînd cititorii să se alăture luptei de partea noastră.

Una dintre armele mai eficiente, dacă nu cea mai eficientă, pe care cealaltă parte a folosit-o este controlul asupra limbajului și discursului. În istoria războiului, una dintre cele mai revoluționare invenții a fost arbaleta. Deși este asociată cu Europa medievală, a fost inventată în China antică, posibil încă din anul 2000 î.Hr. Chinezii erau atît de convinși de puterea sa profundă încît au făcut mari eforturi pentru a o ține departe de inamici, iar unele dovezi sugerează că au luat în considerare chiar „dezarmarea unilaterală” de această armă. Știau că are capacități distructive incredibile.

Controlul limbajului și corectitudinea politică au devenit arbaleta modernă a Echipei Stînga, iar ei își folosesc armele fără scrupule.

Vreau să definesc mai bine fenomenul pe care îl numim „corectitudine politică”. Termenul a devenit atît de utilizat încît este aproape imposibil să treci o zi întreagă, fără să fii bolnav acasă, cu televizorul oprit și smartphone-ul în modul avion, fără să-l auzi folosit. Toată lumea știe că înseamnă că există doar anumite lucruri pe care ai voie să le spui sau să le faci fără ca ele să fie considerate „nepotrivite”. Dar ce înseamnă asta cu adevărat și cine le consideră nepotrivite?

Cînd analizezi în profunzime, corectitudinea politică nu este altceva decît autocenzură. Este forțarea oamenilor să înceteze voluntar să se comporte sau să vorbească în anumite moduri. Motorul acestui proces devine două emoții de bază: vinovăția și frica. Corectitudinea politică îi face pe oameni să se autocenzureze pentru că se simt vinovați de ceea ce sunt pe cale să spună sau să facă și le este frică să nu „piardă” ceva dacă o fac. Emoțiile de vinovăție și frică sunt atît de puternice încît oamenii se opresc singuri fără să-și pună măcar întrebarea: „Pe cine supăr de fapt?”

Aproape fără excepție, răspunsul la această întrebare este că nu supări un număr semnificativ de oameni care ar trebui să fie protejați de discursul cenzurat. Ceea ce faci de fapt este să împingi înapoi un grup mic, colectivist, care caută un fel de privilegiu sau protecție și nu dorește o discuție onestă și deschisă asupra problemei.

Indiferent de subiect, cei care sunt determinați să înlocuiască deciziile colective cu libertatea individuală folosesc arbaleta corectitudinii politice pentru a stabili termenii acceptabili ai discursului. Fac acest lucru pentru ca oameni ca mine să pară lipsiți de compasiune, insensibili și de-a dreptul răi în urechile publicului neantrenat și copleșit. Dacă discutăm despre controale rezonabile asupra imigrației, suntem xenofobi; dacă avem succes financiar, suntem „un procent”; dacă sugerăm că oamenii ar trebui să plătească pentru propriile alegeri discreționare în materie de contraceptive, purtăm un „război împotriva femeilor” (Jonah Goldberg a făcut o lucrare excelentă pe această temă în cartea sa ”Tirania Clișeelor: Cum trișează liberalii în războiul ideilor”). A devenit foarte incomod și, în unele cazuri, periculos pentru carierele academice, de afaceri sau publice să folosești un limbaj direct pentru a discuta probleme directe.

Dovezi ale acestui fenomen au atins nivelul satirei în decembrie 2015, cînd cineastul Ami Horowitz a mers în campusul Universității Yale și a întrebat studenții dacă ar semna o petiție pentru abrogarea Primului Amendament. Videoclipul, disponibil pe YouTube (un alt produs al pieței libere), arată studenți entuziaști care doresc să semneze și demonstrează cît de orwelliană a devenit America modernă.

Am întîlnit eforturi de suprimare și control al discursului încă din clasele de liceu, iar Turning Point le-a întîlnit în aproape fiecare campus. Corectitudinea politică este o armă care îi face pe oamenii dedicați, care știu mai bine, să se predea voluntar. Este mai rău decît a fi hipnotizat, unde se spune că nu poți obliga o persoană să facă ceva dăunător sieși. În toată America, în campusuri și birouri, corectitudinea politică îi face pe cetățenii iubitori de libertate să-și scoată hainele, să se comporte ca un pui și să sară de la fereastra etajului 12. Nu am nicio intenție de a preda limbajul nostru Echipei Stînga și am toate intențiile de a face ce este necesar pentru a recaptura ceea ce s-a pierdut. Nu ar fi frumos să auzim cuvîntul „liberal” și să știm că înseamnă din nou cineva care prețuiește libertatea individuală, nu cineva care vrea să-ți ia sticla de suc de 20 de uncii?

Această carte va fi, în parte, o încercare de a recupera limbajul și de a reseta, mai eficient decît Hilary Clinton, natura dezbaterii. Vor exista exemple pe parcursul cărții despre eforturile de a reduce la tăcere Turning Point USA în campusuri, pe rețelele sociale, la televizor și în sufragerii. Poveștile pe care le veți găsi în aceste pagini s-ar putea să vă surprindă sau nu, dar sper cu siguranță că vă vor motiva. Adversarii noștri speră că, limitînd ceea ce spunem și controlînd modul în care putem spune, ne vor minimiza prezența și impactul.

Dar se înșală. Nici eu, nici Turning Point nu vom dispărea și nu ne vom schimba mesajul.

Unul dintre lucrurile cheie pe care nu am vrut să le fac cînd am început acest proiect a fost să creez doar o altă carte despre cît de defectuoasă este America și cum ceasul (cititorule, te rog să inserezi aici sursa ta preferată de profeție apocaliptică) este aproape. Toată lumea știe că lucrurile merg prost și toți scriu cărți care ne spun cît de prost merg. Voi petrece ceva timp pe provocările actuale cu care ne confruntăm și ceva mai puțin pe cum am ajuns aici. Ambele sunt necesare pentru a contura situația și a stabili premisele noastre. Totuși, în principal, vreau să creez ceva care să arate o viziune a unei Americi pe care o văd realizabilă în timpul vieții mele. Acum, reveniți la începutul acestui capitol. Am doar puțin peste 20 de ani și presupun, poate naiv, că voi trăi o viață normală conform calculului probabilistic. Mai am peste 50 de ani. Acesta va fi un joc lung. Provocările cu care se confruntă America nu au fost create doar în ultimii ani sub administrația Obama (deși s-ar putea părea așa).

Pe lîngă împărtășirea viziunii mele despre America, vreau să arăt oamenilor calea care ne va duce acolo. Acum, oamenii rezonabili pot avea opinii diferite asupra căii care ar putea sau ar trebui urmată, și sunt primul care admite că poate exista mai mult de o cale viabilă. Totuși, urmărind impactul pe care Turning Point l-a avut în campusuri în ultimii peste trei ani cu tinerii, conștientizarea pe care o creăm, conversiile pe care le generăm, votanții pe care îi înregistrăm, cred că ceea ce voi oferi în aceste pagini este viabil.

Una dintre întrebările de bază pe care colaboratorul meu mi le-a pus despre această carte înainte de a începe a fost: vreau ca aceasta să fie o lucrare în principal a) filozofică, b) factuală sau c) tactică? Cu alte cuvinte, este o carte despre ce gîndesc, despre situația actuală sau despre ce facem în privința ei? Am găsit această abordare interesantă. În cele din urmă, deși conține toate trei, și deși sper că sunteți de acord cu tacticile sugerate de mine, sper cu adevărat că veți împărtăși viziunea mea pentru o Americă care este doar puțin mai departe pe drum. Dacă reușesc în asta, atunci poate cineva mai deștept decît mine va veni și ne va ajuta să ajungem acolo mai repede și mai sigur.

Referirea anterioară la faptul că acesta este un joc lung este adevărată. Acest lucru înseamnă că pentru unii oameni care nu sunt mileniali există un apel la acțiune pe care îl veți auzi și care este unul dintre cele mai dificile de răspuns. Este acel apel care cere timp, avere și talent pentru a urmări ceva atît de greu de obținut încît s-ar putea să nu-l vedeți în timpul vieții voastre. Acum, în ciuda proeminenței sale istorice și a faptului că a fost interpretat de un tînăr și carismatic Charlton Heston, foarte puțini oameni se înscriu voluntar să fie Moise, știind în avans că probabil nu vor vedea Țara Făgăduinței. Ceea ce contez, ba chiar știu, este că mai există mulți americani care cred suficient în ideile de angajament și sacrificiu încît se vor implica pentru a face această țară un loc mai bun pentru copiii lor și pentru multe generații de copii care vor urma.

Una dintre cele mai incredibile povești de curaj american (și sunt multe) care m-a impresionat este cea a Operațiunii Overlord și invazia Aliaților din Normandia din 6 iunie 1944. Estimările privind victimele din prima zi sunt de aproximativ 10.000 de soldați, dar ceea ce nu pot înțelege pe deplin este ce trecea prin mintea soldaților din față înainte ca ușile ambarcațiunilor de debarcare să se deschidă. Trebuie să fi știut, cu toții, că probabil vor muri. Curajul și sacrificiul lor incredibil, făcute pentru ca alții să poată trăi, sunt greu de apreciat pe deplin de cineva ca mine, care a trăit o viață în mare parte în pace, cu siguranță fără amenințări la adresa propriei existențe fizice. Cînd cineva îmi complimentează curajul pentru fondarea Turning Point, le mulțumesc cu grație, dar mă gîndesc în sinea mea: Curaj?

Totuși, există unele paralele. Libertatea noastră este din nou sub atac, doar că de data aceasta dintr-o infestare insidioasă a unor oameni care vor să ne punem libertatea la picioarele unui „bine mai mare” prost definit și întotdeauna coroziv. Fie că este vorba de haosul provocat de Obamacare, gloanțele dintr-un cartier urban neglijat și dependent de ajutoare sociale sau viața pe străzi cauzată de lipsa locurilor de muncă, viețile oamenilor sunt în pericol. Cu toții trebuie să putem coborî din acea barcă proverbială și să luptăm, fiind recunoscători că nu trebuie să coborîm dintr-o barcă reală pentru a ne restaura libertatea.

Încă.

Așadar, permiteți-mi să stabilesc cîteva așteptări specifice pentru ce vom face în paginile acestei cărți, fie ea virtuală, cartonată sau legată în pînză.

În primul rînd, vreau să vă familiarizez cu Turning Point USA, organizația non-profit 501(c)(3) bazată pe campusuri, pe care am fondat-o în iunie 2012. Deși aceasta nu este o carte despre Turning Point în sine, este o carte în întregime despre Turning Point, deoarece nu văd nimic care să ducă America de unde este acum la unde trebuie să fie fără oamenii și structura pe care le oferă această organizație.

Apoi, vom arunca împreună o privire asupra unei Americi pe care o văd peste aproximativ 25 de ani. Pentru a o experimenta, vom privi prin ochii lui Julio, un personaj fictiv oferit în contrast libertarian cu Julia, cea de pe WhiteHouse.gov, care ne-a învățat cum să trecem prin zi profitînd de fiecare program guvernamental de asistență pentru a supraviețui, dar niciodată pentru a prospera.

Apoi, vom examina de unde pornim astăzi. Vom analiza dimensiunea guvernului (federal, statal și local), criza din educație, colapsul sistemului de sănătate și cultura dependenței care se creează și devine omniprezentă. După cum am menționat anterior, această carte nu va fi o lungă litanie de probleme. Din păcate, o scurtă litanie este obligatorie pentru ca toți să fim pe aceeași lungime de undă.

După aceea, ne vom concentra asupra a ceea ce este necesar pentru a avansa lupta noastră pentru restaurarea piețelor libere și a libertății individuale. Vă voi duce în inima și mintea milenialilor de astăzi și a tinerilor în ascensiune pentru a vă arăta ce le pasă și cum să-i motivăm. Ei sunt soldații de infanterie ai acestei mișcări. Nimic nu va fi realizat dacă nu contează pentru ei și dacă nu devin dispuși să lupte. Mesajele și mediile care vor fi folosite vor fi descrise și, acolo unde este cazul, voi împărtăși exemple despre cum tacticile noastre vor fie imita, fie depăși tacticile părții colectiviste. Veți vedea că plănuim să nu le cedăm nimic și să îi contestăm pe toate fronturile.

Pe parcurs, se va argumenta atît pentru eficacitatea, cît și pentru justețea capitalismului de piață liberă. Prea mult timp, cineva care poartă un tricou pe care scrie „Sunt un capitalist mîndru” a fost tratat ca și cum ar face o demonstrație publică de vulgaritate. Pînă cînd veți termina această carte, dacă nu altceva, veți putea apăra moral și funcțional capitalismul, de la o sală de clasă universitară pînă la un apartament din Upper West Side, Manhattan. Numai pentru acest motiv, merită să continuați să citiți.

Am ales colaboratorul pentru această carte, Brent Hamachek, pentru că în ultimii doi ani am lucrat împreună la o cantitate extraordinară de material scris, publicat atît personal, cît și pentru Turning Point. Vom folosi o parte din acel material în această carte, pentru că pentru majoritatea cititorilor va fi proaspăt și convingător, și veți înțelege de ce a fost foarte eficient în mobilizarea oamenilor, tineri și bătrîni, pentru a se alătura cauzei restaurării Principiilor Primare. Lucrul atît de strîns la atît de mult conținut ne-a permis să împărtășim un proces de gîndire care ar fi fost greu de creat de la zero cu altcineva. Acest lucru s-a întîmplat în ciuda diferenței de peste 30 de ani dintre vîrstele noastre.

Acum, o notă despre ce nu va fi această carte. Pentru oricine speră că acesta va fi momentul în care Charlie Kirk abordează în sfîrșit problemele sociale sau de apărare națională, îmi cer scuze. Aceasta nu va fi acea carte. Scopul meu este să mă limitez la problemele și convingerile care m-au determinat să fondez Turning Point. Vă asigur că iau în considerare aceste alte aspecte și am opinii și convingeri personale puternice, dar nu sunt încă pregătit să-mi deturnez atenția de la scopul meu principal. După cum am menționat la început, sunt tînăr. Rămîneți pe recepție.

Acesta este un subiect foarte, foarte serios care va fi abordat în paginile care urmează. Echipa Stînga ia acest lucru în serios. Ei luptă cu fiecare armă din arsenalul lor. Echipa noastră pare adesea să lupte cu furculițe și linguri împotriva, ei bine, arbaletelor. Ei văd politica ca pe o vocație, nu ca pe un hobby. Dacă nu egalăm nivelul lor de intensitate și angajament, suntem sortiți eșecului. Vă rog să nu cădeți în capcana de a crede că toate problemele noastre se vor rezolva de la sine pentru că totul este „ciclic” și „pendulul se balansează în ambele sensuri”. Nu totul este ciclic; este cauză și efect. În acest moment, Echipa Stînga provoacă majoritatea cauzelor și se bucură de o serie bogată de efecte. În ceea ce privește paradigma pendulului, aș sugera că, în termeni de libertate americană, seamănă mai mult cu o ghilotină.

Pentru cei care cred că „noi” trebuie să ne concentrăm pe „cîștigarea alegerilor” pentru că altfel nu putem face o diferență, permiteți-mi să vă asigur că Echipa Stînga continuă să cîștige și să piardă alegeri fără să-și ia vreodată ochii de la țintă, care este să facă o diferență structurală permanentă. Pentru a dovedi acest lucru, gîndiți-vă cîte probleme sunt dezbătute astăzi unde poziția „centrală” este una care acum un deceniu sau două ar fi fost considerată poziția „extremă de stînga”. În timp ce mulți membri ai Echipei Dreapta se entuziasmează pentru o victorie mare la alegerile de la jumătatea mandatului sau pentru o majoritate de guvernatori republicani în cele 50 de state, cealaltă parte a studiat fizica. Ei cunosc forța incredibilă care este inerția. După cum se spune în fotbal, cînd ajungem în zona de final, trebuie să ne comportăm ca și cum am mai fost acolo. Nu putem fi atît de prinși în sărbătorirea efemeră încît să pierdem din vedere cît de lung este acest joc cu adevărat.

Vreau ca toți cei care citesc această carte să o lase jos la final și să se simtă revigorați, gata să răspundă unui apel la acțiune. Nu vreau să o lase jos și să se apuce de băutură excesivă sau de cumpărarea în masă de bilete de loterie pentru că simt disperare și lipsă de speranță. Asta, apropo, nu înseamnă că situația nu este gravă sau că nu este o cantitate incredibilă de muncă grea de făcut. Înseamnă pur și simplu că, dacă vreți să fiți oameni liberi, dacă merită să luptați pentru asta și dacă credeți că am dreptate, atunci vă rog să mi vă alăturați. Ajutați-mă. Nu pot să nu mă gîndesc la celebrele cuvinte strigate de generalul La Rochejaquelein în lupta împotriva primei Revoluții Franceze: „Prieteni, dacă avansez, urmați-mă! Dacă mă retrag, ucideți-mă! Dacă mor, răzbunați-mă!”

Așadar, pregătiți-vă să vă provocați. Ceea ce urmează este calea către a face ceva ce partea noastră nu a încercat înainte în era modernă, poate în nicio eră. Vă vom arăta ce se poate întîmpla cînd principiile libertății individuale și ale piețelor libere sunt transmise corect publicului potrivit și apoi livrate printr-o mașinărie și o infrastructură cuprinzătoare care integrează aceste principii în ADN-ul intelectual și spiritual al fiecărui american.

Pentru oricine a așteptat o zi însorită în America, poate această carte vă va arăta o spărtură în nori. Continuați să citiți. Va fi distractiv!”. (Traducere și adaptare B.T.I.)