Corina Cretu: „Popularii europeni au fost luati prin surprindere!”
0 comentarii / 1696 vizualizări / 14 septembrie 2012
La dezbaterea de ieri din cadrul Parlamentului European, cu prilejul căreia s-a solicitat demisia preşedintelui Traian Băsescu, popularii europeni şi susţinătorii şefului statului au fost luaţi prin surprindere, afirmă europarlamentarul social-democrat, Corina Creţu.
„Dezbaterea de ieri, din Parlamentul European, ilustrează cum nu se poate de bine proverbul: „Socoteala din târg nu se potriveşte cu socoteala de acasă”. Dezbaterea a fost provocată de PDL, prin intermediul PPE, pentru a da o lovitură USL (…) Am făcut şi noi clarificările necesare cu colegii din Grupul Socialist, care au înţeles că – departe de a ataca statul de drept – suspendarea şi, apoi, demiterea lui Traian Băsescu erau – şi rămân!- condiţii pentru revenirea la statul de drept în România. S-au lămurit şi aspecte legate de regimul constituţional din România, pentru că mulţi asimilau CCR unei instanţe de judecată, ceea ce nu este cazul. Riposta colegilor socialiști și liberali a fost coerentă, consistentă şi argumentată, iar asta i-a prins pe picior greşit pe Populari. Faptul că s-a cerut în plenul Parlamentului European demisia lui Traian Băsescu spune mult despre atmosfera din sală”, scrie Corina Creţu, pe blog. (R.G.)
Comenteaza