Corlatean, atac dur: Iohannis, lasa schiul si implica-te in cazul copilului din Danemarca
3 comentarii / 3156 vizualizări / 7 februarie 2022
Senatorul și vicepreședintele PSD, Titus Corlățean, a decis să rupă rîndurile în partid și să atace frontal două chestiuni grave: refuzul lui Iohannis de a se implica în cazul familiei de români din Danemarca lăsate de stat fără copil, ca și faptul că social-democrații au abandonat de ani de zile conceptul de politică externă, cedînd terenul altor entități, și au ajuns, astfel, în afara ”jocurilor mari”.
”Nu am văzut ca Iohannis să facă demersuri, ca alți președinți”
”Cazurile astea dramatice cu familiile de români care sunt deposedate de copii în Norvegia, în Germania, în Danemarca… N-am auzit de solicitări, de demersuri, inclusiv din partea unor lideri de culte, către dl președinte. În cazul familiei Bodnariu nu l-a interesat, nici în cazul din Germania cu familia Furdui…Aș fi vrut și eu să văd un șef de stat al României – dar n-avem șef de stat, avem șef, dar nu e de stat – să fi făcut demersuri cum au făcut alții. Am văzut președinți, prim-miniștri ai statelor europene, au avut cehii, polonezii, slovacii cazuri de astea, nu mai spun de statele din altă parte. Președintele Indiei și ministrul de externe l-au chemat pe ambasadorul norvegian și i-au spus foarte direct: ”Ați luat copiii unei familii de indieni din Norvegia!”.
Știți de ce i-au luat? S-au dus la un fast-food și mîncau cu mîna cartofi prăjiți și au fost sesizați cei de la Barnevert de către protecția copilului că sunt părinți care nu știu să-și educe copiii, și le-au luat copiii. Știți ce s-a întîmplat? Au ieșit zeci de mii de oameni în stradă în India, cu președintele care a ieșit public, și ministrul de Externe l-a chemat frumos pe ambasador și i-a spus ”O companie de-a voastră a cîștigat un contract de un miliard și ceva recent. Uitați de orice business în India dacă nu dați copiii înapoi în 24 de ore!”. Și, surpriză: au dat copiii foarte rapid înapoi”” a mai spus liderul pesedist într-un interviu acordat ieri lui Ion Cristoiu.
Stă confortabil intre golf și schi și din cînd în cînd face jocuri politice
”Se face o confuzie în general, în politica română, între afaceri europene și politica externă propriu-zisă, se amestecă niște lucruri. România poate fi un stat competitiv în politica externă, printr-un efort de echipă, inter-instituțional, cu asumare politică, dar nu cu povești de astea, că „sesizăm MAE să rezolve el problema copiilor”, în situații cînd sunt chestiuni absolut excepționale, grave, care generează emoții în societatea românească. N-aveți idee ce s-a întâmplat după cazul Furdui din Germania și acum cel din Danemarca. N-aveți idee care sunt reacțiile românilor din diaspora, din România… Și tu stai impasibil?” a mai spus fostul ministru.
”Demersul politic contează în astfel de situații. Dacă stai confortabil între golf și schi și mai faci jocuri politice din când în când și îi mai folosești pe băieții ăștia din servicii pentru tot felul de alte chestiuni pe care n-ar trebui să le facă, în loc să-ți faci datoria, va trebui să te aștepți să fie și voci critice” a avertizat Corlățean.
PSD nu mai contează în jocurile externe mari
Fostul ministru și-a criticat sever și propriul partid:
”De ani de zile, din păcate, în PSD, segmentul de politică externă este așa, oarecum pus în linia a 2-a(…) PSD ar trebui să facă mult mai mult, nu aș spune că nu are politică externă, are relaționarea sa în PES, în familia de stînga europeană, în Internațională, dar pe jocurile mari mie mi se pare că are un reflux și am cedat prea mult teren. Partidul, de exemplu, nu are un vicepreședinte – nu spun de prim-vicepreședinte, cum au partidele serioase – dar nu are nici măcar un vicepreședinte desemnat în structura de conducere care să se ocupe de relațiile externe. Și ăsta e un simptom care mie nu îmi sună foarte bine, de cîțiva ani se întîmplă deja treaba asta. Problema e că un partid euro-atlantic trebuie să aibă structura sa vizibilă, susținută, de politică externă. Am cedat ministerul de Externe de atîția ani, în structurile guvernamentale sunt alții care gestionează, iar noi trebuie să stăm cuminței și să nu criticăm. Nu mai merge așa. Riscăm să ne creăm o vulnerabilitate în zona externă” a spus fostul ministru de Externe. (Bogdan Tiberiu IACOB)
PSD, d-nul Corlatean cine o fi de vina ca dormiti in bocanci?
AUR va sufla in ceafa, in sondajele alea reale – care cuprind si diaspora. Sa nu va aud la urmatoarele alegeri, ca vreti sa numiti prim-ministrul, daca AUR va bate.
vuvuzelele au primit ordin:azi scrieti de corlatzeanu din teleorman!
Ia zi, Corlățene, cum a rămas cu secțiile de votare din diaspora? Alea din 2014? Și alea din 2019? Pe alea le rezolvași?