CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Coruptie la virf in Austria – Deputat PSD: Dunarea albastra s-a facut maro la Viena!

4 comentarii / 4313 vizualizări / 10 octombrie 2021

”Ceea ce se întîmplă în Austria de ceva vreme ar trebui să ne dea de gîndit. Cît timp ne vom mai închina la profeți falși, cît timp vom mai hrăni lupi îmbrăcați în piei de oaie? Cît vom mai primi cu sfințenie împărtășania unor șnapani care nu dorm de grija corupției de la noi? Noi i-am primit cu o bucată de pîine și sare, după datină, ei ne-au luat toată pîinea și toată sarea. Pentru cine încă nu a înțeles: în România, anticorupție înseamnă să îi executăm pe ai noștri ca să prospere ai lor. Acum, avem și dovezile de netăgăduit” scrie, tăios, pe Facebook, deputatul PSD Radu Cristescu.

”Îmi amintesc de un ambasador austriac, parcă Michael Schwarzinger, care se văicărea acum niște ani: Vaaaai, corupția din România ”este un obstacol mare mai ales atunci când sunt licitaţii publice şi avem aplicaţii din România şi din străinătate, iar anumiţi participanţi simt că nu sunt bine trataţi sau corect trataţi şi cred că dreptatea este în lumea afacerilor este un aspect important”.
Nu sunt decît doi ani, în primăvara lui 2019, de cînd alt ambsador austriac, plus încă vreo cîțiva camarazi din alte preacurate țări, semna un apel disperat: ”Suntem profund îngrijorați de integritatea sistemului judiciar românesc, care a fost zdruncinat de modificări imprevizibile care nu întăresc eforturile României de a consolida progresul în materie de justiție”.
Să-ți dea lacrimile, nu alta.
Pentru că fix în perioda aia în care primeam, în genunchi, povețele preacuraților (a se citi precurviților) din Vest, la Viena cădea guvernul pe motiv de corupție a unor membri și se declanșau anticipate. Vice-cancelarul austriac fusese filmat cu camera ascunsă în timp ce îi propunea contracte publice pseudo-nepoatei unui oligarh rus. Păcăleală di granda. Nu erau doar ticăloși și corupți, ci și idioți. Cel mai indignat de situație era cancelarul Kurz, care răcnea pe holurile președinției ”Așa nu se mai poate, vrem anticipate”.
Și tot pe atunci – aflăm abia azi – distinsul cancelar german de pînă aseară, dl.Kurz, șmenuia bani publici ca să-și tragă imagine de sfînt al politicii. Impozitele contribuabililor austrieci au mers în sondajele care îl cocoțau în slăvi pe Kurz cel îngrijorat de corupția mioritică.
Halal!
Acum, pleacă la lada de gunoi și Kurz însuși, răpus de procurori, tocmai el, marele moralist.
El, care amenința acum trei ani, la Cotroceni, de mînă cu altă javră saxonă din producția internă, că pleacă firmele austriece din România pe motiv de corupție.
Nu pleacă, dragă Kurzule, pentru că nu pleacă javra de la măcelăria imensă numită România, unde Austria controlează mare parte din petrol, bănci, asigurări sau construcții. Iar Eminescu nu ar mai cutreiera azi păduri, că le-a executat Schweighofer…
Pentru cei de teapa ta, Kurzule, anticorupție înseamnă să-i distrugem pe ai noștri ca să umfle burdihanele ai voștri. Dar ce speranțe să mai avem să nu ne furați pe noi, cînd vă furați amarnic și între voi?
Kurzule, occidental rafinat și cinstit pînă-n măduva conturilor bancare, noi am stat 50 de ani sub jugul comunismului.
Voi, civilizaților, ce scuză aveți?” mai scrie deputatul social-democrat. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. Problema lu’ Cristescu e ca atunci când corupții din Austria s-au înțeles cu corupții noștri, el n-a fost la masa negocierilor ca sa-si ia partea leului. Or s-apara mulți ,,patrioti” de teapa lui Cristescu, care se vor ,,lupta” din greu cu multinationale din Romania, ca sa-si ia un amarat de penthouse la New York. ,,Amaratii” care s-au anticorupt pana acum si-au luat apartamente doar prin marile capitale din Europa. Bani se fac cu nemiluita și din lupta anti-coruptie, dar și din contestarea luptei anti-coruptie. Din contestarea luptei anti-coruptie încearcă sa obțină dividende politice și Cristescu. Hai sictir!

    • Cristescu are de scris o carte în care să-și explice sieși de ce a fost pupinbăsist.

      Nu văd de ce ar fi de blamat și suspectă poziția lui acum. Te ajută cu ceva că fură SeReI controlând DNA-ul, mersul dosarelor și judecătorii recrutați/șantajați? Vei fi mai puțin pârlit decât ești dacă nu obține dividende politice? Oamenii politici ar trebui să fie toți retardați, cinici și idioți precum jegurile controlate de SeReI?

  2. De buna seama occidentalii sunt muuuult mai corupti decat romanii, dar au gasit si ei o tema de molfait. Insa acolo justitia de bine de rau merge, nu ca la noi, si coruptii lor, mai au un strop de onoare, dandu-si demisia, ceea ce nu se poate spune despre slugile romanesti .

  3. Lucrurile sint putin mai complicate pe malul asta al Dunarii. Ca si in Romania si cam pe tot globul, politica este facuta din umbra, si in mare majoritate nu de catre autohtoni. O privire la World Economic Forum si participantii la sedintele lor va pot da o idee mai clara despre cine trage sforile marionetelor din politica. Si in Austria, nici justitia si nici presa nu sint independente…e de inteles. Exista un singur partid, rau famat pe nedrept, care se lupta cu multele capete ale dragonului. Fostul sef a fost omorit, speram ca actualul sa nu aibe aceeasi soarta. Deci nu e de gindit la capra vecinului…

Scrie un răspuns la de la Viena Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998