Cozmanca: ”USL nu e calare pe armasari, ci pe mirtoage”
0 comentarii / 1773 vizualizări / 22 august 2011
Fostul lider pesedist și strateg de forță, Octav Cozmâncă, este profund dezamăgit de rezultatul obținut de opoziție în alegerile de ieri și crede că PDL are mari șanse să cîștige alegerile de anul viitor, pe fondul scoaterii la luptă a artileriei grele de luptă electorală și al unei ușoare îmbunătățiri a nivelului de trai, anul viitor. În plus, Cozmâncă spune că, în opinia sa, în PSD se vor declanșa curînd conflicte interne care vor duce la congres extraordinar.
”Rezultalele de ieri, de la Baia Mare și Neamț, confirmă o impresie mai veche a mea, anume că USL – și în special PSD – nu e călare pe armăsari albi, ci pe mîrțoage sau chiar pe catîri, pentru că uneori lasă impresia că merge un pas înainte, doi înapoi” afirmă Cozmâncă pentru Inpolitics.
”Cu actualele conduceri și cu acest stil de a face politică doar pe sticlă, PNL și PSD vor fi înfrînte de PDL în alegeri, mai ales că nici ăștia nu vor sta cu mîinile în sîn, o să scoată din toamnă artieria grea la luptă electorală, dosare, dezvăluiri șamd, plus că anul viitor se va mai da ceva la pensii, la lefuri și se va crea impresia unei ușoare reveniri economice. În loc de acțiuni inteligente, liderii PSD și PNL stau lipiți de ecranele TV și dau mesaje de acolo” mai spune fostul lider pesedist. El e de părere că PSD ar avea nevoie urgentă de o reorganizare profundă și de demararea unei ample campanii în teritoriu de dialog om la om.
”Din păcate – spun așa pentru că realmente îmi pare rău de ce se întîmplă la ei – PSD e divizat la ora actuală în prea multe grupuri de influență, iar pronosticul meu e că, foarte curînd, scandalurile dintre ele va atinge cote insuportabile și se va merge pînă la congres extraordinar. Ceea ce s-a întîmplat la Neamț e emblematic: în loc să se desemneze un candidat bine cunoscut pe plan local, puternic și influent, s-a recurs la unul parașutat de la București – chiar dacă am o părere bună despre Liviu Harbuz -, care nu avea, din start, nicio șansă. În PSD se alege, azi, relația în dauna calității, se preferă oamenii ”de casă” candidaților cu șanse reale, or asta nu are cum să nu fie sancționat de alegători. Cu stilul arătat pînă acum, USL va lua mult sub 50% la alegeri și nu are nicio șansă să formeze guvernul, mai ales că, din informațiile mele, vor apărea noi mișcări politice, se vor înregistra dezertări spectaculoase, iar electoratul va fi fărămițat în mod artificial, în beneficiul lui Băsescu și al PDL. Să nu vă închipuiți că laboratoarele puterii nu lucrează din greu în acest moment” mai spune fostul președinte executiv al social-democraților. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Comenteaza