CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cretu: Datorăm scuze celor dezgustaţi de unii membri ai PSD

0 comentarii / 1512 vizualizări / 14 noiembrie 2010

Am avut o săptămână foarte agitată la Bruxelles, şi nu am dat atenţia cuvenită lucrurilor aflate în spatele scandalului sexual, care a ocupat şi ocupă prima pagină a tabloidelor, dar şi a jurnalelor serioase. Fiecare a citit scandalul în felul său: unii din perspectivă strict senzaţională, alţii politică, pentru că implică şi oameni din PSD, alţii cred că a fost o încercare de schimbare a agendei publice.

În principiu, nu ar trebui să ne intereseze viaţa privată a nimănui, şi cu atât mai puţin nu ar trebui ca ea să se afle între copertele unor dosare penale, dacă nu aduce atingere normelor morale şi legale. Dar poate că acest scandal are şi o parte bună: dezvăluie, o dată în plus, mecanismele care, în final, forţează nu puţine tinere sau mai puţin tinere, să intre în reţelele de prostituţie: sărăcia, lipsa unor repere morale ferme, mediul familial, tentaţia banului facil, lipsa de legătură între statutul social şi educaţie, lipsa de educaţie.
Nu putem să nu reacţionăm când vedem cum sunt tratate femeile în România, în general. Pe mai toate canalele media femeia este prezentată cel mai adesea în ipostaze jignitoare, ca un obiect de consum oarecare, furnizoare de plăceri plătite. De la „sexul vinde”, obişnuita explicaţie a firmelor de publicitate, ne îndreptăm, fără să clipim şi fără prea multe scrupule morale, spre „sexul te ajută în carieră”.
Nu mi-a căzut prea bine să aflu că oameni de stânga, membri ai partidului nostru, au avut ceva în comun cu acest scandal, ca şi despre cum au fost recrutate şi tratate tinerele care au participat la unele acţiuni ale organizaţiei de tineret. Astfel de atitudini pot compromite eforturile noastre de a promova politici în favoarea femeilor, de a combate discriminarea de gen, de a face din egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei o realitate. Datorăm scuze celor contrariaţi şi dezgustaţi de modul in care se prezinta unii membri ai PSD în acest scandal. Oamenii judecă în principal moralitatea actelor noastre, chiar şi atunci când nu este vorba de încălcări ale legii.

Unii ar zice că legalizarea prostituţiei ne-ar scuti de astfel de scandaluri. Nu îndrepţi un rău cu un alt rău. Soluţia este educaţia şi recursul la morală. Ştiu, pare utopic. Dar nu este. Nu-şi face nimeni iluzii, dar dacă putem să le oferim alternative tinerelor din grupele de risc, fenomenul poate fi mult redus. Şi asta ar fi o victorie.

Nu ne putem mulţumi să ridicăm din umeri şi să invocăm legile cererii şi ofertei. Sexul plătit nu este o simplă marfă: în spatele lui se ascund şi suferinţă, şi disperare socială, şi acţiuni criminale, şi trafic de fiinţe, şi multe alte rele, care sunt un ferment al răului social. (Corina Crețu – corinacretu.wordpress.com)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998