Magistrală lovitura dată ieri de PSD aliaților liberali. Atît de magistrală, încît PNL riscă să se aleagă din tot anul electoral 2014 cu praful de pe tobă, și asta pe propria mînă, acceptînd cu seninătate jocul la cacealma făcut de mai versații social-democrați, după cum vom arăta în cele ce urmează.

Anunțul de luni al USL privind reînnoirea jurămintelor de iubire, inclusiv prin modificarea contractului prenupțial (citește procotolul alianței), dar, mai ales, organizarea referendumului pentru constituție odată cu europenele a surprins mai toată suflarea interesată de politică de la noi.

Cum s-a ajuns la această soluție neașteptată, exact cînd USL se mai ținea într-un fir de păr? Pe ce se bazează USL în efortul de trecere a noii Constituții la foc automat? Ce garanții a primit Crin Antonescu? Și, mai ales, care e misterul devansării alegerilor prezidențiale cu 45 de zile, o decizie care poate ascunde cheia întregului mister?
Iată doar cîteva întrebări firești ridicate de povestea de luni și care, deocamdată, au doar speculații pe post de răspunsuri.

În opinia noastră, am asistat la o lovitură de proporții administrată de PSD liberalilor, folosind cea mai puternică armă pe care au avut-o la dispoziție, respectiv dorința nebună a lui Crin de a se vedea președinte, indiferent cum și în ce fel. L-au prins ca pe muște, cu hîrtia încleiată.

De ce lovitură?

Nu e greu de explicat.

Așa cum am arătat și ieri în unele comentarii – alături de alți confrați de breaslă – șansele de trecere a noii Constituții la finele lunii mai sunt, practic, nule.
Există probleme insurmontabile legate de relația cu influenta Comisie de la Veneția, există probleme mari legate de procesul legislativ, de avizul CCR, de unele tălpi pe care le poate pune președinția și, nu în ultimul rînd, există dificultatea uriașă a depășirii pragului de participare de 50%, chiar și în condițiile votului extins pe două zile.

Din toată povestea, Crin Antonescu a reținut doar două aspecte care i-au întunecat rațiunea; perspectiva de a avea sprijinul PSD la prezidențiale, chiar pentru un post curățat de multe pîrghii importante, ca și pe aceea de a deveni șef al statului, simbolic, mai devreme cu o lună și jumătate. Cînd nu dormi noaptea, probabil, de dorul măririi, 45 de zile chiar contează.

Marea întrebare este ce are de cîștigat PSD amăgindu-și aliații cu impresia că totul va merge strună, cum s-a plănuit?

Nu e greu de intuit.
În ultimele luni, Crin Antonescu a demarat un joc destul de interesant și nu lipsit de eficiență, anume distanțarea de PSD și atacarea electoratului băsescian, ca și pe cel al nehotărîților, un segment extrem de mare.
Liderul PNL lăsa să se vadă clar apropierea de dreapta, ceea ce a deschis drum speculațiilor că după iminenta rupere a USL el ar putea deveni candidat al dreptei reunite, inclusiv al PDL, ceea ce îl putea aduce în poziția – prin jocul procentelor din sondaje – de mare favorit la prezidențiale pe o constituție nemodificată.
Un pericol real pentru PSD, care, deși cel mai mare partid, nu are resurse pentru un scor de peste 50% în turul doi, în condițiile polarizării dreptei.

Prin decizia de luni, Crin este deturnat brusc de la ”deviație”, readus pe poteca USL, iar legătura sa cu restul dreptei întreruptă brutal.
Pentru PSD, cel mai important lucru este să îi țină pe Antonescu și PNL ocupați toată primăvara, astfel încît să nu aibă răgaz de negociat noi alianțe. (Negocierile pentru formarea USL, spre exemplu, au durat aproape un an, iar alianța s-a născut cu un an și jumătate înainte de primele alegeri. Asperitățile nu se netezesc ușor…).
Odată scursă perioada respectivă, în paralel cu spulberarea visului de trecere a constituției, Antonescu ajunge să aibă la dispoziție doar intervalul verii pentru a recupera terenul pierdut; or, practica a dovedit că lunile de vacanță nu sunt deloc propice marilor proiecte politice. Ar mai rămîne toamna, dar, prin grija aceluiași PSD, în debutul lui octombrie începe campania electorală. Ba chiar, dacă se reia o idee mai veche a PSD, am putea avea campanie de 45 de zile, ceea ce înseamnă un răgaz și mai scurt pentru Antonescu. (Să ne amintim că, în 2011, un proiect al Autorității Electorale Permanente prevedea chiar campanie de 90 de zile, la fel o propunere legislativă a PSD din 2010)
Probabil asta e și adevărata rațiune a devansării prezidențialelor, oricum insuficient explicată luni.

Mai grav pentru liberali, în perioda care urma pînă la europarlamentare, în cazul ruperii USL, ei ar fi putut beneficia de o utilă clarificare doctrinar-electorală, cîștigînd procente importante în sondaje, ca principal partid de opoziție, ceea ce ar fi dus la un scor bun la europarlamentare. Supus unui atac din partea fostului aliat la guvernare, PSD ar fi avut probleme majore, mai ales că ieșirea din iarnă va marca în mod cert o scădere a sprijinului popular pentru guvernanți.

Așa, din interiorul USL, pe liste comune, obligați să împartă fotoliile cu alte trei partide și cu un loc de europarlamentar mai puțin decît în mandatul actual, PNL va trebui să se mulțumească doar cu echivalentul – cel mult – a ceea ce are acum, lăsînd, per ansamblu, impresia de băltire în proiect. Dacă se va alege varianta, încă și mai probabilă, de liste separate, dar cu menținerea USL, scorul liberalilor ar putea fi chiar mai slab decît cel din 2009. O dovadă de slăbiciune pe care PSD ar specula-o la maxim și care în PNL ar putea declanșa chiar un congres anti-Crin.

Una peste alta, în condițiile ruperii USL, PSD are nevoie doar de un candidat în alegeri, în timp ce PNL are nevoie de o întreagă politică de alianțe, imposibil de negociat peste noapte.
Blocați de PSD exact cînd discuțiile erau pe cale să demareze la modul serios – nu întîmplător decizia USL a venit la 2-3 zile după ce un liberal de top a fluturat fuziunea PNL-PDL – peneliștii se confruntă cu perspectiva abandonării de către pesediști în cel mai prost moment, atunci cînd nu va mai exista timp pentru repliere. O situație care amintește, dacă vreți de drama PNTCD în 2000, cînd s-a trezit abandonat de marele aliat PNL și de Emil Constantinescu într-un moment care nu a mai permis decît un simulacru de repoziționare, iar rezultatul îl știm cu toții. (Bogdan Tiberiu Iacob)