CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Crin are o problema: cum se educa un copil de presedinte?

0 comentarii / 1484 vizualizări / 23 septembrie 2009

Președintele PNL, Crin Antonescu, recunoaște că s-ar putea confrunta în viitorul foarte apropiat cu o problemă delicată: cum să își crească fetița, Irina, dacă ajunge președinte al României, în așa fel încît aceasta să-și păstreze modestia și să nu își piardă capul, ajungînd să se considere o vedetă? Dovadă că modelul Elena Băsescu e în măsură să pună în gardă, deja, alți politicieni care sunt și capi de familie.”Cine nu-și poate crește copilul, nu poate conduce o țară”Cum se crește un copil după ce unicul părinte ajunge președintele unei țări? „Este şi pentru mine o mare problemă asta, fiind, cel puţin deocamdată, un părinte singur pentru un copil încă mic. La 8 ani jumătate” a spus Crin Antonescu, la ultima ediție a emisiunii „Vorbe grele”, de la Antena 2. „Mă gândesc însă la faptul că mulţi oameni, fără să facă politică, fără să fie preşedinţi, sunt foarte ocupaţi, că, astăzi, aproape oriunde ai lucra planul ocupaţiilor care-ţi consumă timp în capitalismul ăsta al nostru e mare. Oriunde trebuie să faci un exerciţiu de adaptare. Ce-i mai dificil într-o asemenea situaţie şi vă rog să credeţi că mă preocupă, deşi sunt alte lucruri şi mai grele, este cum faci ca un copil al cuiva care este foarte sus, atât de sus încât ştie toată ţara cine este, să nu-şi piardă cumpătul, să nu-şi piardă echilibrul, bunul-simţ şi modestia. Să creadă cumva că are şi el vreun merit prin faptul că e o mică vedetă…”. Candidatul PNl a recunoscut, totodată, că „nu-i o temă uşoară asta. E una din cele mai grele ale mandatului meu. Pentru că totuşi cine nu-i în stare să-şi crească aşa cum se cuvine copilul, chiar nu o să fie în stare să conducă sau să prezideze o ţară”.Crin Antonescu și „The american president”Alegerile din noiembrie l-ar putea aduce pe Antonescu în situația unui popular film american de acum cîțiva ani, „The american president”, unde personajul președintelui SUA, interpretat de Michael Douglas, este văduv și nevoit să crească singur, la Casa Albă, unicul său copil, o fetiță. Noroc că intervine salvator pe fir o activistă politică, jucată de Anette Bening (replica Adinei Vălean, să zicem), care îi sucește capul președintelui, dar nici dușmanii nu stau cu mîinile în sîn și-l pun la zid tocmai din cauza vieții sentimentale. Un film care i-ar putea da idei lui Băsescu, noroc că acesta preferă filmele de acțiune, iar comediile îl plictisesc, conform mărturisirilor unor colaboratori ai săi de la Cotroceni. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998