CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Crin: ”În România s-a vorbit de criză nepermis de târziu!”

0 comentarii / 1510 vizualizări / 18 august 2009

Preşedintele PNL Crin Antonescu a participat, ieri, la Cluj, la lansarea cărţii profesorului universitar Andrei Marga „Criză şi după criză”. Liderul liberal a apreciat calitatea demersului profesorului Marga şi a declarat că nu întâmplător tocmai domnia sa a publicat prima carte din România dedicată crizei economice şi efectelor sale asupra sistemului socio-politic. „În România s-a vorbit despre criză nepermis de târziu. Şi s-a vorbit în termeni de propagandă. Astăzi, la Cluj, apare prima carte despre criză. Nu întâmplător, ea aparţine profesorului Andrei Marga, care îmbină erudiţia cu simţul practic, meditaţia cu acţiunea”, a spus liderul PNL. Preşedintele Crin Antonescu a subliniat necesitatea reconstrucţiei sistemului de valori în România, cu oameni care reprezintă modele de succes, asemenea lui Andrei Marga. Acesta s-a angajat să atragă elitele, profesionişti ai domeniilor lor, pentru crearea unei consistenţe reale a politicilor publice. „Unul dintre obiectivele mele este disponibilizarea clientelei politice şi mobilizarea elitelor, adică a oamenilor ca Andrei Marga”, a declarat Crin Antonescu. La rândul său, profesorul Marga a apreciat că ieşirea din criză se va face doar dacă o nouă putere politică va veni cu soluţii şi abordări noi. În caz contrar, ea va fi „ stilizată şi transferată următoarelor decenii”.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998