Invitat astă seară în emisiunea Ancăi Alexandrescu, fostul lider liberal Crin Antonescu a fost întrebat care este cel mai mare risc pe care îl vede pentru România în următorii cinci ani. Iar Antonescu a dat un răspuns pe cît de neașteptat, pe atît de tulburător: cel mai mare pericol vine de la ura care s-a instalat între români, o națiune scindată în tabere care, fiecare, își dorește să o extermine pe cealaltă sub diverse motivații.

”Cel mai mare risc îl văd în această scindare internă, fără precedent. Și o spun ca unul care a trăit perioada Iliescu/anti-Iliescu, Băsescu/ anti-Băsescu… Ce se întîmplă acum, de nu se mai vede om cu om și este o ură și aproape o dorință de a-l extermina pe celălalt? Nu chiar să-l omoare, dar să nu-l mai audă, să dispară. ”Nu îmi place ce vorbește Anca Alexandrescu, deși pînă ieri eram un admirator, să nu o mai văd”… ”Antonescu a făcut useleul”, în sfîrșit nu mai vorbim… Această sfîșiere, această ură care crește în interiorul societății românești, o societate și așa destul de debilă în mod istoric la capitolul solidaritate, coerență, capacitate de adunare în momente grele, asta mi se pare cel mai mare pericol. Pentru că dacă noi nu reușim să avem o legătură organică și funcțională cu diaspora, pînă la urmă, nu știu, chiar nu înțelegem că un număr și cantitativ și calitativ dintre români, adică dintre copiii noștri, că foarte mulți sunt deja acolo?

Nu reușim să acționăm ca o națiune cu ei, nu mai reușim nici înăuntru. Sunt niște sute de mii sau cîți ori fi de români care nu au decît o singură grijă: ”să moară PSD!”. Și pentru asta e bun dl Bolojan pe lumea asta. Alții, să nu cumva să ajungă Simion și ăia la putere. Alții, sigur, între care mă număr, (zic)”să scoatem totuși țara din mîna acestor nenorociți de hashtagi”.
Pentru că s-a dovedit pas cu pas că nu e bine, nu odată, de două ori. De 20 și ceva de ani, oamenii ăștia de fapt conduc țara” a spus Crin.

De ce doare, de fapt, ce a spus Antonescu la Realitatea Plus

Pentru că e adevărat. Nu parțial, nu „cu nuanțe” – e adevărul în formă pură. Nu mai discutăm în România, doar ne blocăm reciproc. Nu ne mai contrazicem cu argumente, ștergem omul. Prietenii vechi de douăzeci de ani se despart pentru o postare, familii se rup la masa de Crăciun pe un subiect politic, iar diagnosticul suprem al unei relații umane a devenit, tragic, un singur cuvînt: „dispari!!”.

Și partea cea mai gravă e că nimeni nu mai cîștigă din asta – nici taberele care cred că își apără țara de PSD, nici cele care cred că o apără de Simion ori Georgescu, nici cele care cred că o apără de useriști. Cîștigă doar ura însăși, care se hrănește din fiecare rundă și cere, mereu, mai mult și mai mult. Iar generațiile tinere cresc, de acum, într-un climat de ură și dezbinare.

Dacă escaladarea asta continuă în același ritm, nu mai vorbim despre o simplă polarizare politică trecătoare, ci despre o țară care nu mai are cu cine să se reconstruiască – pentru că se va fi mîncat pe sine, bucată cu bucată, mult înainte ca vreo criză economică sau geopolitică s-o doboare din afară. Iar aici nu mai e loc doar de responsabilitatea politicienilor, care oricum trăiesc din alimentarea acestei sfîșieri.

E nevoie, poate acum mai mult ca niciodată, ca societatea civilă, mediul academic, intelectualii, oamenii de bun-simț din toate taberele, să înceapă un demers real de dezescaladare – nu unul cosmetic, de declarații și conferințe, ci unul care să repună dialogul, nu eliminarea celuilalt, în centrul discursului public. Pentru că, altfel, riscul pe care l-a numit Antonescu nu rămîne un scenariu îndepărtat de peste cinci ani. Devine, pur și simplu, viitorul pe care ni l-am ales singuri – și unul din care s-ar putea să nu mai existe drum de întoarcere. Vorba marelui Gandhi: ”Ochi pentru ochi va duce în final la o lume de chiori!”. (Bogdan Tiberiu Iacob)