Cristian Preda: Constituția va trebui blocată, dacă e un produs 100% USL
0 comentarii / 1601 vizualizări / 9 februarie 2014
Europarlamentarul Cristian Preda a scris vineri pe blogul său că, în cazul în care Constituția revizuită este 100% un produs USL, aceasta va trebui blocată, pentru că un astfel de proiect trebuie să întrunească un minim consens al formațiunilor politice parlamentare.
„În opoziție, avem datoria de a bloca pe toate căile adoptarea unui proiect care refuză un minim consens. Curtea Constituțională, Comisia de la Veneția, președintele pot fi din nou actori decisivi. Dacă USL nu abandonează confruntarea, trebuie să aibă în față adversari gata de luptă, nicidecum de boicot. Dacă se ajunge la referendum, trebuie să ne propunem respingerea unei Constituții 100% USL, nu demobilizarea de la urne. Un „nu” masiv ar delegitima și proiectul revizuirii, dar și temelia USL. Sigur, dat fiind timpul foarte scurt până în 25 mai, e posibil ca revizuirea să fie din nou un proiect blocat sau amânat. Dar trebuie să fim pregătiți pentru un calendar accelerat din senin”, scrie, conform Agerpres, Preda.
Comenteaza